Bataie de joc la adresa somerilor

miercuri, 17 mai 2000, 23:00
2 MIN
 Bataie de joc la adresa somerilor

O stire aparuta ieri in paginile ziarului nostru a stirnit un veritabil scandal intre Agentia Judeteana pentru Ocupare si Formare Profesionala (AJOFP) din Bacau si Posta, legat de banii somerilor pentru aprilie. Agentia a trimis banii in conturile Postei inca de luni, 15 mai, prin telex, iar reprezentantii postei ne-au declarat marti ca nu au primit nimic. Conducerea AJOFP s-a batut cu pumnul in piept ca nu merita acest tratament, posta s-a aparat ca asa este sistemul in care se lucreaza, si, de aici, discutii aprinse.
AJOFP a reusit ca prin minune la inceputul acestei saptamini o performanta de care nu s-a mai dovedit capabila de mult amar de vreme: sa achite mai repede ajutorul de somaj pentru aprilie. Nu la termen, ca nu poate fi vorba de asa ceva, ci dupa o saptamina. Functionarii agentiei sustin ca au virat luni, in contrul Postei, 7,2 miliarde de lei, iar banii trimisi prin telex urmau sa ajunga in aceeasi zi. Reprezentantii Postei ne-au declarat insa marti dimineata ca banii n-au sosit in cont. Motiv care a iritat-o din cale-afara pe Rodica Selaru, directoarea AJOFP, care spune ca nu e corect ca lumea sa-i fie ridicata-n cap pe nedrept. Era, in fond, o zi in plus pe linga zecile in care somerilor li se lungesc urechile asteptind.
Numai ca Posta contrazice intreaga poveste cu acte. "Extrasul de cont arata clar ca banii ne-au intrat abia marti, si nu luni. Ca sa nu mai spun ca AJOFP nu ne-a trimis la timp listele cu cei care au iesit sau au intrat in plata, fara de care nu putem da banii. Ei intirzie mereu si ne dau programul peste cap, asa ca nu sint in masura sa judece treaba pe care numai noi stim cum o ducem la bun sfirsit. Agentia mai are sa ne achite 200 de milioane din banii pentru luna aprilie", ne-a declarat Viorica Candet, directoarea Oficiului Judetean de Posta.
Partea interesanta este ca, pentru a iesi basma curata, cei de la AJOFP au inceput sa-i ponegreasca pe cei de la posta. Ei au spus ca factorii postali trimit mandatele inapoi, fara sa mearga la someri, iar agentia este obligata sa achite din nou comisionul de 2,25%. In martie, de exemplu, au fost returnate 390 de mandate postale, iar suma pentru care se va plati comision este de peste 120 de milioane. Ei n-au uitat sa adauge si ca multa lume vine si se plinge ca factorii le vorbesc murdar si ca dau banii preferential.
Neregulile, care nu sint semnalate doar la posta, nu sint insa de azi de ieri si e surprinzator ca cei de la somaj s-au trezit abia acum sa le reclame. Binenteles ca totul s-a spus pentru binele somerilor, care asteapta disperati bani de piine, si binenteles ca ei sint pusi pe primul plan. Nicidecum imaginea institutiei. (Eduard ADAM)

Comentarii