Cocos s-a imbolnavit subit

vineri, 12 iunie 1998, 23:00
1 MIN
 Cocos s-a imbolnavit subit

Magistratii Tribunalului Braila au hotarit, ieri, prelungirea arestarii preventive a inculpatului Bancuta Cocos cu inca 30 de zile. In sala de consiliu a fost prezent doar unul din avocatii lui Cocos, Constantin Nicolae, deoarece arestatul s-a aflat ieri la Spitalul "Sf. Spiridon", pentru consultatii. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul ne-au declarat ca Bancuta Cocos s-a imbolnavit subit, exact in ziua in care stia ca se va pune in discutie prelungirea arestarii preventive. In cursul diminetii de vineri, 12 iunie, arestatul a solicitat sa i se faca analize, intrucit se simte rau.
Reamintim ca, pe 9 iunie a.c., procurorul-sef Sectie, Vasile Brailescu, de la Parchetul Judetean, a dispus trimiterea in judecata a lui Bancuta Cocos, asociat unic al SC "Cocosul de aur" SRL si lider al Partidei Rromilor – pentru infractiunile de trafic de influenta si participatie improprie la fals in acte sub semnatura privata. Cocos este acuzat ca in cursul lunii martie 1998 le-a tras o teapa de 76 de milioane de lei (64 de milioane bani gheata si 12 milioane insemnind 20 de masute din sticla) tiganilor caldarari din comuna Munteni, judetul Galati. Cocos promisese tiganilor vize pentru Franta, solicitind cite 5 milioane de lei pentru un adult si 1 milion lei pentru fiecare copil – contravaloarea serviciilor. Atrasi de mirajul Frantei, 13 tigani si 18 puradei si-au exprimat dorinta de a ajunge pe malurile Senei.
Totodata, fratele si sotia lui Bancuta Cocos sint cercetati de Politie, sub aspectul comiterii infractiunii de "incercare de a determina marturia mincinoasa". (Marian GHEORGHE)

Comentarii