De Business

Punem punctul pe știi

Bahluiul ar putea fi vindecat cu pretul unei vile

vineri, 18 iulie 2003, 23:00
4 MIN
 Bahluiul ar putea fi vindecat cu pretul unei vile

Din cauza planurilor SF existente in sertarele Consiliului Judetean, iesenii vor fi nevoiti sa mai suporte inca cel putin 10 ani mizeria si mirosurile pestilentiale emanate de riul Bahlui. Conform acestora, atunci ar urma sa inceapa lucrarile de transformare a Bahluiului in riu navigabil. Aceasta inseamna ca pina atunci nu se va investi nici un leu pentru readucerea la viata a Bahluiului.
In prezent, acesta este un riu mort. Operatia de resuscitare ar costa 2 miliarde lei. Banii ar fi necesari doar pentru dragarea riului, lucrare care nu s-a efectuat de aproape 40 de ani. Suma ar creste considerabil daca am lua in calcul si iluminarea falezelor. Plantarea de copaci pe aceste faleze si amenajarea spatiului verde s-ar putea realiza cu ajutorul persoanelor ce primesc ajutorul social si care trebuie sa presteze fiecare, lunar, 72 ore de munca in folosul comunitatii. Toate aceste operatii, la care trebuie adaugate cele legate de educarea iesenilor, ar putea duce la eliminarea mirosului pestilential care invadeaza zona in fiecare vara.
De la Ana la Caiafa
Problema care se pune este cea a institutiei ce trebuie sa suporte cheltuielile. Compania Nationala „Apele Romane” sustine ca ei au in administrare luciul de apa, restul fiind treaba Primariei. De partea cealalta, primarul Simirad nici nu vrea sa auda despre asa ceva. „Cu banii de la buget trebuie sa asfaltez strazile. Cind vor merge iesenii pe Bahlui ma voi gindi la acesta problema. Pina atunci e treaba exclusiva a celor de la «Apele Romane»”, a spus Simirad. Toate acestea, insa, pot ramine doar subiecte pentru birfa din coltul strazii. In 2010-2011 va demara proiectul de transformare a Bahluiului in riu navigabil, astfel ca, asa cum sustin reprezentantii CJ-ului, costurile legate de amenajare nu se justifica.
Prin anii ’60, albia Bahluiului a fost supusa unor lucrari de regularizare. Se elimina astfel pericolul inundatiilor atit de frecvente in zonele unde acum sint cartierele Dacia, Alexandru sau Mircea. De atunci, insa, nu s-a mai facut nici o igienizare a riului, nici o lucrare de decolmatare, Bahluiul transformindu-se intr-o groapa de gunoi.
„Nu poti sa stai in casa daca tii geamul deschis”
„Vara, cind sint este foarte cald, nu poti sa stai in casa daca tii geamul deschis. Nici macar noaptea nu poti dormi cu geamul deschis. Te sufoca parca mirosul dinspre Bahlui”, sustin locuitorii din apropierea riului. Plingerile depuse pe la diferite autoritati au ramas fara ecou. Nimeni nu pare a fi preocupat de aceasta problema.
Riul Bahlui strabate Iasul pe o distanta de 13,85 km intre podul Beldiman si podul CFR Holboca. Latimea medie a albiei este de10 m. Daca luam in calcul faptul ca, in ultimii aproape 40 de ani, pe fundul albiei s-a depus un strat de 30 cm de sedimente, obtinem un volum total de aproape 42.000 mc aluviuni care trebuie eliminate.
Conform estimarilor facute de inginer Dumitru Burlacu, seful colectivului de proiectare din cadrul Institutului de Studii, Proiecte si Imbunatatiri Funciare (ISPIF), costul dragarii unui metru cub de sedimente, al uscarii partiale si al transportarii ulterioare intr-o zona de depozitare este de aproape 40.000 lei. „La acesta trebuie adaugat un procent de 20% reprezentind cheltuieli de proiect, organizare de santier si alte servicii ale executantului. Se ajunge la o valoare de aproximativ 50.000 lei/mc sediment”, a sustinut Dumitru Burlacu. Operatia de decolmatare a albiei Bahluiului ar costa in jur de 2,1 miliarde lei, cit o vila mai aratoasa.
Iluminatul falezei si copaci plantati pe versantii riului
Iluminatul albiei s-ar putea reliza daca Primaria ar investi in montarea a cite unui brat metalic cu lampa, inspre riu, pe stilpii deja existenti in zona. „Costul montarii unui brat variaza intre 300 si 350 dolari, functie de solutia aleasa. Cererea si banii trebuie sa vina din partea Primariei, «Electrica» fiind doar prestatoare de servicii”, a declarat Lucian Luca, purtatorul de cuvint al SC „Electrica” Iasi. Intre Podul Ros si Podul de Piatra, pe marginea versantilor riului, sint 28 de stilpi care nu sint dotati cu lampi de iluminat. Costul investitiei ar fi cuprins, pentru aceasta zona, intre 277 si 320 milioane lei.
Plantarea copacilor pe versantii falezelor ar avea un dublu efect benefic. Pe de o parte s-ar intari acesti versanti, iar pe de alta parte s-ar schimba aspectul estetic al zonei verzi din preajma riului. Din nou se pune problema banilor. O solutie ar reprezenta-o folosirea in aceste de activitati a persoanelor care beneficiaza de ajutorul social.
Banii vor veni „cind vor merge iesenii pe Bahlui”
Din pacate insa, problema „scoaterii din namol a Bahluiului” nu este luata in calcul de nimeni. CN „Apele Romane” invoca lipsa banilor, fondurile din acest an fiind dirijate, dupa cum sustin reprezentantii institutiei, catre regularizarea riului Jijia.
CN „Apele Romane” invoca lipsa banilor, fondurile din acest an fiind dirijate, dupa cum sustin reprezentantii institutiei, catre regularizarea riului Jijia. Primarul Simirad nu vrea sa auda despre namolul Bahluiului, spunind ca are alte probleme de rezolvat. „Cu banii de la buget trebuie sa asfaltez strazile. Cind vor merge iesenii pe Bahlui ma voi gindi la acesta problema. Pina atunci e treaba exclusiva a celor de la «Apele Romane»”, a spus Simirad. Singura posibilitate a locuitorilor din zona este sa se adapteze situatiei si sa suporte cu stoicism mirosul uneori sufocant. Asta pina la aparitia primului vapor pe Bahlui. (Vasile MIRON)

Comentarii