De Business

Punem punctul pe știi

Euro pe valuri

vineri, 08 decembrie 2006, 19:37
2 MIN
 Euro pe valuri

Moneda europeana pierde teren in fata leului pe sfirsit de an. Daca in timpul anului, euro a oscilat intre 36.765 lei si 35.000 lei, pe ultima suta de metri, moneda europeana a inceput sa scada vertiginos. Astfel, la inceputul lui decembrie, valoarea euro a coborit pina la 34.322 unitati. Unii analisti economici preconizeaza o scadere si mai drastica pentru moneda europeana pina la finele anului. Aceleasi previziuni sint si pentru dolar, care nu a excelat nici el in ultima perioada. Pentru moneda europeana, previziunile economstilor oscileaza intre 34.000 si 35.000 lei. Specialistul in piete valutare al Fortis Belgia, Nancy Verret anticipeaza pentru finele acestui an un curs de 34.200 lei pentru moneda europeana. Potrivit acestuia, aprecierea monedei nationale in fata euro este argumentata atit prin fluxurile de capitaluri speculative, cit si prin investitiile posibile legate de intrarea Romaniei in UE. In schimb, directorul executiv al trezoreriei BCR, Lucian Anghel prevede o inversare brusca de trend spre sfirsit de an. Acesta prognozeaza evolutia euro pentru luna decembrie la un minim de 34.000 lei, insa precizeaza ca in ultima zi din an, moneda europeana se va aprecia pina la 35.000 lei. Adjunctul trezoreriei BCR motiveaza aprecierea leului din ultima perioada prin vinzarile de valuta ale romanilor si ale celor veniti din strainatate pentru sarbatori, dar si prin vinzarile de valuta ale companiilor pentru plata primelor. Analistul economic Ilie Serbanescu sustine ca aceasta apreciere a monedei nationale in fata euro nu este una reala. „Deprecierea euro provine din intrarea banilor speculativi. Astfel, leul apare mai grozav de cit este", precizeaza Serbanescu. De aceeasi parere este si Paul Enache, patronul caselor de schimb valutar Nova Exchange din Iasi. „Nu este o noutate deprecierea monedei europene. Totul este controlabil. Aici este interventia BNR-ului (Banca Nationala a Romaniei) care doreste intarirea monedei nationale spre sfirsit de an", spune Enache. In ceea ce priveste evolutiua euro pina la finele anului, Enache vede moneda europeana la o cota de 33.700 lei, urmind ca in anul viitor tendinta de scadere sa continue pina la valoarea de 32.500 unitati.
In schimb, alti analisti economici prevad o depreciere a monedei nationale pe sfirsit de an urmata de o apreciere abia la finele anului viitor. Pavel Mertlik, economistul sef al Raiffeisen Cehia, mentioneaza ca pina la finele anului, euro se va intari pina la valoarea de 36.000, urmind ca in martie anul viitor moneda europeana sa scada la 35.500, trend descendent ce va fi urmat pina la incheierea lui 2007. La aceasta data, Mertlik prevede un curs de 34.500 lei pentru un euro. Potrivit specialistilor in domeniu, cursul dolarului va avea acelasi trend descendent ca al monedei europene. „Dolarul are un drum foarte greu de urmat de acum inainte", este verdictul economistului sef al ING, Florin Citu, care anticipeaza un sfirsit de an undeva mai jos de 1,32 dolari/euro. De aceeasi parere este si reprezentantul departamentului de cercetare al Erste Bank din Viena, Rainer Singe. Acesta prevede o slabire moderata a monedei americane, anticipind pentru finele anului un curs de 1,33 dolari/euro.

Comentarii