De Business

Punem punctul pe știi

Lasati fara internet din cauza lucrarilor de reabilitare

marți, 31 ianuarie 2012, 21:18
2 MIN
 Lasati fara internet din cauza lucrarilor de reabilitare

 Mai multe familii din Voinesti, abonate la Romtelecom, nu au de citeva zile semnal la internet si ton la telefoanele fixe. Iesenii se pling ca nu au posibilitatea de a se informa si nici nu pot lua legatura cu cei apropiati decit prin intermediul telefoanelor mobile care de multe ori nu au semnal. Acestia spun ca situatia se datoreaza faptului ca s-a furat cablu din zona, insa reprezentantii Romtelecom mentioneaza ca acolo au loc lucrari de reabilitare a retelei. Angelina Lazar s-a aratat foarte deranjata de faptul ca fratele sau care locuieste in Lungani, comuna Voinesti nu poate sa utilizeze telefonul fix si internetul inca de joia trecuta. „Parca sint rupti de realitate. Nu au decit televizorul si nici acela nu vede prea bine. Ei nu au posibilitatea sa vina in Iasi zilnic si sa cumpere ziarele. Ca sa fie informati citeau presa online“, a mentionat ieri ieseanca de 60 de ani. Ea afirma ca a sunat la deranjamente la Romtelecom, iar raspunsul a lasat-o fara cuvinte. „Mi s-a transmis ca in zona s-a furat cablu si de aceea nu avem nici curent si nici ton la telefon. Am incercat sa vorbesc cu primarul din Voinesti dar imi dadea eroare la numarul de fix. Probabil ca si ei s-au confruntat cu aceeasi problema. Nu mi se pare in regula atita timp cit facturile sint achitate la zi. Si nu este un caz singular. Sint mult mai multe familii in aceesi situatie“, a adaugat Angelina Lazar. “Ziarul de Iasi” a cerut un punct de vedere de la Romtelecom cu privire la cazul mentionat. Reprezentantii companiei au specificat ca in zona au loc lucrari de reabilitare a retelei, iar clientii vor fi despagubuti. „In ceea ce priveste situatia la care ati facut referire, precizam ca sint in curs de executie lucrari de reabilitare a retelei. Estimam ca lucrarile se vor finaliza in cursul zilei de astazi, 31 ianuarie 2012. Tuturor clientilor afectati li se va rambursa valoarea abonamentului aferent serviciului contractat in cota fractionara, corespunzator perioadei efective de nefunctionare, conform contractului incheiat cu Romtelecom“, se arata in raspunsul oficial oferit de catre Romtelecom. Situatii de acest gen nu au fost prea des intilnite tinind cont ca la Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorului (CJPC) Iasi, au fost inregistrate anul acesta 3 reclamatii. „Nici una dintre reclamatii nu face refererie la intreruperea furnizarii serviciilor oferite de companie. Cele trei reclamatii sint pentru facturi incorecte. La fel si cele primite in anul 2011. Anul trecut am inregistrat 175 de reclamatii si mai toate au fost pentru facturi incorecte si nerezilierea contractelor“, au precizat reprezentantii CJPC Iasi.

Comentarii