Banca Mondiala identifica problemele comunitatilor din mediul rural

marți, 18 iulie 2000, 23:00
3 MIN
 Banca Mondiala identifica problemele comunitatilor din mediul rural

Banca Mondiala (BM) intentioneaza sa deruleze in tara noastra un proiect de dezvoltare rurala – Romania componenta infrastructura rurala.
In acest sens, BM a angajat o serie de consultanti locali, oameni cu experienta in domeniul investitiilor. Team-leader pe Regiunea Sud-Est, care cuprinde judetele Braila, Galati, Buzau, Tulcea, Constanta si Vrancea, a fost desemnat Valentin Vasile, inginer in cadrul societatii brailene "Constar".
Reprezentantul BM ne-a declarat ca rolul sau de a identifica, prin intermediul Consiliului Judetean si al consiliilor locale, proiectele care ar putea rezolva o serie de probleme ale comunitatilor din mediul rural. "Teoretic, programul respectiv se intinde pe o perioada de trei ani. Practic, poate fi vorba de sase ani, deoarece este posibil ca in urmatoarea perioada BM sa nu mai repete astfel de programe", a subliniat Valentin Vasile.
Consultantul si-a inceput activitatea pe data de 5 iunie. Impreuna cu persoanele desemnate de presedintele Consiliului Judetean, Aurel Simionescu, intr-o prima faza s-a ocupat de identificarea problemelor pe care CJ le avea pregatite. Au urmat apoi doua intilniri cu primarii din toate comunele judetului carora le-a adus la cunostinta conditiile de eligibilitate stabilite de BM.
Intorsi acasa, dupa sedintele de consiliu local, primarii au stabilit care sint principalele proiecte si o ordine de prioritati privind rezolvarea lor.
"Pe baza acestor documente, noi am intocmit un material documentar si l-am trimis reprezentantei de la Bucuresti a BM. Am inventariat si am intocmit fise de referinta pentru Braila si, separat, pentru celelalte cinci judete din Regiunea de Sud-Est", a aratat Vasile.
Proiectele respective sint grupate in trei mari capitole: proiecte gata de implementare, proiecte cu documentatiile partiale si proiecte fara documentatii si avize. Tipurile de investitii care fac obiectul programului sint: drumuri locale (inclusiv poduri si podete); alimentari cu apa, energie, gaz, curent electric; telecomunicatii; canalizare, colectoare ape uzate; investitii sociale (scoli, dispensare comunale, locuinte pentru personalul didactic sau medical etc).
"Documentatia am dus-o joi, 13 iulie, la Bucuresti. De fapt, asta a insemnat faza I a programului", a aratat sursa citata. In urma finalizarii etapei I a proiectului amintit, se propun pentru a fi aprobate spre finantare in anul 2001 urmatoarele proiecte: modernizare drum DC 2, comunele Bordei Verde, Ciresu, Ulmu; drum asfaltat DJ 212 pentru comuna Marasu; alimentari cu apa in comuna Mircea Voda si localitatea Dedulesti; alimentari cu apa in comuna Romanu pentru localitatea Oancea; alimentari cu gaze in comuna Ulmu pentru localitatea Jugureanu.
In acest context, se vor reanaliza solutiile tehnico-economice din proiectele tehnice si se vor verifica documentatiile din punct de vedere al compatibilitatii cu prevederile legale si armonizarii cu prevederile in domeniu ale normelor Comunitatii Europene.
De azi (luni – n.r.), a inceput derularea fazei II in care se identifica principalele caracteristici ale proiectelor prezentate. Le aprofundam, astfel incit in 2001 acestea sa poata intra in executie", Tot in etapa II se stabilesc termenii de referinta care trebuie avuti in vedere la intocmirea documentatiilor pentru proiectele care, in momentul de fata, nu au avize si documentatii. De asemenea, se mai fac corectii la datele furnizate in prima etapa", a explicat Valentin Vasile.
BM Bucuresti centralizeaza toate datele furnizate de echipele regionale si le comunica la sediul central din Washington spre avizare, programare si finantare, incepind cu anul 2001. Dupa aproarea finala, BM va organiza licitatii pentru realizarea lucrarilor respective.
Din punct de vedere financiar, BM participa cu o cota de 75% din valoarea proiectului. Aportul comunitatilor locale poate fi intre 5-15% (munca, bani sau materiale), iar restul, contributia guvernului Romaniei. (Mircea CIUCASU)

Comentarii