Director nou la Finantele Publice

joi, 05 aprilie 2001, 23:00
1 MIN
 Director nou la Finantele Publice

Actualul director al Directiei Economice si Resurse Umane din cadrul Prefecturii, Petru Haineala, este la un pas de a fi numit director al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP). El a sustinut luni, 2 aprilie, la Ministerul Finantelor Publice, examenul pentru ocuparea postului de director general, fiind singurul candidat din partea judetului nostru. La DGFP Bacau, postul este ocupat interimar de citeva saptamini de actualul director-adjunct, Gheorghe Anghel, numit cu delegatie din momentul demiterii fostului director general Neculai Munteanu. Directorul Anghel ne-a declarat ieri ca nu a participat la concurs pentru ca nu l-a interesat postul, desi a mai asigurat un interimat de sapte luni si in urma cu doi ani de zile.
Petru Haineala (48 de ani) are si alte specializari pe linga cea de economist. El este expert contabil, auditor, expert evaluator, evaluator imobiliar. A lucrat la Trustul de Constructii, apoi ca economist, sef de serviciu si director al Directiei Planificare in Consiliul Judetean. De la infiintarea Prefecturii, in anul 1992, a fost directorul Directiei Economice si Resurse Umane. Potrivit propriei declaratii, nu este membru PDSR. Ordinul de numire este asteptat sa vina in doua saptamini. (Simona POPA)

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii