Nuntile nu mai sint profitabile

duminică, 01 octombrie 2000, 23:00
3 MIN
 Nuntile nu mai sint profitabile

Tinerii care viseaza la o nunta ca-n povesti cu multi invitati si cu o masa imbelsugata, plina de delicatese si bauturi alese se trezesc foarte repede din reverie atunci cind calculeaza cam cit ar costa o asemenea nunta. Chiar si o nunta organizata la scara mica, cu familia si citiva prieteni, a devenit un lux pentru unii, sau un riscant joc de noroc, pentru cei care cred ca vor face bani de pe urma nuntii. O nunta modesta ajunge sa coste citeva zeci bune de milioane. Pentru inceput, inainte de nunta propriu-zisa, la starea civila se plateste o taxa de 70.000 de lei pentru zilele lucratoare ale saptaminii, tariful de week-end fiind de 100.000, iar certificatul prenuptial eliberat de medicul de familie impreuna cu analizele necesare pentru cei doi tineri costa in jur de 500.000 de lei. Petrecerea costa in functie de locul unde se tine, acasa sau la restaurant, si de numarul de invitati.
Mirii care opteaza pentru o nunta asa cum o cere traditia trebuie sa fie pregatiti sa dea bani frumosi oriunde se duc, pentru orice lucru cit de mic. Pretul unei rochii de mireasa modeste, de-a gata, variaza intre 800.000 si 1,5 milioane, un voal de mireasa costa 200-400.000 de lei, o pereche de luminari, gata aranjate costa in jur de 300-350.000 iar buchetul miresei costa aproximativ 50-70 de mii de lei. Nu e de mirare ca ziarele sint pline de anunturi ce anunta vinzarea de rochii de mireasa "foarte putin purtate". Un costum pentru mire de gata costa si el in jur de 1-1,5 milioane de lei, iar cu materialul clientului si facut la comanda de un croitol local costa 450-650.000. Nici de aceasta data nu vorbim de haine de firma, caci daca vrei un costum mai spalatel, trebuie sa scoti din buzunar cel putin trei milioane, fara sa ne mai gindim la camasa, cravata sau pantofi. Florile pentru nuntasi variaza de la 300 de lei pina la 45.000 de lei bucata, iar invitatiile intre 1.500 si 7.000. Cununia in fata preotului ii costa pe nasii perechii in jur de un milion de lei. Daca petrecerea are loc la un restaurant, meniul pentru o persoana variaza intre 145-200 de mii cu bautura, racoritoarele, cafeaua, tigarile de acasa care costa, tot pentru o persoana, intre 70.000 si 100.000 de mii. Muzica, chiar atunci cind orchestra asigurata de restaurant costa 5-6 milioane pentru intreaga seara. Inchirierea unei cantine, o varianta ceva mai ieftina, cu mincarea si bautura de acasa si fara muzica costa in jur de 6 milioane de lei. Fotografiile de la nunta, doar citeva filme, costa cam o jumatate de milion, iar pentru inregistrarea unei casete video se plateste peste un milion de lei.
Un calcul aproximativ, pentru o nunta cu o suta de invitati, ne arata ca este nevoie de peste 50 de milioane de lei pentru o nunta cit de cit normala. Multi tineri care au mers la noroc cu nunta, cheltuind toti acesti bani sau chiar mai multi, au ramas datori restaurantului pentru ca nu au facut suficienti bani la nunta. Pentru a ajunge intr-o astfel de situatie penibila, alaturi de calculul cu cheltuielile, trebuie facut musai si cel cu incasarile. De altfel, in ultima vreme, aproape toate invitatiile la nunta contin si o rubrica care se cheama "confirmare". (C.B.)

Comentarii