MInune: Unic General Constructor isi face mila de Primarie

miercuri, 30 ianuarie 2002, 00:00
3 MIN
 MInune: Unic General Constructor isi face mila de Primarie

SC "Unic General Constructor" SRL ar putea sa primeasca in acest an un premiu de excelenta pentru actele de caritate facute in ultima vreme catre Consiliul Local al municipiului Bacau. Acum citeva luni, societatea a donat Consiliului Local o suprafata de teren de 1.096 de metri patrati, situata in Bacau, pe strada Orizontului nr. 44. Terenul a fost evaluat la aproximativ 300 de milioane de lei, singura conditie pusa de catre donator fiind ca terenul sa fie folosit exclusiv pentru constructia de locuinte. Un gest de caritate similar venit din partea aceleiasi societati a constituit, luni, una dintre surprizele sedintei Consiliului Local. "Unic General Constructor" a donat un imobil situat in Bacau, pe strada Orizontului, singura impunere a donaorului fiind ca acest imobil sa fie amenajat pentru destinatia locuinte sociale.
Proiectul de hotarire privind acceptarea de catre Consiliul Local a acestei donatii nu a fost lipsit de dispute din partea consilierilor. Cel care a semnalat primul o inadvertenta in expunerea de motive a fost consilierul PD Ionel Floroiu, care a pus mai intii sub semnul intrebarii adresa exacta a imobilului donat de Unic General Constructor. "Pe strada Orizontului nr. 44 se afla acum o casa, cu deschidere la strada de aproximativ opt metri, in care locuieste o doamna, grefier la Curtea de Apel Bacau", a precizat consilierul Floroiu. Pe de alta parte, consilerul independent Constantin Antoniu a sesizat ca, in decurs de numai cinci luni, Consiliul Local va deveni al treilea proprietar al imobilului. "Interesant este ca imobilul a fost cumparat de Unic General Constructor in luna septembrie 2001 cu sase miliarde de lei, iar in proiectul de hotarire privind acceptarea ofertei de donatie, imobilul este evaluat la numai doua miliarde de lei", a mai precizat Constantin Antoniu. Intrebat de primarul Dumitru Sechelariu despre corectitudinea adresei imobilului inscrisa in actul de donatie, viceprimarul Laurian Lucas nu a putut sa dea un raspuns precis, nemaipunind la socoateala faptul ca nu prea stia nici cam unde se afla imobiliul in discutie si care este destinatia lui actuala.
"Este doar o eroare de inscriere. Vom verifica pe teren adresa exacta", a raspuns viceprimarul Lucas, sustinut si de Dumitru Popa, secretarul municipiului Bacau. Intr-un final, donatia a fost acceptata de catre consilieri, cu precizarea ca va fi facuta o verificare pe teren in legatura cu adresa exacta a imobilului.
Orice incercare a noastra de a lua legatura cu patronul de la Unic General Constructor, Costica Rusu, singurul in masura sa ne dezvaluie misterul acestei curioase generozitatii, nu a avut sorti de izbinda.
Poate sa existe, totusi, vreo legatura intre sufletul larg al Unic General Constructor pentru municipalitate si faptul ca firma este una dintre agreatele primarului Dumitru Sechelariu. Unic General Constructor repara sosele, este antreprenorul general al cartierului ANL din cartierul Gheraiesti, Unic General Constructor deszapezeste soselele din oras si alte servicii. De la primul fulg de nea si pina ieri, uitlajele societatii Unic General Constructor au putut fi vazute prin Bacau, chiar daca, intr-un utilaj inchiriat de primarie cu citeva sute de mii de lei pe ora, zapada este incarcata cu lopata, de alti muncitori, platiti tot de primarie. Incercarea noastra de a afla cit a primit Unic General Constructor numai in aceasta iarna, pentru deszapezire, de la Primaria Bacau, s-a izbit de refuzul mai-marilor municipalitatii, care au invocat "motivul confidentialitatii". Cu atita confidentialitate, este lesne de inteles, de unde vine marinimia Unic General Constructor. (E. SOLOMON)

Comentarii