Adio berii de Margineni

sâmbătă, 19 aprilie 2003, 23:00
6 MIN
 Adio berii de Margineni

Bacauanii isi pot lua adio de la cindva vestita bere de Margineni, odata cu primul pas pe care judecatorii sindici l-au facut spre declararea falimentului fabricii. Incepind cu data de 14 aprilie, fabrica de Bere Lichior Margineni este oficial in stare de insolventa, declarata de judecatorul sindic in urma cererii de declarare a reorganizarii judiciare si a falimentului inaintate de societatea Leopardo din Buhusi. Administratorul acestei firme, cetateanul strain Yerdak Lokman, avea de recuperat o datorie de peste 1,2 miliarde de lei, reprezentind contravaloarea unor umbrele pentru terase si copertine. Cererea a fost depusa de Lokman pe 25 martie si a fost aprobata de judecatorii Sectiei comerciale a Tribunalului Bacau in sedinta de pe 14 aprilie. Prin aceeasi sentinta prin care s-a aprobat declansarea procedurii de reorganizare judiciara si faliment, judecatorii au numit si un administrator judiciar in persoana lui Vasile Agapie, unul dintre avocatii bacauani care are si calitatea de practician in reorganizare si lichidare. La dosarul cauzei se afla si o contestatie depusa de fabrica de bere pe 3 aprilie, prin care reclama ca datoria pretinsa de Leopardo nu „este certa, lichida si exigibila”, sau, altfel spus, suma nu reprezinta valoarea reala a datoriei si nici nu a ajuns la termenul de plata. Cu cinci zile in urma, judecatorul sindic a respins contestatia fabricii bacauane si a deschis procedura de insolventa a acesteia. Potrivit incheierii de sedinta din 14 aprilie 2003, noul administrator judiciar are puteri depline asupra oricaror decizii in ceea ce priveste activitatea la Bere Lichior Margineni. Printre atributiile noului administrator judiciar se numara intocmirea unui raport cu privire la cauzele si imprejurarile care au dus la aparitia starii de insolventa si in care trebuie sa mentioneze persoanele carora le-ar fi imputabile cauzele insolvabilitatii, elaborarea planului de reorganizare a activitatii, supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului, conducerea activitatii debitorului, introducerea de actiuni pentru anularera actelor frauduloase, preluarea gestiunii, sigilarea si inventarierea bunurilor, mentinerea sau denuntarea unor contracte, obligatia de a aplica pe toate actele catre celelalte societati si insitutii pe toate documentele de corespondenta a mentiunii „Societate in insolventa”, notificarea creditorilor sau, altfel spus, anuntarea tuturor celor care au de recuperat bani de la Bere Lichior Margineni si intocmirea tabloului creditorilor, precum si comunicarea catre banci si alte institutii interesate a starii actuale a societatii. Pentru toata aceasta activitate, noul administrator judiciar, avocatul Vasile Agapie, este retribuit cu cinci milioane de lei pe luna. Prin aceeasi incheiere de sedinta, judecatorul sindic mai ordona tuturor bancilor sa nu mai dispuna de lichiditatile fabricii Bere Lichior Margineni fara aprobarea judecatorului sindic sau a administratorului judiciar. Noul „boss” de la Bere Lichior Margineni a refuzat sa comenteze in vreun fel acesta numire. „Deocamdata nu pot face nici un comentariu. Eu am fost desemnat administrator judiciar de catre judecatorul sindic cu acordul ambelor parti, dar inca nu stiu ce-i acolo, la Bere Lichior Margineni, si nici ce-au facut cei dinaintea mea. Trebuie sa primesc sentinta de numire si abia atunci ma pot pronunta oficial”, ne-a declarat Vasile Agapie. In prezent, activitatea fabricii este oprita, cu exceptia unei sectii, unde se imbuteliaza berea ramasa pe stoc.
Ministerul Finantelor, neputincios in acelasi razboi
Cererea de declansare a procedurii de reorganizare judiciara si faliment inaintata de societatea buhuseana nu este prima de acest gen. Intiietatea ii apartine Ministerului Finantelor, care a solicitat acelasi lucru pentru datorii la bugetul statului in suma de 500 de miliarde de lei in anul 2001. Timp de mai bine de un an, magistratii a avut de solutionat cererea de stramutare a procesului din Bacau. Lucru pe care patronii de la Bere Lichior l-au si obtinut pina la urma, iar dosarul a ajuns la judecatorii sindici din Iasi. Magistratii ieseni
i-au dat cistig de cauza fabricii bacauane si au respins cererea de declarare a reorganizarii judiciare si a falimentului inaintata de Ministerul Finantelor. La vremea respectiva era singura solutie prin care fabrica ar fi putut iesi la liman pentru ca societatea inca functiona si avea si autorizatiile de producere si comercializare a alcoolului. Cu un plan de reorganizare bine pus la punct sau chiar prin vinzarea unor active, se puteau plati datoriile esalonat. Intre timp, acest lucru a devenit aproape imposibil. In luna noiembrie a anului trecut, societatii i-au fost anulate autorizatiile de productie si de comercializare a alcoolului si a bauturilor alcoolice si a fost instituit sechestrul asupra fabricii de catre finantisti. Societatea a mai supravietuit numai din vinzarea berii aflata pe stoc la finele anului trecut, aproximativ 60.000 de hectolitri. Autorizatiile au fost pierdute tot din cauza datoriilor la bugetul de stat. Potrivit legii, autorizatiile sint anuale si se acorda pentru alcool de catre Ministerul Finantelor, iar pentru bauturi alcoolice de catre Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP). Asta numai in cazul in care firma care solicita aceste autorizatii nu are datorii la bugetul de stat. Cum in toamna anului trecut, Bere Lichior Margineni avea datorii cu virf si indesat, pe 16 noiembrie 2002 nu a mai putut obtine autorizatii nici pentru productie, nici pentru comercializare. Practic, aceasta a fost data la care a incetat activitatea de producere si comercializare a berii. Potrivit acelorasi legi, daca o cerere de declasare a reorganizarii si falimentului impotriva unei societati debitoare a fost respinsa, solicitantul acestei proceduri nu se mai poate indrepta cu acelasi gen de cerere impotriva aceleiasi societati decit peste cinci ani de la respingere. Adica in 2006, cum este cazul cererii formulate de Ministerul Finantelor.
Turcii au demolat si au plecat
Pe 20 martie 2003, Asociatia salariatilor din societate, care detine 20 la suta din capitalul social, a facut cerere de declansare a procedurii de reorganizare judiciara si faliment pentru suma de peste 19,5 miliarde de lei reprezentind contravaloarea actualizata a actiunilor pe care le detin salariatii la aceasta societate si pentru care nu au primit dividende din 1998. In cererea adresata de salariati judecatorilor se arata faptul ca „starea de insolventa in care se afla la aceasta data Bere Lichior Margineni a fost determinata, in principal, de practicarea in administrarea si conducerea acestei unitati, de catre actionarul majoritar, firma Altun Maya, Istanbul, Turcia, a unei politici total necorepunzatoare atit in ce priveste activitatea economica, comerciala, financiara si sociala, cit si in ceea ce priveste repectarea prevederilor legale in vigoare referitoare la plata in termen a obligatiilor fata de creditori.
Rezultatele acestei politici defectuoase in perioada 1998-2002 a adus societatea intr-o situatie deosebit de dificila, practic fara a mai exista posibilitati reale de redresare si readucere a acestei unitati in circuitul economic”. In aceeasi cerere, Asociatia salariatilor arata ca, la sfirsitul anului 2002, pierduse toate bunurile din patrimoniu si mai era datoare cu inca aproape 500 de miliarde de lei. La acestea se mai adaugau datorii la bugetul de stat de peste 600 de miliarde de lei. „Incetarea activitatii de productie in noiembrie 2002, pierderea autorizatiei de comercializare a berii, existenta de datorii de peste 700 de miliarde de lei si pierderea in totalitate a patrimoniului prin inregistrarea unui activ net negativ de 465 de miliarde de lei dovedeste in fapt ca SC Bere Lichior Margineni se afla intr-o profunda stare de faliment, dar care nu a fost declarata nici de catre debitor, nici de catre creditori”, descriu, dur si realist, salariatii situatia societatii in cererea pe care au depus-o pe masa judecatorilor. Prin aceasta ei recunosc faptul ca ceea ce mai exista fizic din bunurile de patrimoniu apartine creditorilor in totalitate, desi a fost administrat si gestionat de niste actionari majoritari carora nu le mai apartinea. De asemenea, salariatii au mai atentionat ca exista riscul ca patrimoniului societatii sa se dimininueze prin instrainare, risipa si sustrageri si au cerut deschiderea procedurii de reorganizare judiciara si faliment si ridicarea dreptului de administrare a bunurilor mobile si imobile a reprezentantilor actionarului majoritar, firma Altun Maya.
Cererea salariatilor nu a avut nici ea sase de cistig. Abia cererea inaintata de o firma din Buhusi a fost picatura care a umplut paharul cu inca un miliard de lei, iar judecatorii au considerat ca cererea este intemeiata.
La inceputul anului 2003, unii economisti apreciau ca in situatia financiara de acum a fabricii de bere ar fi nevoie de cel putin trei milioane de dolari numai pentru a fi repornita. Nimeni nu a indraznit sa faca un calcul estimativ a cit ar mai fi fost necesar si pentru functionare. In acest fel, dureros si mizerabil se sfirseste istoria uneia dintre societatile care au constituit emlema Bacaului timp de aproape 200 de ani. A fost necesar sa vina turcii din nou, de data asta cu intentii pasnice, chipurile, si cu statut de investitori ca sa darime din temelii o societate care ani de-a rindul a fost unul dintre simbolurile orasului. (Mirela ROMANET)

Comentarii