Conducerea centrala a PNTCD nu stie nimic despre plecarea prefectului in America

luni, 04 mai 1998, 23:00
2 MIN
 Conducerea centrala a PNTCD nu stie nimic despre plecarea prefectului in America

Vizita de doua saptamini, in SUA, a prefectului Constantin Bran – care detine si presedintia filialei brailene a PNTCD – nu se datoreaza vreunui comandament al conducerii centrale de partid. Forurile superioare ale PNTCD nu detin nici o informatie referitoare la scopurile deplasarii liderului taranist si nici despre provenienta fondurilor necesare efectuarii acesteia. Dupa cum ne-a declarat secretarul zonal, deputatul Nicolae Florin Tudose, tot ceea ce se stie la Bucuresti este ca, saptamina trecuta, prefectul de Braila a plecat in America, banuindu-se ca "vizita a fost organizata pe cale administrativa". "N-am nici cea mai mica informatie despre deplasarea asta, nici pe ce filiera s-a facut – iar daca motivatia ei nu este legata de Prefectura, atunci e una personala", a spus secretarul zonal care a admis ca, in mod normal, finalitatea acestui demers ar fi trebuit facuta publica fie prin canale ale administratiei publice locale, fie pe cale politica. Deputatul Florin Tudose a afirmat ca, saptamina viitoare, cind va descinde la Braila, va solicita organizatiei judetene a PNTCD organizarea unei conferinte de presa.
Prefectul Constantin Bran a refuzat sa precizeze "Monitorului" – care a aflat din surse proprii de preconizata deplasare – motivele acestui demers, sursele de finantare si persoanele care il vor insoti. La curent cu aceasta plecare, deputatul PNTCD de Braila Paul Alecu s-a aratat la fel de misterios asupra motivelor vizitei, recomandind chiar "discretie" in mediatizarea acesteia. Din surse autorizate, "Monitorul" a aflat ca delegatia deplasata in SUA vrea sa intre in relatii de colaborare cu o organizatie americana, "PAIR". Intentia contravine deciziei Executivului care, anul trecut, a anulat acordul guvernamental incheiat cu PAIR. (Cristiana APOSTOLESCU)

Comentarii