El este atacatorul "X"

vineri, 09 februarie 2001, 00:00
8 MIN
 El este atacatorul "X"

Panica si isteria stirnite de misteriosul tilhar in rindul femeilor din doua judete au disparut ca un fum odata cu capturarea acestuia. Pe 7 februarie, dupa 41 de zile in care banditul si-a facut mendrele nestingherit sub nasul politistilor din Braila si Galati, vinatorul de femei a fost descoperit si arestat. Lica Pletosu, galatean de origine, are de dat socoteala pentru 12 tilharii din care a strins o prada de 50 milioane lei. Atitea fapte au reusit sa-i probeze deocamdata anchetatorii. Oamenii legii spun ca individul face parte din categoria celor care n-au mama, n-au tata, un ins feroce si in acelasi timp extrem de calm. Se pare ca o doza de nebunie: in strada era ca un adevarat lup, iar acasa un mielusel, mama acestuia fiind singura care-l tinea cu botul pe labe, care-l controla pina si in buzunare si care-i cerea socoteala cind se intorcea tirziu din oras.
Acum toata lumea rasufla usurata ca inamicul public nr. 1 a fost bagat la beci. Procurorul care l-a arestat pe Lica Pletosu are de gind sa rezolve dosarul la foc automat si sa-l trimita rapid in judecata pe infractor. Pedeapsa care-l paste pe acest ins cu o sete animalica de-a vedea singe este de 20 de ani inchisoare. Plus alti cinci rezultati din "cozile" pe care le are de la cele doua condamnari anterioare. Asta inseamna ca Pletosu va putea vedea din nou lumina soarelui tocmai in anul 2026, cind va avea 58 de ani.
Inspectoratul de Politie al Judetului Galati a organizat ieri o conferinta de presa menita sa aduca opiniei publice citeva raspunsuri la intrebarile care i-au macinat atita amar de vreme pe cetatenii din Galati si Braila: cine este, cite blestematii a facut si cum a fost capturat atacatorul "X".
Politia galateana a fost reprezentata numai de grei: colonelul Teodor Jors, inspectorul sef interimar, colonelul Ionel Tanase, seful Politiei Municipiului, adjunctul acestuia, lt. col. Camel Domniteanu si maiorul Ion Maris, ofiter de presa, un reputat judiciarist. Politia braileana a avut un singur reprezentant, maiorul Vasile Balan, seful Serviciului Criminalistic. Din partea magistraturii a venit procurorul general adjunct Tomita Craciun, de la Parchetul Curtii de Apel Galati, cel care l-a arestat pe tilhar.
Mult trimbitata conferinta, care se anunta bogata in informatii pentru ziaristi s-a dovedit a fi un soi de comunicat de presa subtire ca foita de tigara. Anchetatorii s-au agatat cu incapatinare de "secretul cercetarilor" si au pus pe tapet exact aceleasi informatii pe care ziarul "Monitorul" le daduse deja in paginile sale. Cele citeva elemente "de senzatie" au fost poza tilharului, cita puscarie a facut si pe cine era sa impuste in Iugoslavia.
In rest, tacere, cu promisiunea ca in curind organele de ancheta vor sparge conducta cu informatii, cind va fi gata rechizitoriul.
Lica Pletosu – un lup imbracat in blana de miel
Pe 7 februarie, un echipaj al Politiei pentru Interventii Rapide Galati a spart usa apartamentului nr. 43 din blocul 7G amplasat pe str. Frunzei, unde locuia un anume Lica Pletosu, de 33 de ani. Luptatorii cu cagule au dat buzna in casa, l-au imobilizat pe impricinat, i-au pus catusele si l-au dus la interogatoriu.
"Pe 6 februarie, atacatorul a fost identificat si a doua zi a fost capturat. Acest lucru a fost posibil dupa ce o parte din bijuteriile smulse de la victime au fost descoperite la case de amanet din Galati si la persoane fizice", a declarat tripleta coloneilor de la IPJ Galati.
Despre modul de operare si comportamentul atacatorului, politistii galateni au spus urmatoarele: individul nu actiona in baza unui studiu indelungat al viitoarei victime, ci ataca spontan, pe cine avea bijuterii de mare valoare si era imbracata elegant; o surprindea pe femeie in zone prost iluminate, ii aplica fulgerator o lovitura de pumn in teasta care o trimitea "la somn", ii fura la iuteala inelele, cerceii, verigheta si poseta, apoi se indeparta cu un calm extraordinar. Succesiunea atacurilor comise este urmatoarea: la Galati, prima tilharie a fost comisa pe 27 decembrie 2000, apoi au urmat jafurile din 8 si 20 ianuarie 2001, doua tentative in aceeasi luna, inca o lovitura pe 1 februarie a.c. si ultima pe 4 februarie; in Braila, tilharul a actionat prima data pe 2 ianuarie 2001, a comis trei jafuri in seara de 15 ianuarie, inca unul pe 23 ianuarie, o tentativa pe 25 ianuarie, o tilharie pe 29 ianuarie si ultimul atac in seara de 5 februarie. Aceasta este ordinea infractiunilor, expusa de anchetatori.
"In total, am reusit sa probam 12 tilharii, 6 la Galati si 6 la Braila, despre care stim sigur ca sint comise toate de Lica Pletosu. Probele sint hotaritoare. Continuam cercetarile pentru a stabili intreaga sa activitate infractionala tot pe baza de probe, nu pe vorbe", a declarat procurorul Craciun.
Magistratul a declarat ca pentru capturarea infractorului au muncit zi si noapte doua armate de politisti din Braila si Galati care au intocmit portrete robot, au prelevat si analizat tot soiul de urme si probe de la locurile faptelor, au executat o multime de razii, filtre si descinderi la persoanele dubioase si au retinut sute de suspecti.
"Informatiile decisive le-am obtinut de la persoane care au cumparat bijuterii de la Pletosu. Acesta plasa prada la prostituate, pesti, bisnitari, hoti de buzunare si alti indivizi din scursura societatii", a precizat lt. col. Domniteanu.
Anchetatorii spun ca Lica Pletosu a recunoscut toate cele 12 tilharii pe care acestia au reusit sa le probeze.
"A fost cooperant la ancheta. A spus ca el a dat toate loviturile din Braila si Galati. I s-a asigurat avocat din oficiu, dar a refuzat sa fie asistat juridic", a mentionat procurorul Craciun.
Oamenii legii i-au facut si un portret psihologic lui Pletosu. Acesta este un infractor feroce, fara scrupule, cu un singe rece de invidiat, riguros, hotarit si inzestrat cu un calm englezesc. Daca in strada se simte ca pestele in apa, adica se desfasoara dupa bunul plac, Pletosu se schimba radical cind ajunge acasa. E sfios, timid, retinut si se inchide in el cind maica-sa il besteleste pe motiv ca bate strazile aiurea si ii face perchezitie in buzunare ca sa-i confiste tigarile.
"E un introvertit, un adevarat lup in blana de miel. Astia-s cei mai periculosi pentru ca nu poti sa le anticipezi miscarile", declara col. Tanase.
Hold-up cu pistolul la timpla unui sirb si gloante trase in politistii iugoslavi
Cine este de fapt Lica Pletosu, unde si cind a facut umbra pamintului? Are 33 de ani, e necasatorit, a absolvit 10 clase si o scoala profesionala auto. Cind s-a plictisit de carte, s-a apucat de blestematii. In ’88, cind avea 20 de ani, a violat o fata. A scapat de puscarie pentru ca victima si-a retras plingerea si a dat la pace cu acesta. In 1991 participa la un viol in grup si la un furt, este prins si condamnat la 8 ani de inchisoare. In februarie ’95 e liberat conditionat si dupa citeva luni pleaca in Republica Iugoslavia cu pasaport legal. In acelasi an, Pletosu da o lovitura de senzatie in Iugoslavia: sparge vila unui sirb, ii pune pistolul la timpla, ii fura 30.000 de marci germane si 1 kg de bijuterii din aur, insa este surprins de politistii sirbi care inconjurasera casa. Pletosu nu cedeaza, risca totul pe o singura carte ca sa pastreze prada si deschide focul asupra politistilor iugoslavi. Este in cele din urma capturat si judecat rapid. Primeste o condamnare de 13 ani inchisoare insa face recurs la Curtea Suprema de Justitie din Iugoslavia care ii fixeaza o pedeapsa de 6 ani puscarie. Dupa ce executa cinci ani de temnita, Pletosu este liberat conditionat si expulzat de sirbi la data de 22 decembrie 2000. Pe 25 decembrie ajunge la Galati si doua zile mai tirziu savirseste prima tilharie asupra unei galatence pe care o jefuieste de bijuterii.
Valul de tilharii comise in perioada 27 decembrie 2000 – februarie 2001 a incetat pe 5 februarie, cind Pletosu a dat ultima lovitura la Braila. Doua zile mai tirziu este inhatat de trupele speciale ale DPIR Galati care au descins in forta la domiciliul sau, inarmati pina-n dinti, stiut fiind ca Pletosu e in stare sa faca moarte de om ca sa-si scape pielea.
Cum a incercat Pletosu sa-i induca in eroare pe anchetatori si sa-i faca sa creada ca faptele ar fi fost comise de doi tilhari, care ataca fiecare pe teritoriul sau, unul in Braila si altul in Galati? "Simplu. Din cauza ca lovea bestial victimele, iar acestea spuneau ulterior ca autorul e un ins corpolent, mare cit un munte. A creat psihoza in rindul lumii si politistii cautau in Galati un ins cu aspect de gorila, un dur. De aceea reusea sa dispara calm, fara sa fie oprit de nimeni pe strada. Era cautat un cu totul alt tip de individ. Dar asta pina cind s-a stabilit cum arata de fapt si cum opereaza. E totusi un individ inteligent daca ne-a dat de furca atita timp. Trebuie sa recunosc ca ajutorul cetatenilor si al mass-media a fost de maxima importanta. Asa am reusit sa-l prindem si sa recuperam prada in valoare de 50 milioane lei. Politiile din Braila si Galati au colaborat excelent intre ele, si ambele la fel de bine cu Parchetul. La Galati s-au probat cele 6 fapte, Braila e in faza incipienta a cercetarilor, dar se va incheia rapid acest dosar voluminos. Acum rasuflam cu totii usurati ca l-am prins pe Lica Pletosu", declara col. Jors.
Acest ofiter care asigura acum interimatul la comanda IPJ Galati a tinut sa sublinieze un aspect extrem de improtant: "Membrii comunitatii au inceput sa inteleaga ca Politia trebuie sprijinita de cetateni, ca nu trebuie sa treaca indiferenti pe linga semenii lor care au suferit nenorociri. Tacerea este aproape similara cu complicitatea. Cine stie ceva despre un infractor si nu anunta rapid Politia, moralmente este complice cu raufacatorul. Brailenii si galatenii nu s-au comportat ca niste fricosi si, iata, un potential viitor criminal a ajuns dupa gratii."
Politistii braileni au merite mari in rezolvarea acestui caz
Ceea ce nu s-a spus in conferinta de presa, in timpul careia politistii galateni au lasat sa se inteleaga ca meritele in rezolvarea acestui caz le apartin in proportie de peste 99%, este aceea ca, de fapt, cheia solutionarii dosarului "Pletosu" a stat in mina judiciaristilor de la IPJ Braila. Daca ofiterii de la Criminalistica si Judiciar nu reuseau sa preleveze amprentele atacatorului dupa comiterea tilhariei din seara de 25 ianuarie, pe teritoriul Brailei, Lica Pletosu ar mai fi terorizat mult timp populatia celor doua judete. Unul dintre cei mai cunoscuti ofiteri judiciaristi din Braila, col. Dumitru Hahui, hirsit in cazuri de crime abominabile, violuri si tilharii, care la un moment dat a participat la instrumentarea acestui caz rarisim in analele criminalisticii brailene, a reusit sa descopere si ulterior sa ridice de la locul uneia dintre fapte o serie de probe care au fost o adevarata mina de aur pentru politistii din orasul vecin, care n-au facut altceva decit sa sparga usa apartamentului tilharului si sa-l aduca la ancheta. In speta, este vorba despre probe biologice si impresiuni digitale pe care col. Hahui si echipa sa de la Criminalistica a izbutit sa le aduca la lumina, sa le preleveze si sa le supuna unei riguroase analize de laborator. Astfel, comparindu-se amprentele infractorului cu cele existente in bazele de date ale politiilor din Braila si Galati, s-a descoperit ca acesta figureaza deja in arhiva cu datele infractorilor recidivisti din orasul vecin.
"Desi contributia mea la solutionarea acestui caz inseamna cam 0,01%, pot spune ca daca Politia din Galati nu primea corpurile delicte de la Braila, nu se ajungea niciodata la prinderea acestui infractor. Noi am colaborat foarte bine cu galatenii. In vreme ce noi eram pe teren, incercind sa-l prindem pe atacator in flagrant, ei analizau probele trimise de noi si incercau sa le lipeasca de cele pe care le detineau ei. Mai mult de atit nu pot sa va spun", a declarat, cu modestie, col. Hahui. (Nicu MATEI, Nicoleta BUTNARU)

Comentarii