Examenul de titularizare se va da tot centralizat si anul viitor

marți, 23 noiembrie 2010, 15:50
1 MIN
 Examenul de titularizare se va da tot centralizat si anul viitor

Daca initial s-a dorit ca examenul sa fie organizat, incepind din 2011, de fiecare unitate scolara in parte, prevedere introdusa si in noua Lege a Educatiei, Ministerul s-a razgindit si a decis ca dascalii se vor titulariza la fel ca in anii trecuti, adica in urma unui examen organizat la nivel national.

Subiectele vor fi elaborate, de asemenea, de Ministerul Educatiei. Calendarul miscarii personalului didactic din invatamintul preuniversitar si metodologia de organizare a examenului de titularizare pentru anul scolar viitor au fost aprobate prin Ordin de Ministru si publicate in Monitorul Oficial la sfirsitul saptaminii trecute.

Posturile vacante pe care dascalii le pot ocupa ca titulari sau prin suplinire vor fi publicate pe site-ul inspectoratului scolar si pe site-ul Ministerului pina cel mai tirziu pe 6 iunie.

Cadrele didactice vor trebui sa depuna dosarele in vederea participarii la concursul de titularizare, programat pe 13 iulie, in perioada 14-24 iunie. Candidatii vor afla rezultatele pe 21 iulie.

Ca si in anii trecuti, pentru a putea sustine examenul de titularizare candidatii trebuie sa fi obtinut minimum 30 de credite (absolventii studiilor de licenta si masterat ciclul de 4 ani), respectiv minimum 60 de credite transferabile (absolventii ciclu Bologna) in cadrul programului de pregatire psihopedagogica.

Potrivit proiectului de Lege a Educatiei, varianta Funeriu, cadrele didactice nu se vor mai titulariza in sistem, ci pe scoala. In functie de nevoile sale, scoala, prin Consiliul de administratie – format in proportii egale din profesori, parinti si reprezentanti ai autoritatilor locale -, recruteaza si angajeaza prin concurs cadrele didactice de care are nevoie.

Comentarii