Batrinii imprumuta bani pentru a putea plati caldura

joi, 30 ianuarie 2003, 00:00
4 MIN
 Batrinii imprumuta bani pentru a putea plati caldura

Pensionarii reprezinta una dintre categoriile defavorizate, cu toate ca au trudit ani buni pentru a-si asigura batrinetile. Pensiile de mizerie nu acopera cheltuielile banale, care nu sint nici pe departe un lux. In iarna aceasta, batrinilor le-a mai fost aplicata o lovitura. Facturile exorbitante la intretinere au bagat groaza in batrini. Odata cu emiterea facturilor pe lunile in care s-a livrat caldura, intrebarea "cu ce ne vom achita intretinerea?" a ajuns sa fie pe buzele tuturor virstnicilor.
Batrinii care sint membri fideli ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din Bacau si care au platit contributia lunara, au solicitat sprijinul acesteia in vederea imprumutarii unor sume de bani pentru a iesi din impas. "In aceasta perioada, majoritatea pensionarilor vin sa solicite imprumuturi pentru plata intretinerii. La aceasta se adauga si bani pentru operatii, medicamente si hrana. Suma mxima pe care o putem acorda pe luna ianuarie este de zece milioane de lei. Din februarie, datorita nevoilor batrinilor, s-a hotarit ca acestia sa poata imprumuta pina la 15 milioane de lei", ne-a declarat Mina Cosa, contabil sef la CARP Bacau. In luna ianurie s-au prezentat pentru a imprumuta bani de la CARP Bacau peste 350 de pensionari, valoarea totala a imprumutului fiind 1,5 miliarde de lei.
A devenit deja o regula ca pensionarii sa fie cei mai buni platnici la intretinere, chiar daca aceasta cere acum eforturi uriase si sacrificii de neimaginat in tari civilizate. Pentru a putea plati factura la intretinere, Jenica Gradinaru a solicitat si el un sprijin financiar de la CARP Bacau. "Nu mai pot face fata cheltuielilor si datoriilor. Am avut apartament cu patru camere, dar l-am impartit cu fiul meu. Acum am numai doua camere. Intretinerea pe decembrie mi-a venit 2.800.000 de lei. Am restante la plata de doua luni, peste cinci milioane de lei. Eu am pensie bunicica de la armata, de trei milioane, dar sotia abia are un milion. Am incercat sa achit toate facturile si am imprumutat bani de la un particular, crezind ca voi aduna din pensie. Dar m-am inselat si m-am trezit cu datorii de aproape zece milioane. Ultima solutie a fost imprumutul de la casa de sprijin pentru pensionari. Am luat de aici zece milioane si timp de zece luni trebuie sa dau cite un milion din datorie. Macar aici nu sint presat de timp si de rusine. In plus, lunar avem nevoie de medicamente, mincare si bani pentru celelalte utilitati. Cind lucram aveam bani depusi la CEC. Acum numai am nimic. Am ajuns sa scotocim toate buzunarele pentru a ne putea lua o piine si sa tragem de bani cit putem. Dam din colt in colt cit putem si incercam sa achitam prioritatile, da nici asa nu iesim nicaieri, ca nu ne ajung banii. Am crezut ca recorelarea si indexarea ne vor aduce ceva, dar tot degeaba. Mai mare bataia de joc: 25.000 de lei! Abia astept primavara ca sa nu mai platim caldura, ca mai multe friguri iti provoaca. Sper ca la vara sa ajung pe zero cu datoriile", ne-a spus fostul cadrul militar de 74 de ani.
Licuta Gutu si-a pus si ea sperantele intr-un astfel de imprumut. "Pe luna decembrie ne-a venit intretinerea 1.700.000 de lei. Cind am vazut, am izbucnit in plins. De unde sa fac eu rost de banii astia la o pensie de 864.000 de lei? Eu sint pensionara de boala si pensia e mica. Sint bolnava cu inima si de diabet, si peste 300.000 de lei se duc numai pe medicamente. Dar mai trebuie sa mincam si noi! La intretinere mi s-au adunat restante de aproape cinci milioane. Telefonul si cablul mi-au fost taiate. Nu am avut ce face si am solicitat un imprumut de la CAR-ul nostru. Am luat 3,5 milioane, ca nu pot mai mult. Nu am de unde-i da inapoi dupa aceea", ne-a spus femeia de 50 de ani.
Elena si Victor Balan au solicitat sase milioane de lei. "Intretinerea pe decembrie ne-a venit 1.450.000 de lei. In noiembrie, la fel de mare si cine stie ce ne asteapta pe ianuarie si februarie. Eu am fost in somaj si apoi a trebuit sa ies la pensie anticipat pentru ca nu mai angaja nimeni un om in pragul pensionarii. Am lucrat o viata ca tinichigiu si am o pensie de un milion doua sute. Sotia a fost confectionera si are pensia de doua milioane. Am platit intretinerea si nu am mai ramas decit cu 800.000 de lei. Dar mai sint si alte cheltuieli: lumina, telefon, impozit pe apartament, taxa
de salubritate, mincare. Mincam si noi fasole, cartofi, iar carne foarte rar. Numai noi stim cum dramuim banii astia. Plus ca sintem batrini si avem nevoie si de medicamente. Iar retete compensate nu mai prindem. Am facut eforturi lunare pentru a nu ramine cu restante la intretinere. Noroc ca apartamentul e mic, cu trei camarute. Confort trei. Pentru a nu mai sta cu griji, eu si sotia am hotarit sa imprumutam bani de la CAR. Am luat sase milioane pe care ii vom tine pentru intretinerile viitoare si plata impozitului pe apartament. Ma stringe in spate cind stiu ca de-acum inainte trebuie sa dau lunar cite un milion inapoi, dar asta e situatia. Iar in iulie , cind termmin cu imprumutul, trebuie sa deschid altul, pentru a face aprovizionarea de iarna. Sintem batrini, pensiile sint mici si nu ne ramine decit sa suferim. Asta este rasplata dupa ce omul munceste o viata", ne-a spus Victor Balan, un batrin de 72 de ani.
La CARP Bacau sint inscrisi peste 10.000 de membri, iar pentru a obtine un imprumut, pensionarul trebuie sa cotizeze lunar cu 1% din pensie, timp de cel putin 90 de zile, si sa prezinta adeverinta de salariat sau pensionar a girantului. Pentru a obtine un milion de lei, cotizatia depusa la CARP Bacau este de 400.000 de lei, pentru cinci milioane de doua milioane, iar pentru un imprumut de zece milioane trebuie sa cotizeze cu patru milioane de lei. (Claudiu TANASESCU)

Comentarii