Blestemul vilei Domnaru

miercuri, 28 februarie 2007, 23:33
5 MIN
 Blestemul vilei Domnaru

Vila in care a fost ucisa avocata Elena Domnaru pare a fi atinsa de blestem. Au trecut doi ani si jumatate de cind Ovidiu Domnaru si-a ucis fosta sotie, dar locul in care s-a petrecut bestiala crima nu este locuit nici acum. Tragedia nu a lasat in urma doar lacrimi si regrete, ci si o apriga disputa pe averea ce a ramas. Unicul mostenitor este Laurentiu Domnaru, fiul victimei si al ucigasului. Totusi, acesta nu a reusit sa intre in posesia vilei din Pietrarie. Banii au facut cu ochiul si matusii sale, Georgeta Ioanid, sora avocatei ucise. Ea se judeca cu Laurentiu pentru a scoate casa la vinzare ca sa primeasca cele aproape 800 de milioane de lei vechi, daune obtinute in instanta de la cumnatul ei. "A luat covoare, tablouri din casa mamei. I-am dat bijuteriile mamei sa le pastreze si le-a lasat intr-o casa de amanet, in Arad. Bineinteles ca nu am vazut nici un ban, si le-a vindut pe doi lei", s-a dezlantuit Laurentiu impotriva matusii sale.

Si-a dat tatal in judecata

Procesul a inceput in anul 2005 la Judecatoria Iasi. Fiul avocatei ucise, Laurentiu Domnaru, si-a dat tatal in judecata pentru a anula actul de vinzare-cumparare intre parintii lui al vilei din Pietrarie. Actul respectiv reprezenta vinzarea de catre Elena Domnaru catre fostul ei sot, Ovidiu, a casei din comuna Birnova, cei doi fiind atunci divortati. Contractul a fost incheiat pe 31 august 2004 si se specifica ca avocata ar fi primit 28.360 de euro. In petitia adresata judecatorilor, Laurentiu Domnaru a sustinut ca consimtamintul mamei sale "a fost smuls prin constringere de catre Ovidiu Domnaru, prin intrebuintarea de violente asupra vinzatorului, atit fizice, cit si psihice, care au fost de natura sa ii produca temeri in ceea ce priveste integritatea sa fizica si morala".  Mai mult, fiul avocatei a demonstrat ca mama sa nu ar fi primit nici un ban in aceasta tranzactie. "Acest transfer de proprietate s-a facut doar cu zece zile inainte de a se intimpla tragedia. Noi nu am gasit nici un ban in casa si, in plus, tatal meu a si recunoscut in instanta ca nu i-a dat mamei nici un ban", a specificat Laurentiu Domnaru. Dupa citeva luni de la inceperea procesului, pe 11 octombrie 2005, a intrat pe fir si Georgeta Ioanid, sora Elenei Domnaru, careia nu ii convenea anularea acelui act de vinzare-cumparare pe vila. "Sint sora si justific un interes in aceasta cauza prin aceea ca sint parte civila in dosarul care priveste infractiunea de omor", a specificat initial Georgeta Ioanid.
Motivul este ca femeia are de recuperat daune morale si materiale in valoare de 790 de milioane de lei acordate de judecatori odata cu condamnarea lui Ovidiu Domnaru. La finalizarea procesului de omor, judecatorii au pus sechestru pe vila din Pietrarie pentru ca fiul, sora si mama victimei sa-si poata recupera daunele. Anularea de catre Judecatoria Iasi a actului de vinzare-cumparare a casei a dus imobilul in proprietatea lui Laurentiu, unic mostenitor. Acest lucru insemna totodata ca sora victimei nu mai avea cum sa-si recupereze daunele dictate de judecatori pentru ca Ovidiu Domnaru nu mai detine alte bunuri. Insa, o luna mai tirziu, a fost contestata sentinta Judecatoriei. Apelul nu a fost facut de Ovidiu Domnaru, cel cu care se judeca Laurentiu, ci de sora Elenei Domnaru, Georgeta Ioanid. Astfel, fiul avocatei ucise a ajuns sa se judece si cu matusa sa.

Vinzarea vilei, un partaj?

In petitia adresata instantei, sora avocatei adauga ca vila din Pietrarie a fost data la schimb pentru alte terenuri si un apartament. "Intr-adevar, pretul de 28.360 euro nu s-a achitat, dar a fost un schimb intre cumparator si vinzator. Ovidiu Domnaru a primit casa din Pietrarie, iar Elena Domnaru a primit un apartament din strada Tutora si citeva suprafete de teren. Acest contract nu a fost nimic altceva decit o partajare a bunurilor comune", a specificat sora victimei in cererea de apel adresata Tribunalului. Ea afirma ca uciderea Elenei Domnaru s-a datorat altor motive si ca nu a fost constrinsa sa-si vinda casa. Insa nepotul Georgetei Ioanid este de o cu totul alta parere. "Cum sa fie un schimb? Pai apartamentul din Tutora a fost cumparat de mama mea in urma vinzarii celui din Sfintul Lazar, care era al ei. Mai mult, a adus si o serie de imbunatatiri acestui apartament. Ce teren sa mai fie in Pietrarie? E doar unul, unde este casa, care doar nu sta in aer", a declarat Laurentiu Domnaru. Mai mult, fiul Elenei Domnaru este revoltat de atitudinea matusii sale. Acesta afirma ca Georgeta Ioanid ar fi trebuit sa se multumeasca cu ceea ce a luat din casa Elenei Domnaru. "A luat covoare, tablouri din casa mamei. I-am dat bijuteriile mamei sa le pastreze si le-a lasat intr-o casa de amanet in Arad. Bineinteles ca nu am vazut nici un ban, si le-a vindut pe doi lei", adauga Laurentiu. De asemenea, acestuia i se pare deplasata reactia Georgetei Ioanid care, in 2004 si 2005, a afirmat ca vila din Pietrarie era doar a Elenei Domnaru, si in nici un caz a sotului ei. "Mi-a trimis un e-mail in care imi spune ca «vila a fost a Elenei si trebuie sa ramina a Elenei». Acum se intoarce la 180 de grade pentru niste bani", a mai spus Laurentiu Domnaru.
Judecatorii Tribunalului vor stabili care sint proprietarii de drept ai vilei. Magistratii au dispus acordarea unui nou termen in acest dosar la 14 martie.

Cum s-a petrecut tragedia din 2005

Ovidiu Domnaru a fost condamnat la 20 de ani de inchisoare, pentru ca la 11 septembrie si-a ucis fosta sotie, cunoscuta avocata Elena Domnaru. Pe linga inchisoare, magistratii au dispus ca Ovidiu Domnaru sa plateasca daune morale si materiale in valoare de peste 5,5 miliarde de lei. Acestea trebuiau sa fie platite catre rudele victimei: fiul, Laurentiu Domnaru, mama Maria Grigoroscuta si sora, Georgeta Ioanid. In plus, o renta viagera mamei Elenei Domnaru de 5 milioane de lei. Insa pina acum nici una dintre parti nu si-a primit banii, cu toate ca a fost pus sechestru pe vila din comuna Birnova si pe actiunile de la Banca "Ion Tiriac", pe care le detinea Ovidiu Domnaru. "Eu cu bunica mea ne-am retras din aceasta mare mizerie. Cu toate ca instanta a dispus sa primim daune, nu am mai facut nici un demers. Eu am vrut sa obtin doar ce era al mamei mele, si nimic mai mult. Doar matusa mea a dorit sa primeasca daunele, pentru ca nu s-a multumit cu ce i-a trecut printre degete", a afirmat Laurentiu Domnaru.

Comentarii