miercuri, 22.05.2013

Dosar penal in loc de diploma

Un fapt mai putin cunoscut de studenti, doctoranzi sau cadre didactice

GALERIE
    - +
    xp
    intampla si la altii: "Lucrarea" de doctorat a fostului ministru german Karl-Theodor zu Guttenberg i-a adus demisia. Prins intr-un scandal urias, "Doctor plagiat" a renuntat la titlu

    Asupra sistemului educational romanesc planeaza de cateva saptamani acuzatii grave de plagiat. Fostul ministru al Educatiei, Ioan Mang, a fost numit, mai in gluma, mai in serios, ministrul „copy-paste".  Intreg mediul universitar pare cuprins de „febra plagiatului". In loc sa isi scrie licentele, disertatiile sau tezele de doctorat, candidatii sunt mai degraba preocupati sa caute oferte cat mai ieftine pentru lucrari gata scrise, trecute din mana in mana de generatii sau, in cazul celor care vizeaza doctorate, "surse" foarte greu de dibuit. Mai mult, posturile de conferentiar si profesor universitar sunt vizate deseori de indivizi fara pregatirea necesara, care ajung mai apoi reclamati la Comisiile de Etica ale universitatilor. Chiar daca sunt prinsi cu mata in sac, plagiatorii isi continua activitatea academica. Li se interzice folosirea lucrarii cu pricina sau nu li se mai permite candidarea la un loc superior, dar nu isi pierd dreptul de a profesa in institutia respectiva. Intrebat cum este pedepsit plagiatul, Valeriu M. Ciuca, judecator la Tribunalul Uniunii Europene de la Luxemburg in perioada 2007 - 2010, a indicat articolul 141 din Legea nr. 285/2004 pentru modificarea si completarea Legii nr.8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Legea supusa atentiei prevede ca este infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 5 ani sau cu amenda de la 2.500 lei la 50.000 lei fapta persoanei care isi insuseste, fara drept, calitatea de autor al unei opere sau fapta persoanei care aduce la cunostinta publica o opera sub un alt nume decat acela decis de autor. Astfel, raspunderea penala a fost neglijata in scandalul privind activitatea lui Mang, cand s-a vorbit mai mult despre considerente "morale". Interesant este ca, in ultimele zile, tocmai procurorul general a fost acuzat de "ascunderea" unor surse in teza care i-a adus titlul de "doctor". Laura Codruta Kovesi a negat acuzele si a cerut Consiliului Superior al Magistraturii sa-i apere reputatia.

    "Nu ne-a facut deloc bine "

    In cadrul universitatilor tehnice, profesorii sunt de parere ca este mai dificil sa cumperi o lucrare "de-a gata". Corneliu Lazar, decanul Facultatii de Automatica si Caculatoare Iasi, considera ca este responsabilitatea profesorilor indrumatori sa depisteze eventualele tentative de frauda. "Profesorii propun o lista cu teme de licenta si disertatie, studentii isi aleg tema, iar mai apoi li se ofera un plan care trebuie strict urmarit. Daca profesorul isi conduce studentul cu interes si toate rezultatele proprii sunt verificate, nu se poate ajunge la situatii nefericite. De cand predau eu, un singur student a fost acuzat ca si-a copiat lucrarea", a spus Lazar fara sa ofere mai multe detalii. Cat despre plagiatul la nivel inalt, decanul considera ca fenomenul devine ingrijorator. „Universitatea din Oradea a fost cunoscuta ca avand probleme. Analizand strict partea stiintifica, fara tagada, acele articole aparute in presa sunt plagiate. Lucrarea respectiva a fost facuta publica la simpozionul SINTES, la Universitatea din Craiova, cu care noi colaboram si nu ne-a facut deloc bine acea reclama negativa. Acum avem un sistem de revizuire mult mai bine pus la punct. Desi ideea de software este tentanta, el nu poate reflecta adevarul absolut. E mai importanta competenta celui care face review-ul", a comentat Corneliu Lazar.

    Jumatate din lucrari au probleme

    Pentru conducerea Facultatii de Litere, achizitionarea unui motor de cautare, care sa verifice tezele, se numara printre prioritati. Decanul Codrin Cutitaru considera plagiatul un „fenomen de masa care trebuie stopat". Din zece lucrari de licenta pe care le indruma anual,  la jumatate depisteaza tentative de copiat din diferite surse si „le intoarce" inca din timpul redactarii. "E un fenomen daunator pentru dinamica mediului academic. La americani, de exemplu, masurile luate in cazul acestor situatii sunt extrem de coercitive. La noi, desi legea exista, aplicarea ei este suferinda. Pe masura ce va fi aplicata, plagiatul in universitati va fi diminuat", a completat profesorul. Tudorel Toader, decanul Facultatii de Drept, spune ca deseori studentii cu lucrari foarte bune nu pot sa justifice continutul lor la proba orala. „Este clar de ce, dar trebuie sa pastram prezumtia de nevinovatie pana la proba contrarie. Acelasi principiu il aplicam si pentru colegii nostri, profesori de exemplu, care fac astfel de lucrari. Sunt cazuri publice, cunoscute, dar acestea pot fi pedepsite conform legii dreptului de autor", a explicat el.

    Se bazeaza pe exemplu

    Unele facultati iesene detin deja softuri care detecteaza lucrarile plagiate, dar le utilizeaza exclusiv pentru lucrarile doctorale cofinantate de Uniunea Europeana. Una dintre acestea este Facultatea de Economie si Administrarea Afacerilor. Programul a costat aproximativ 450.000 de euro si a fost achizitionat in 2010. Platforma IT de tip „blackboard" descopera daca exista paragrafe preluate, avand acces la bazele de date de la universitati importante din lume. La Facultatea de Informatica de la "Cuza", profesorii au gasit o metoda ingenioasa de a descuraja copiatul temelor. Lect.dr. Lenuta Alboaie povesteste ca a creat o mica aplicatie cu care verifica liniile de cod ale studentilor, le compara intre ele si stabileste "procentul de potrivire". Dupa cateva seminarii in care studentii au picat testul de „sinceritate" pe capete, numai amenintarea aplicatiei i-a determinat sa renunte la obiceiul de a  imprumuta temele. Desi universitatile au prevederi dure in regulamentele interioare si in codurile de etica privind „orice tentativa de frauda", astfel de comportamente nu par a fi descurajate. Comerciantii de sezon inca promit studentilor lucrari la cheie, realizate de profesionisti, pentru care nu risti sa fii depunctat, iar afacerea lor merge ca pe roate.

    (0 comentarii)

    Citeste Faq
    Scrie un comentariu

    Toate campurile sunt obligatori!

    Cod verificare* Security Code
    Toate campurile sunt obligatori!

    Ultima ora

    editorial

    Lunga vară fierbinte

    Radu MEȘNIȚĂ

    Lunga vară fierbinte

    Unii şi-au asigurat răcoarea, alţii ar vrea să dureze încă şi mai mult.

    Filmuletul zilei

    opinii

    Poetica defectului

    Codrin Liviu CUȚITARU

    Poetica defectului

    Din poveştile noastre despre sine va reieşi clar (fie uneori indirect, fie alteori cu stil şi chiar rafinament!) că avem resurse inepuizabile de generozitate, că suferim neostoit de grija celuilalt, că iertăm ingratitudinile, nedreptăţile şi ostilitatea, că îi susţinem martiric pe cei care vin după noi, că ne-am descoperit de mici vocaţia christic-salvatoare, că, în sfârşit, rivalizăm (fratern!) cu Maica Tereza.

    Asta e căciula mea!

    Radu PĂRPĂUȚĂ

    Asta e căciula mea!

    Acest acoperământ pentru cap nu este doar menit să îi apere pe oameni de elementele naturii. Pentru „homo humulestensis” purtatul căciulii şi gestica tuflitului şi îndesatului cuşmei semnalează apartenenţa la o anume rasă: aceea a oamenilor liberi.

    Menire şi alegere

    Tiberiu BRĂILEAN

    Menire şi alegere

    Alegerea în viaţă este o ştiinţă şi o artă foarte dificilă, cu atât mai mult cu cât criteriile sunt tot mai pervertite, respectul e compromis şi totul se transformă finalmente în lipsă de performanţă socială.

    Propunerea redactorului sef

    Ce se întâmplă în centrul oraşului?

    Toni HRITAC

    Ce se întâmplă în centrul oraşului?

    Există cineva în stare să prezinte un plan coerent pentru ce se petrece în centrul Iaşului? Unde este arhitectul şef? Cine este şeful acestor proiecte, cine le-a gândit? Există o echipă de arhitecţi şi urbanişti care poate susţine deschis şi profesionist utilitatea pietonalului, rezolvarea problemelor de trafic, viitorul estetic al zonei, preferinţa pentru o soluţie sau alta?

    Caricatura zilei

    Din nou Free Gigi

     

    Editia PDF

    Intrebarea zilei

    Salariile profesorilor de la Cuza au fost reduse peste noapte

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2013 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.