Un masterat in Franta, pus sub semnul indoielii din cauza banilor de drum

marți, 07 august 2001, 23:00
2 MIN
 Un masterat in Franta, pus sub semnul indoielii din cauza banilor de drum

Ioana Politic, absolventa a Facultatii de Litere si Stiinte, sectia marketing, din cadrul Universitatii "Bacau", a solicitat, ieri, sprijinul Primariei pentru a putea ajunge in Franta, unde a reusit sa reusit sa obtina o bursa de masterat la Universitatea Poitieres. In luna martie a acestui an, Uniunea Europeana i-a acordat studentei bacauane o bursa Erasmus, de mobilitate a studentilor europeni. In perioada in care a studiat aici, Ioana Politic si-a depus dosarul la Serviciul de Scolaritate al Universitatii Poitiers, pentru a solicita o bursa de masterat in specializarea marketing si strategie. Acum citeva saptamini, universitatea i-a acordat Ioanei Politic bursa solicitata, in valoare totala de 24.000 de franci francezi, bani care nu acopera, insa, si cheltuielile de transport. Asa se face ca ieri, insotita de mama ei, s-a prezentat in audienta la viceprimarul Dragos Benea, pentru a solicita un sprijin material in vederea ajungerii in Franta.
"Faptul ca cinci din cele sapte burse internationale eliberate in acest an de Universitatea Poitiers au fost cistigate de studenti romani spune ceva despre scoala romaneasca, si cum una dintre ele apartine unui student din Bacau, inseamna mult si pentru invatamintul bacauan" – ne declara Ioana Politic. Dragos Benea a precizat ca va inainta aceasta solicitare Comisiei pentru activitati stiintifice, invatamint, sanatate si cultura din cadrul Consiliului Local care se va intruni astazi.
Conditia pusa de viceprimarul Benea a fost ca, in schimbul acestei sume, Ioana Politic sa semneze un precontract cu Primaria, prin care aceasta institutie sa aiba prioritate in conditiile in care, la intoarcerea din Franta, ea va incerca sa se angajeze in Bacau. Acordarea, in aceste conditii, a unei sponsorizari ar fi o premiera pentru Primaria din Bacau. Acest lucru este destul de des practicat de multe institutii din toata lumea, insa un contract de preangajare este semnat doar in conditiile in care sponsorul acopera toate cheltuielile de scolarizare ale solicitantuli, ori Ioana Politic nu are nevoie decit de banii de drum, pina in Franta, deoarece bursa primita ii acopera toate cheltuielile de cazare si masa. "E destul de dificil pentru mine sa fiu pusa in situatia sa semnez un astfel de precontract. Nu stiu daca dupa un masterat obtinut la o universitate din strainatate ma voi multumi sa ma inchid intr-un birou, sa mut de colo-colo niste hirtii. Oricum, acolo unde voi pleca se va sti ca vin dintr-o universitate din Bacau, si asta cred ca va face cinste orasului" mai spune Ioana Politic. Daca nu va reusi sa obtina o sponsorizare din partea Primariei, ea este hotarita sa bata la toate usile institutiilor care ar putea-o ajuta. (E. SOLOMON)

Comentarii