Sindicalistii asista neputinciosi la funeraliile marilor intreprinderi

miercuri, 10 martie 1999, 00:00
2 MIN
 Sindicalistii asista neputinciosi la funeraliile marilor intreprinderi

In urma cu doi ani, confederatiile sindicale din Botosani propuneau FPS organizarea unor intilniri la nivel de societate in cadrul carora reprezentanti ai conducerii, sindicatului si FPS-ului sa faca o radiografie a firmelor in cauza pentru evitarea lichidarii. De-abia in urma cu trei saptamini, FPS a dat curs acestei solicitari, invitind timp de mai multe zile reprezentantii marilor societati industriale din judet. Daca primele intilniri organizate cu SC "Mecanex" SA si SC "Electrocontact" SA s-au dovedit interesante, in cadrul lor reusindu-se creionarea unor strategii viabile de evitare a colapsului, urmatoarele intilniri au pierdut din entuziasm.
Stefan Tarca, liderul judetean CNSLR Fratia, declara: "Dupa prima intilnire la care am participat cu cei de la "Mecanex" am fost multumit ca s-a reusit depistarea problemelor cu care se confrunta firma, in mod deosebit in privinta managementului, insa descopar cu tristete ca totul a ramas la nivel de discutie, fara nici o finalitate practica".
Boala de care sufera majoritatea botosanenilor aflati in functii de conducere, fie ca sint reprezentanti ai autoritatilor locale, fie ca sint in structurile de conducere ale societatilor comerciale, aduce foarte mult a nepasare. Probabil ca au si sindicatele "hibele" lor, una dintre cele mai mari fiind aceea ca au pierdut foarte mult din putere (odata cu reducerea drastica a numarului de membri), insa continua sa solicite din partea celor care tin in miinile lor "piinea si cutitul" comunitatii gasirea de solutii de iesire din criza. "Mi s-ar parea normal ca toti managerii din judet sa se cunoasca intre ei, sa se intilneasca mai des, sa discute despre probleme si solutii. Daca unul dintre manageri are o idee buna, aceasta sa poata fi preluata de toate firmele interesate. Mai mult, firmele din Botosani ar putea, incheind contracte intre ele, sa se ajute una pe alta. Chiar populatia ar trebui sa prefere consumul produselor fabricate la Botosani, deoarece cumpararea oricarui lucrusor fabricat in acest judet inseamna asigurarea unui loc de munca pentru un botosanean", spune Tarca. (Dana BEJENARU)

Comentarii