Stefan Radu, director interimar al Centrului Cultural Judetean

joi, 07 iunie 2001, 23:00
1 MIN
 Stefan Radu, director interimar al Centrului Cultural Judetean

Centrul Cultural Judetean (CCJ), proaspat infiintatul organism ce va functiona, de acum, pe linga Consiliul Judetean, a inceput de citeva zile sa isi inchege activitatea. Vicepresedintele Consiliului Judetean Dumitru Braneanu l-a numit miercuri pe jurnalistul Stefan Radu director interimar al acestui Centru pina la data de 18 iunie, cind va fi organizat un concurs pentru ocuparea definitiva, in conditiile legii, a acestui post. Noul director va trebui sa coordoneze activitatea Centrului Juetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare, a Scolii Populare de Arta si a Ansamblului "Busuiocul", reunite in acest CCJ. Stefan Radu spune ca nu va participa la acest concurs, deoarece munca din presa este cea mai aproape de sufletul sau, si nu isi doreste sa o paraseasca prea curind – asa ca functia detinuta acum va fi doar una interimara. "Cel mult voi ramine in acest post pina la data de 2 iulie, cind este ultima zi oficiala de rezolvare a eventualelor contestatii " mai spune Stefan Radu, care precizeaza ca va incerca in aceasta perioada sa pastreze o stabilitate a acestui organism si sa se ocupe de demararea primelor activitati ale acestuia. Ultima zi de depunere a candidaturilor pentru ocuparea postului de director al Centrului Cultural este 11 iunie, iar printre potentialii candidati se anunta a fi fostul director al Centrului Judetean de Conservare si Valorificare a Traditiei si Creatiei Populare, Iulian Iliescu, si actorul Florin Zancescu, fost director, acum citiva ani, al Scolii Populare de Arta. (E. SOLOMON)

Comentarii