Batalie apriga pentru punctele termice

joi, 22 august 2002, 23:00
3 MIN
 Batalie apriga pentru punctele termice

CET Bacau organizeaza simbata, de la ora 12.00, la sediul din strada Chimiei, o licitatie in vederea concesionarii activitatii de exploatare a punctelor termice. Pina ieri, doar doua societati isi anuntasera disponibilitatea de a participa la aceasta licitatie. Este vorba despre firma REI, care a detinut pina acum contractul de concesiune asupra serviciului de distributie a energiei termice produse de CET, si firma Egreta, una din societatile care s-au ocupat in aceata vara de o parte din reparatiile punctelor termice din Bacau.
Despre activitatea de exploatare a punctelor termice s-au purtat pina acum nenumarate discutii. Distributia agentului termic a fost incredintata firmei REI de fosta conducere a CET Bacau. Aceasta decizie a fost indelung comentata la acea vreme. Motivul: gurile rele spunea ca distributia agentului termic in oras a devenit o afacere a familiei Apostol. Directorul general al firmei REI SRL era, pe atunci, Cristi Apostol, fiul directorului de la CET, Romeo Apostol. Acesta din urma a fost acuzat ca nu isi doreste decit sa isi capatuiasca propria familie. Odata cu schimbarea actionariatului la CET si trecerea acesteia in administrarea Consiliului local, noua conducere a decis sa fie organizata o licitatie in vederea incheierii unui nou contract. Mai marii de la CET organizeaza licitatia pentru a inlatura orice suspiciune.
In urma cu citeva zile, Gabriel Mustata, directorul de la REI era destul de increzator in sansele pe care le-ar putea avea la licitatia organizata pe 24 august. "Ne vom prezenta cu siguranta la licitatie. Am capatat pina acum sufienta experienta in exploatearea punctelor termice. Ar fi pacat sa nu cistigam", spunea directorul Mustata.
Elementul surpriza a aparut in ultimul moment. In cursa la care erau inscrise doar firmele REI si Egreta a mai intrat o firma foarte cunoscuta in oras: Termloc. Societatea a distribuit pina acum doi ani agentul termic produs de CET. Acest element ar putea face din ultima intrata in cursa un potential cistigator.
Interesant este ca acum doi ani Termloc a renuntat de buna voie la distributia agentului termic venit de la CET. Acest detaliu ar face de neinteles inscrierea in aceasta cursa a directorului Dumitru Crismaru. Cu atit mai mult cu cit starea punctelor termice din oras este precara. Lucrarile de reparatii schiopateaza, fapt care ar putea crea probleme serioase la iarna. Dumitru Crismaru ne-a declarat ieri ca nu este inca sigur daca se va prezenta la licitatie. El a cumparat insa caietul de sarcini, asa ca declaratia de ultim moment ar putea fi o strategie pentru cistigarea licitatiei. "Noi vom inainta o oferta cu care speram sa putem cistiga licitatia. Care va fi rezultatul final, vom vedea", ne-a declarat si Gabriel Mustata, directorul de la REI, mai putin optimist decit zilele trecute.
Cine va pune mina pe reteaua de distributie a agentului termic din Bacau ramine de vazut. Va fi cu siguranta o batalie apriga, ca si miza pusa in joc. Aproximativ 40% din costurile agentului termic reprezinta cheltuieluile de distributie, asa ca afacerea, care la prima vedere nu pare deloc atractiva, poate aduce bani grei in conturile firmei care va cistiga. (Elena SOLOMON)

Comentarii