Copil inecat in bidon

In fata unei nenorociri, omul se intreaba ce e viata?, destin sau intimplare? Pierderea absurda a fiului mult dorit a zguduit din temelii existenta unei familii obisnuite. Cumplita incercare este, pentru o mama, sa-si vada copilul, neputincioasa, murind sub ochii ei. "Dumnezeu nu exista!", a strigat disperata mama lui Florin-Ionut. Baietelul s-a inecat in bidonul in care sotii Ghinghina, oameni gospodari, adunau apa de ploaie. "Nu se poate! De ce el?! Doamne…", biiguia tatal, smulgindu-si parul din cap.
Luni, in jurul orei 19.30, o echipa a Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) a sesizat dispeceratul Politiei Municipiului in legatura cu o solicitare venita de la imobilul cu numarul 89, de pe Strada Ion Ghica, unde se afla un baietel inecat. Florin-Ionut Ghinghina, in virsta de numai 3 ani, s-a inecat intr-un bidon din plastic cu capacitatea de 60 de litri, pe care il foloseau parintii lui, sa stringa apa de ploaie. "In urma verificarilor efectuate, s-a stabilit ca victima nu prezenta urme vizibile de violenta, aceasta fiind transportata la morga, in vederea efectuarii necropsiei", a precizat mr. Marian Fincu, ofiterul de presa al Inspectoratului Judetean de Politie. Certificatul de deces, emis pe numele lui Florin-Ionut Ghinghina, arata ca baietelul a murit in urma unui stop cardio-respirator si asfixiei mecanice prin inec.
Ieri, o echipa de reporteri ai cotidianului "Monitorul" s-a deplasat la imobilul de pe strada Ion Ghica, din cartierul "Islaz". Drama familiei Ghinghina este cutremuratoare. Corpul micutului, abia adus de la morga, era asezat pe un pat. Cu fata alba ca laptele, genele ude, intredeschise, filtrind lumina reflectata de irisul ca o margea neagra, copilul parea ca doarme. Imbracat intr-un trening, ca si cum ar fi fost gata de joaca, micutul era incercuit de bratele parintilor, care plingeau sfisietor. Ghemuita in jurul trupului mort, femeia striga cu voce ragusita: "Dumnezeu nu exista! Mi l-a luat! Nu-i drept! Nu-i drept! Si cit mi l-am dorit…" Apoi, refuzind parca realitatea crunta, intr-o pornire disperata de a-si invia copilul, Mariana Ghinghina incepea sa-l cheme: "Copilas, Florinel, mama draga…"
Mariana Ghinghina si-a vazut copilul murind. "Il supravegheam tot timpul, desi era un copil cuminte, nu era zvapaiat. Nici cinci minute, l-am scapat din ochi. Bidonul acela, cu putina apa pe fund, era chiar linga poarta, pe o bancheta. El a scapat acolo o jucarie, un ciocanel, si s-a aplecat sa o scoata. A bagat capul in bidon, cred ca s-a speriat cind a vazut ca nu mai poate iesi, apoi s-a inecat… Am alertat pe toata lumea, am strigat… Cineva a sunat la ambulanta. L-am scos, i-am facut respiratie, cum m-am priceput… O, Doamne, si cit mi l-am dorit! Sintem casatoriti de patru ani. Am mai pierdut un copil. Primul copil, o fetita, a murit la sase luni. Pe Florinel l-am avut cu greu, mi s-a pus plasa din aceea, la burta, am facut tratamente, am stat sapte luni de zile in spital pentru a tine sarcina. Nu e drept!", s-a tinguit Mariana Ghinghina.
Ca trupul frint, cind abandonat intr-o totala tacere, cind zvircolindu-se nefiresc, strapuns de necaz, tatal lui Florinel plingea linga patul pe care era asezat micutul. Din cind in cind, gura lui articula frinturi de fraza: "Cu cine… Doamne, cu cine? Doamne!… Florinel, o sa te mai joci?!…"
Pe masa din camera astepta un mic sicriu, alb. Printre hohote de plins, rudele tamiiau bomboane si napolitane. "Sa dam de pomana. Da, da… sa dam de pomana." (Nicoleta BUTNARU)