Minerii lui ’99

Doar figura legendara, dar de trista amintire a lui Miron Cozma mai atrage atentia opiniei publice asupra a ceea ce se intimpla acum in zonele miniere, cu deosebire in Valea Jiului. In ciuda gesticulatiei de haiduc de care uzeaza liderul din Vale si a amenintarilor cu o noua escapada la Bucuresti, hoardele de ortaci pe care se sprijina nu mai reprezinta, la ora actuala, nici o amenintare reala pentru nici o guvernare. Motivele sint multiple. Numarul sensibil redus al minerilor, datorita disponibilizarilor masive realizate in ultimii doi ani, slabirea pina spre disparitie a solidaritatii sindicale in general, pe fondul oligarhizarii extreme a structurilor de conducere ale sindicatelor, si, nu in ultimul rind, lehamitea generalizata a populatiei, fond psihologic total nepropice unor actiuni cu caracter revendicativ.
La toate acestea se adauga o conditie nu doar necesara, dar si suficienta pentru esecul oricarei eventuale noi mineriade. E vorba de conditia politica. Inscrierea recenta a lui Miron Cozma in PRM, partidul lui Vadim Tudor, a fost prea putin comentata pina in acest moment. De altfel, nici nu a meritat prea multa atentie atita timp cit, de la un moment dat, ea parea un gest firesc. Acum, insa, merita. Mineriadele din anii ’90 -’91 au avut, inainte de orice, o logica politica bine sustinuta. In ciuda unor aparente, amenintarea contra careia ortacii lui Cozma s-au ridicat in acei ani nu era nici economica, nici sociala. Ei nu luptau pentru salarii mai bune, pentru subventii sau pentru pastrarea locurilor de munca. Crescuti in spirit "elitar" de catre regimul comunist, ei nu erau in acei ani decit un simbol. Simbolul trecutului pe care regimul de-atunci il dorea conservat in datele lui cele mai importante. Miza politica in care au fost antrenati rupea societatea in doua, iar ei, minerii, cu instinctele lor primare nealterate, au simtit primii si cel mai acut acest lucru. Ei aveau o misiune de indeplinit in numele a cel putin jumatate din populatia activa a tarii. Folositi mestejugit de catre forte mai mult sau mai putin oculte din chiar inima sistemului puterii, minerii au avut succes. Au blocat pentru multi ani ascensiunea politica a fortelor democratice si au schimbat mai apoi un guvern care se dorea reformist. In ceea ce-l priveste pe Miron Cozma, doar ambitia, charisma si talentul sau organizatoric l-au "impus" ca lider al mineriadelor. La fel ca ortacii pe care-i conducea, Miron Cozma doar mirosise miza politica aflata atunci in joc, in care nu avea insa nici un interes concret, si a exploatat-o cu succes. In concluzie, mineriadele au fost posibile si au avut si consecintele urmarite pentru ca au fost politice prin excelenta, pliindu-se pe cea mai importanta miza a societatii romanesti, asumata ca atare.
Nici vorba de asa ceva in acest moment. Minerii sint acum doar o mic segment socio-economic printre multe altele. Cu revendicari specifice, ba chiar singulare si din ce in ce mai greu acceptate chiar de catre semenii lor, cu aceleasi greutati, din sectoare economice similare. Ei nu mai sint un simbol pe care vreo forta politica cit de cit semnificativa sa-l foloseasca sperind la un succes politic major. Asa se explica atit afilierea fatisa, cu carnet de partid, a lui Miron Cozma pe linga curtea lui Vadim Tudor, tocmai pentru ca el are nevoie acum de politicieni si nu invers, cit si aparent paradoxala declaratie a PRM, partid din care Cozma face parte, conform careia nu este de acord cu o eventuala deplasare a minerilor la Bucuresti. In consecinta, nimic interesant si cu adevarat important pe Valea Jiului. Minerii lui Miron Cozma nu mai sint ce-au fost si chiar mai mult decit atit. Altii sint "minerii" lui ’99. (Pavel LUCESCU)
Paseism de circumstanta
In luna noiembrie a anului ce tocmai s-a incheiat, aparea un sondaj – realizat de Metro Media Transilvania – care avea pentru intrebarea "Considerati ca era mai bine inainte de 1989?" raspunsuri infioratoare. 51% dintre cei intervievati au declarat ca o duceau mai bine pe vremea lui Nicoale Ceasescu. Cei care sustin cu naduf, din 1990 incoace, ca romanii nu au memorie au vazut in sondaj o teribila confirmare a spaimelor lor. O luna mai tirziu, a aparut un alt sondaj – realizat de CIS – care contine o intrebare asemanatoare, dar care aduce nuantari esentiale: "Ati prefera sau nu ca Romania sa revina la rinduielile de pe vremea lui Ceausescu?". Raspunsurile au fost cu totul altele. 67% dintre subiecti au declarat ca nu ar prefera sa revina la rinduielile comuniste, 19% ar prefera, iar 14% nu stiu ce raspuns sa dea.
Ambele sondaje sint utile pentru ca raspunsurile desemneaza fiecare un alt topos al nostalgiei. Putini dintre cei care prefera vremurile lui Nicolae Ceausescu spun ca prefera si modelul politic comunist. Acestia se recruteaza, asa cum au facut cunoscut specialistii de la CIS, dintre virstnici, muncitori, someri, fosti membri PCR, tarani si locuitori ai Munteniei. Mare parte dintre acestia sint votanti PRM (40%) si PDSR (20%). Majoritatea subiectilor sondajelor jinduiesc dupa simulacrul de siguranta pe care il ofereau vremurile trecute. Si aici ajungem la un adevar prea usor trecut cu vederea. Anume ca mult mai multi romani au avut de cistigat de pe urma regimului comunist, in comparatie cu cei care au avut de suferit. Politologul Daniel Barbu o demonstreaza cu cifre. El spune ca lunga guvernare comunista a adus beneficii materiale si simbolice – prin generalizarea metodelor de lucru moderne, prin migratia masiva a populatiei dinspre rural spre urban, prin constituirea unei elite tehnice dominante, prin intarirea rolului protector al Statului care asigura loc de munca si locuinta – pentru, in medie, 45% din populatia Romaniei. De cealalta parte, doar 6-8% din populatie a avut de suferit in mod direct din cauza represiunii comuniste. Demonstratia lui Daniel Barbu este confirmata si de sondajul CIS, conform caruia doar un cetatean din zece considera ca a suferit persecutii din partea Securitatii. Comunismul a hranit populatia cu multa comoditate si a indemnat-o muncitoreste spre imbecilitate. A luat hotariri in locul ei, a tinut-o departe de zarva luptelor pentru putere si i-a dat impresia ca ii duce grija pina in pinzele albe. A dezactivat reflexe, a descurajat vointe si a incurajat impostura. Vedem astazi ca, pentru multi, propaganda tine loc de realitate. Vedem, de asemenea, ca s-a ajuns ca libertatii de astazi sa-i fie preferata ordinea de altadata.
Fara indoiala este multa ignoranta si prostie in mintea celor care se revendica de la un regim odios. Dar nici nu trebuie sa dramatizam. Nu va fi miine o revolutie care sa readuca comunismul la putere. Rezultatele sondajelor trebuie mai degraba interpretate ca o amendare a actualului regim politic pentru ineficienta de care da dovada in a face credibil un nou proiect politic. Si, in lipsa de altceva, trecutul este o sublima si inselatoare recompensa. (Adrian CIOFLANCA)