Ziarist austriac tilharit la Bogdan Voda

joi, 10 mai 2001, 23:00
2 MIN
 Ziarist austriac tilharit la Bogdan Voda

Pentru Klaus Kohler, un ziarist austriac in virsta de 27 de ani, vizita in Romania, dar mai ales in Bacau, ii va trezi toata viata amintiri dintre cele mai putin placute. El a plecat de acasa pe data de 1 mai, cu gindul sa faca turul Marii Negre si Marii Mediterane, stabilind un traseu care sa cuprinda Austria-Ungaria- Romania, Republica Moldova, Ucraina, Rusia, Georgia, Azerbaidzan, Uzbekistan, Iran, Turcia, Siria, Libia, Iordania, Africa de Nord, cu revenire in Austria. In total, traseul era estimat la 15.000 de kilometri. Dupa ce a intrat in tara pe data de 7 mai, drumul sau a decurs normal pina miercuri seara, cind a ajuns in municipiul Bacau. Aici, el a incercat sa se cazeze la hotel, insa a fost de fiecare data refuzat, deoarece nicaieri nu a gasit un loc unde sa-si parcheze in siguranta bicicleta sa cu remorca. In aceste conditii, desi era aproape de inserat, austriacul si-a continuat drumul pina in satul Bogdan Voda, unde a hotarit sa ramina peste noapte.
Kohler si-a instalat cortul intr-o liziera de duzi, a stat la masa, apoi s-a culcat. Fara sa banuiasca faptul ca in tot acest timp a fost luat in vizor de doi indivizi, care s-au reintors aproape de miezul noptii, impreuna cu un alt barbat. Inarmati cu bite, cei trei au inceput sa loveasca in cortul firav al austriacului, care s-a ales cu capul spart.
Sub amenintarea cu moartea, Kohler a fost nevoit sa le dea toti banii pe care ii avea, respectiv un milion de lei, 40 de dolari, si 20 de marci, precum si alimente si trei pachete cu tigari. Dupa ce atacatorii au disparut cu prada, austriacul a apelat la ajutorul patronului unui bar din apropiere, care l-a omenit si l-a cazat pina dimineata, cind a anuntat politia.
Timp de citeva ore, politistii au scotocit satul Bogdan Voda si Saucesti, si au reusit sa-i indentifice pe tilhari ca fiind Stefan Lacatusu, de 32 de ani, Daniel Cornea, de 27 de ani, ambii paznici la ferma 2 Dumbrava, si Andrei Felix Felician, de 26 de ani, tractorist la aceeasi ferma. Toti au fost condusi la sediul politiei municipale, unde au fost retinuti, urmind ca astazi sa fie prezentati procurorului, cu propunerea de arestare. Din banii furati, care au fost impartiti frateste, Lacatusu si-a platit o datorie de 250.000 de lei la o crisma, restul fiind recuperati.
Klaus Kohler, ziarist la doua cotidiane din Austria, ne-a declarat ieri ca apreciaza profesionalismul de care au dat dovada politistii bacauani si ca nu si-a schimbat impresia despre romani, ca un popor primitor, considerind ca totul nu a fost decit un accident. Oricum, peripetiile prin care a trecut la Bacau, le-a triomis deja la cele doua ziare la care lucreaza: Kronen Schwaz si Bezirksblatt Schwaz, la care este angajat.
(Florin CRACIUN)

Comentarii