Parlamentarii bacauani vor si bani, si politica

miercuri, 14 mai 2003, 23:00
4 MIN
 Parlamentarii bacauani vor si bani, si politica

Patru deputati si un senator de Bacau au anuntat pina acum ca se afla in una dintre situatiile de incompatibilitate prevazute de legea anticoruptie. Deputatii PSD Nicolae Sersea si Vasile Miron, deputatul PD Vasile Nistor, deputatul PNL Valeriu Gheorghe si senatorul PNL Dan Constantinescu au declarat ca administreaza sau sint membri in Consiliile de Administratie ale unor societati. Conform prevederilor legii anticoruptie, parlamentarii nu pot face parte dintr-un grup de interes economic, nu au voie sa detina functii executive ?n Consiliul de Administratie (CA) sau Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) la institutii publice si societati comerciale, ori sa fie manageri la regii autonome si societati nationale. Dupa ce au pus in balanta calitatea de demnitar si cea de om de afaceri, parlamentarii bacauani au ajuns la concluzia ca functia de deputat sau de senator este cu mult mai importanta decit cea de membru in CA sau AGA.
„Sint asociat la SC Copomis SRL. De doi ani, insa, nu am mai desfasurat nici o activitate in cadrul acestei societati. Acum ma voi retrage definitiv din aceasta societate”, ne-a declarat ieri deputatul PSD Vasile Miron. In acelasi stadiu de neimplicare in afaceri ne-a declarat ca se afla si deputatul PSD Nicolae Sersea, care a precizat ca s-a retras inca din urma cu citeva luni din CA al SC Foraj Sonde Zemes. „La acesta societate am lucrat pina in 1996, cind am intrat in Parlament. Calitatea de membru in CA mi-am pastrat-o mai mult din atasament fata de fostii colegi, alaturi de care am fost pret de mai bine de 20 de ani. Mi-am inaintat cererea de retragere din CA de buna voie si fara nici o constringere. Am aflat, insa, ca nu am fost radiat din evidentele Registrului Comertului, asa ca am considerat ca este corect sa comunic faptul ca, cel putin scriptic, ma aflu intr-o situatie de incompatibilitate cu prevederile legii anticoruptei. Am luat legatura cu directorul SC Foraj Sonde Zemes, care a promis ca se va ocupa de formele de radiere din evidentele aflate la Registrul comertului”, ne-a declarat deputatul Nicolae Sersea.
Pina in urma cu ceva timp, intr-o situatie de incompatibilitate s-a aflat si deputatul PSD Endre Berckzi, care era mai mult decit hotarit, la nivel de declaratie, sa nu renute la calitatea de om de afaceri. Suprinzator, insa, numele sau nu apare pe lista dputatilor care s-au declarat in stare de incompatibilitate cu precederile legii anticoruptie. „Daca nu apar pe aceasta lista inseamna ca ceva s-a intimplat intre timp. Am renuntat la afaceri. Am decis sa imi pastrez calitatea de om politic, asa ca mi-am dat demisia din functiile pe care le detineam pina acum”, ne-a declarat ieri deputatul Berckzi. „I-am declarat presedintelui Camerei Deputatilor, Valer Dorneanu, ca voi renunta la functia administrativa pe care o detin in cadrul unei societati, in favoarea calitatii de om politic. Am luat, deja, legatura cu un jurist, care se ocupa toate formalitatile necesare in acest sens”, ne-a declarat si deputatul PNL Valeriu Gheorghe. Decis sa isi pastreze calitatea de om politic este si deputatul PD Vasile Nistor. „Nu vad ce mari afaceri am facut! Detin 50% din actiuni si sint administrator la doua societati comerciale si am 30% dintre actiunile restaurantului Moara. Daca legea spune ca trebuie sa aleg, nu ma voi opune. Voi face tot ceea ce este legal pentru a-mi pastra calitatea de parlamentar”, a afirmat deputatul Nistor. Acelasti lucru il va face si senatorul PNL Dan Constatinescu, care a anuntat ca isi va inainta demisia din functia de presedinte al CA la Libra Bank. „Voi renunta la aceasta functie, chiar daca acest lucru va insemna un serios prejudiciu material. Se stie ca sectorul bancar este destul de bine remunerat. Am considerat, insa, ca in parlament am ajus datorita unor bacauani ale caror interese trebuie sa le reprezint pina la sfirsitul mandatului”, a declarat senatorul PNL de Bacau.
Singurul caruia putin ii pasa de prevederile legii anticoruptie, dar si de cele ale Legii liberului acces la informatii, este senatorul PSD Octavian Opris. Membru in Consiliul de Adminsitratie al SIF Moldova, Octavian Opris este singurul parlamentar bacauan care a refuzat sa faca public daca isi va pastra sau nu calitatea de parlamentar. Fara sa faca mare lucru pentru alegatorii care l-au trimis in Parlament, si care cei mai multi habar nu au cine este acest senator, Octavian Opris isi permite sa sfideze in egala masura presa si electoratul. Desi poarta in buzunar un telefon mobil platit de Parlament, deci din bani publici, el isi permite sa inchida telefonul in nas ziaristilor, refuzind cu incapatinare sa discute cu reprezentantii mass-media. Iar daca raspunde, o face doar pentru a spune ca este intr-o sedinta si apoi inchide imediat. In aceste conditii, ar fi de preferat, spre binele bacauanilor, ca Octavian Opris sa decida sa ramina membru in CA la SIF Moldova si sa renunte la politica. Nu de alta, dar si asa nu stim cu ce se ocupa senatorul de Bacau Octavian Opris prin Parlament. Pentru cei care vor sa se convinga de amabilitatea reprezentantului lor in Senat, facem public numarul lui Octavian Opris – 0722/320814. Un telefon platit degeaba din bani publici, la care nu raspunde nimeni. (E. SOLOMON)

Comentarii