Taximetrist batut si amenintat cu pistolul

miercuri, 16 mai 2001, 23:00
3 MIN
 Taximetrist batut si amenintat cu pistolul

Doi frati gemeni risca sa ajunga la inchisoare dupa ce au fost protagonistii unei intimplari mai putin obisnuite. Din dorinta de a recupera un telefon mobil, disparut in conditii inca neelucidate, cei doi frati gemeni, Cezar si Laurentiu Croitoru l-au tinut sechestrat timp de aproape cinci ore pe un prieten de-al lor, in speranta ca vor afla unde este telefonul. Joia trecuta, pe 10 mai, cei doi frati Croitoru s-au intilnit cu un amic, Manuel Zaharia, taximetrist particular cu care au mers la baut intr-un bar din municipiu. La un moment dat, din cite spun ei, amicul a inceput sa se joace cu telefonul lui Cezar care ramasese pe masa. Dupa citeva minute, sustinind ca trebuie sa se intilneasca cu cineva, taximetristul s-a ridicat de la masa si a plecat. A revenit ceva mai tirziu si au continuat cheful. Spre miezul noptii, cei trei au plecat iar Cezar a realizat prea tirziu ca nu mai are telefonul mobil. A doua zi, tinarul a refacut intreg traseul parcurs si si-a amintit ca amicul lor, taximetristul, se jucase cu telefonul. Crezind ca isi vor recupera aparatul, cei doi l-au cautat pe amic dar telefonul era de negasit. Banuind totusi ca prietenul le-ar fi furat mobilul, cei doi frati s-au inteles pentru a se intilni ziua urmatoare si pentru a-l determina pe taximetrist sa spuna unde este telefonul.
Simbata seara, pe 12 mai, in jurul orei 22, Manuel Zaharia a fost solicitat de Cezar pentru un alt chef si dupa ce taximetristul a ajuns acasa la el, au trecut si pe la celalalt frate Croitoru, pe la Laurentiu si au plecat spre Rachiti. Imediat dupa iesirea din municipiu, in dreptul livezii, cei doi l-au rugat pe taximetrist sa opreasca pentru a discuta ceva. Cum unul era linga sofer iar celalalt in spate, fratii Croitoru l-au imobilizat rapid pe sofer si l-au legat cu un cablu de git si de tetiera scaunului de la masina, amenintindu-l si cu o bara metalica pentru a-l determina sa recunoasca furtul telefonului, lucru care nu s-a intimplat. Atunci cei doi frati Croitoru s-au hotarit sa mearga impreuna cu Manuel Zaharia la Politie pentru a da declaratii. Insa la intoarcerea in municipiu, cei doi l-au condus intr-un apartament si din cite a declarat politistilor Manuel Zaharia, l-au legat de un calorifer pentru a-l face sa recunoasca din nou furtul. Si nu oricum, taximetristul urmind sa scrie cu mina lui intr-o agenda faptul ca el ar autorul furtului. Vazind ca amicul nu cedeaza, la un moment dat Cezar a scos un pistol cu gaze lacrimogene cerindu-i din nou sa recunoasca. Duminica, pe la 3 dimineata, vazind ca nu pot obtine nimic de la taximterist, cei doi frati l-au eliberat urmind ca mai tirziu sa mearga la Politie si sa reclame furtul. Scapat din miinile lor, taximetristul s-a dus la Politie unde a depus o reclamatie, povestind momentele prin care a trecut. Pe baza sesizarii, politistii din cadrul Inspectoratului Municipal de Politie au initiat rapid o ancheta si au descins la locuintele celor doi frati Croitoru care au fost ridicati in vederea audierii. Taximetristul a fost examinat medico-legal iar anchetatorii au descoperit o serie de leziuni, minore din fericire, care au demonstrat ca acesta fusese intr-adevar legat. Pe baza plingerii, a certificatului medico-legal si a probelor obtinute in urma anchetei preliminare, marti, pe 15 mai, cei doi frati Croitoru au fost arestati preventiv sub acuzatia de lipsire de libertate. Initial, Cezar respinsese acuzatia ca l-ar fi amenintat pe taximetrist cu un pistol dar in urma audierilor a recunoscut pina la urma si existenta armei care, din cite se pare, fusese abandonata pe undeva dar politistii au recuperat-o in cursul zilei de ieri. Ancheta politistilor va continua si zilele urmatoare pina cind vor fi clarificate toate aspectele legate de acest incident. Dupa primele verificari, telefonul mobil care i-a disparut lui Cezar nu a fost descoperit si, din cite se pare, nu exista nici o certitudine ca Manuel Zaharia ar fi autorul furtului. Incidentul in care au fost implicati cei doi frati Croitoru, Cezar si Laurentiu, ambii de 29 de ani, este cel de al doilea caz de acest gen din municipiu de la inceputul acestui an dupa ce in urma cu aproximativ doua saptamini o tinara a fost rapita de pe strada si sechestrata intr-un apartament de un fost puscarias. (S.GHEORGHIU)

Comentarii