Ministerul Justitiei ia la puricat „afacerile” de la Tribunalul Bacau

luni, 19 iulie 2004, 23:00
3 MIN
 Ministerul Justitiei ia la puricat „afacerile” de la Tribunalul Bacau

Scandalul privind noul sediu al Tribunalului Bacau capata o noua
amploare, intrucit ministrul Justitiei, Cristian Diaconescu, a dispus
efectuarea unui audit in privinta modului in care s-au derulat
investitiile la acest imobil. Intr-un comunicat de presa remis
redactiei noastre, Alina Tonigaru, purtatorul de cuvint al
Ministerului Justitiei, mentioneaza ca „urmare a unor sesizari
aparute ?n ultimul timp atit ?n presa nationala, cit si ?n cea locala,
domnul Cristian Diaconescu, ministrul Justitiei, a dispus
declansarea unui control de audit intern care va avea ca obiect
verificarea investitiilor de capital si modul de executare a lucrarilor
de constructie si reparatie efectuate la sediile unor instante”
Printre instantele judecatoresti nominalizate de controale de audit
intern se numara si Tribunalul Bacau. Comunicatul de presa
nominalizeaza Tribunalul Bacau drept cap de lista, inaintea altor
zece instante din Romania. Surse din Ministerul de Justitie ne-au
declarat ca acest control a fost dispus la toate instantele din tara
unde s-au construit sedii noi, dupa ce-a izbucnit in presa scandalul
legat de modul in care s-au cheltuit banii publici pentru inaltarea
noului sediu al Tribunalului Bacau.
Mai ceva ca la SRI
Unul dintre cele mai delicate aspecte despre modul in care s-au
cheltuit banii publici pe extinderea Tribunalului bacauan este legat
de asa numitul sistem de televiziune cu circuit inchis si retea de
interfonizare. De altfel, date despre acest sistem a oferit chiar
Dumitru Pocovnicu, presedintele Tribunalului Bacau, la sfirsitul
anului trecut, atunci cind a facut public modul in care se vor
inregistra declaratiile „protejate” ale persoanelor care intra in
programul de protectie a martorilor. Pocovnicu declara ca va fi
achizitionat echipament modern ca pentru un mini-studio de
televiziune cu circuit inchis. De asemenea, se pregatea si o
incapere speciala unde sa fie audiati martorii inscrisi in programul
de protectie, in asa fel incit in sala de sedinte sa li se vada
imaginea ecranata si sa se auda vocea distorsionat pentru a putea
preveni recunoasterea acestor persoane de catre cei impotriva
carora se indreptau declaratiile lor. Potrivit datelor pe care le
detinem, in noul sediu au fost amplasate atit retele audio, cit si
video performante, cu dotari de ultima ora, cu ajutorul carora o
persoana bine amplasata prin statul de functii, la un server sau la
un panou central, cu ceva cunostinte despre accesarea si
utilizarea sistemelor de comunicatie audio-video ar fi putut sa afle
la orice ora din zi ce se discuta pe holuri sau in birourile
magistratilor ori ce contin hirtiile cu care vin oamenii la Tribunal,
daca au nefericita idee de a se aseza cu ele in apropierea
camerelor de luat vederi. Se pare, ca aceste instalatii ar fi urmat
sa fie conectate la un server si la un panou central.
Sot si sotie, presedinte de Tribunal si informatician, pe post
de regizori
Serverul se afla instalat, absolut din coincidenta, chiar in biroul in
care urma sa se mute Veronica Pocovnicu, sotia presedintelui
Tribunalului Bacau, angajata pe post de informatician al institutiei.
Un alt caz clar de incompatibilitate intre cele doua functii prin
Legea functionarilor publici, caz despre care nu a suflat nimeni nici
o vorbulita pina in prezent. Cum, la fel, nimeni de la minister, care
ar fi trebuit sa vegheze la respectarea legalitatii tocmai intr-o
institutie menita sa redea legalitatea acolo unde este incalcata, nu
a observat acest aspect. Panoul central al instalatiei audio-video,
practic creierul intregului sistem, se afla instalat in biroul
presedintelui Tribunalului Bacau. Astfel, cu o simpla apasare pe
telecomanda si transfocari succesive asupra unei hirtii tinuta in
mina de oricine s-ar fi aflat in raza de actiune a camerelor de luat
vederi, presedintele Tribunalului ar fi putut citi cu usurinta aceste
documente. Tot la fel, cu o simpla apasare pe un buton, ar fi putut
asculta convorbirile din orice colt al Tribunalului. Potrivit unor
surse din Ministerul de Justitie, mai grav este faptul ca aceste
sisteme au fost instalate in incinta noului sediu fara aprobare de la
Bucuresti. Aceeasi sursa ne-a dezvaluit faptul ca despre existenta
si traseul acestor instalatii nu stiu decit foarte putine persoane,
printre care se afla si constructorul, firma Conimpuls a lui Sergiu
Sechelariu si proiectantul firma Vaneli Exim, a arhitectului
Constantin Amiie, un apropiat al lui Sergiu Sechelariu, lucru care
pune serioase semne de intrebare cu privire la scopul pentru care
au fost instalate, dat fiind faptul ca oricare dintre acestia, cu
ajutorul unui laptop, conectat la oricare dintre punctele de legatura
ale retelei, ar fi putut inregistra si convorbirea dar si imaginile, daca
laptopul ar fi prevazut si cu o camera de luat vederi discreta. In
felul acesta, comisia de auditori care va fi numita de ministrul
justitiei in Bacau va avea o misiune mai mult decit delicata.
(Mirela ROMANET)

Comentarii