425 de posturi scoase din nou la concurs pentru suplinitori calificati si necalificati (vezi Organizarea si desfasurarea probelor practice orale)

joi, 05 august 2010, 09:14
2 MIN
 425 de posturi scoase din nou la concurs pentru suplinitori calificati si necalificati (vezi Organizarea si desfasurarea probelor practice orale)

Organizarea si desfasurarea probelor practice orale

Aproximativ o treime din numarul posturilor netitularizabile din judet au ramas neocupate in urma sedintelor publice din 28 si 29 iulie. Candidatii care nu au fost repartizati pe nici unul din cele 1485 de posturi netitularizabile, in urma concursului din 14 iulie, fiindca au luat note sub 5, pot da examen din nou miine, la Colegiul M. "Eminescu". Astazi sint programate probele practice si orale, pe discipline, in citeva laboratoare ale colegiilor tehnice si in sali de clasa de la colegiile "Eminescu", "Negruzzi" si  "Bancila". Ora si locul de desfasurare a acestora le puteti afla accesind urmatorul link.

Cele mai multe posturi disponibile sint pentru limba franceza simplu, si anume 48. Dintre acestea, in oras a ramas neocupata cite o catedra la Grupurile Scolare "V. Pavelcu" si "D. Mangeron" si doua la Grupul Scolar Tehnic din Hirlau. Tot pentru limba franceza mai sint disponibile inca 19 posturi, insa in completare cu ore de engleza, geografie si istorie. Pentru engleza simplu, au ramas 31 de posturi, dintre care doar unul in urban, la Liceul "Moldova" pentru nevazatori, din Tirgu Frumos. Ca si la franceza, alte 11 posturi pot fi ocupate de catre candidati care sint de acord sa isi completeze norma de predare cu ore de geografie, istorie, franceza si romana. Cei interesati sa tina ore de religie in anul scolar 2010-2011 mai au la dispozitie 30 de posturi, majoritatea in unitati scolare de la tara. In ceea ce priveste disciplinele exacte, au ramas mai multe catedre neocupate la matematica, fizica si chimie. Din cele 21 de posturi pentru matematica simplu, doar doua sint in urban, unul la SAM nr. 41 din Iasi, iar celalat la o scoala generala din Hirlau. La fizica, doar 3 din cele 15 posturi ramase neocupate sint in scoli din oras. La chimie simplu, sint disponibile 13 posturi, iar pentru cei care vor sa isi completeze norma cu ore de fizica mai sint 10 posturi. In afara de limbi, stiinte exacte si religie, au ramas neocupate mai multe catedre de educatie muzicala (18), muzica instrumentala (17), instruire practica in colegii tehnice si grupuri scolare (16) si pentru pregatire sportiva de specialitate (10). In prima etapa, au fost ocupate prin suplinire toate posturile pentru invatatori in limba romana. In procent de 90% s-au ocupat si catedrele de biologie, geografie si istorie.

Comentarii