368 miliarde, in peste 500 de biserici noi

Subtitlu

luni, 21 ianuarie 2008, 21:44
3 MIN
 368 miliarde, in peste 500 de biserici noi

Lucrarile de constructie si de restaurare a bisericilor a reprezentat si anul trecut cea mai mare investitie in Arhiepiscopia Iasilor. Cheltuielile legate de ctitoria si refacerea lacasurilor de cult sint de aproape 20 de ori mai mari decit cele dedicate activitatilor filantropice si social-medicale. Sint concluziile care se desprind din mesajul Prea Fericitului Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane si mitropolitul Moldovei si Bucovinei, prezent simbata la Adunarea eparhiala a Arhiepiscopiei Iasilor. PF Daniel a prezentat atunci raportul de activitate al Arhiepiscopiei pe anul 2007, intitulat „O bogata activitate a clerului si credinciosilor".

587 de santiere noi

Astfel, in cele 587 de santiere noi s-au realizat anul trecut lucrari in valoare totala de 36.852.579,31 RON, adica aproape 370 de miliarde lei vechi. Suma este „cu 13.224.291,12 RON mai mult fata de anul 2006", se specifica in mesajul Prea Fericitului Daniel. „Cu toate acestea, este inca multa nevoie de sprijin financiar pentru construirea de biserici, case parohiale si case social-pastorale", adauga PF Daniel.

Prin comparatie, activitatea filantropica si caritabila in Arhiepiscopia Iasilor a consumat un buget de aproape douazeci de ori mai mic decit celui destinat ctitoriilor: 2.312.962 RON. De activitatile filantropice desfasurate „prin intermediul retelei de asistenta sociala, servicii de asistenta sociala primara, specializata si educatie (31 de unitati sociale in afara parohiilor, din care 21 cu servicii acreditate)" au beneficiat 44.163 persoane. La acestea se mai adauga activitati caritabile social – medicale in valoare de 169.506 RON, dupa cum se mai spune in raport.

La capitolul activitatii pastoral-liturgice, documentul mentioneaza 45 de preoti hirotoniti in 2007, acestia luindu-si in primire parohiile la biserici sau manastiri. Cu toate acestea, din cele 1.196 de parohii cite are Arhiepiscopia Iasilor, "207 sint inca vacante, mai ales la sate mici si sarace".

Eparhia cu cele mai multe unitati monahale din Romania

Documentul retrospectiv prezentat de PF Daniel mai arata faptul ca Arhiepiscopia Iasilor este „eparhia cu cele mai multe unitati monahale din Romania", 107, din care: 60 de manastiri si 47 de schituri cu un total de 1.889 de calugari si calugarite.

Aproximativ 10% dintre acestia, adica 167, „urmeaza studii teologice medii si superioare, 56 la Facultatea de Teologie Dumitru Staniloae din Iasi, iar 114 la seminariile teologice de la Manastirea Neamt sau Agapia", alti 160 sint licentiati in Teologie, 181 au terminat seminarii teologice si aproximativ 100 au obtinut diplome in specializari universitare diverse, de la Medicina si Drept, la Litere si Stiinte.

Raportul de activitate nu neglijeaza nici activitatea cultural misionara, desfasurata prin Institutul Cultural Misionar Trinitas, cu tipografia, editura si postul de radio, centrul obtinind licenta pentru primul post de televiziune religioasa din Romania, Trinitas TV. „Pe data de 27 octombrie 2007 a fost inaugurat Centrul de Presa crestina Basilica al Patriarhiei Romane, care cuprinde televiziune, radio, cotidian, saptaminal si agentie de stiri. Toate acestea, impreuna, au scopul de a intensifica, intr-o lume marcata de secularizare, misiunea spirituala a Bisericii, de a propovadui Evanghelia lui Hristos intr-un mesaj actual, accesibil tuturor", adauga PF Daniel, punctind si activitatea editoriala de la Trinitas, rasplatita cu doua premii in 2007, la Tirgul de carte Librex si la Salonul International de Carte Romaneasca. Pentru a-si imbunatati activitatea, editura a achizitionat o masina de tipar performanta, de 2.000.000 RON.

Citeste raportul de activitate al Arhiepiscopiei pe anul 2007

Comentarii