Noua lege a pensiilor nu este pe placul agentilor economici

miercuri, 13 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Noua lege a pensiilor nu este pe placul agentilor economici

Pentru a veni in intimpinarea nelamuririlor legate de aplicarea Legii nr. 19/2000, Casa Judeteana de Pensii Braila a initiat actiuni de instruire a reprezentantilor societatilor comerciale, a institutiilor publice descentralizate si a celorlalte categorii de persoane juridice afectate de prevederile noului act normativ. Dezbaterile au avut loc ieri, la Clubul Sindicatului "Promex".
Cei aproximativ 40 de reprezentanti ai angajatorilor au fost foarte interesati de explicatiile privind baza lunara de calcul a contributiei de asigurari sociale, suportate de asigurat. Astfel, pentru asiguratii care se afla in raporturi de munca cu un angajator, baza lunara de calcul pe care sint obligati sa o suporte individual o reprezinta salariul brut realizat lunar, inclusiv sporurile si adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv de munca, sau veniturile de natura drepturilor salariale realizate lunar. Pentru asiguratii care nu se afla in raporturi de munca cu un angajator si, prin urmare, suporta integral cota de contributie de asigurari sociale, baza de calcul a contributiei o reprezinta venitul lunar asigurat, prevazut in declaratia sau in contractul de asigurare. Venitul lunar la care s-a stabilit ca se face asigurarea nu poate fi mai mic de o patrime din salariul mediu brut lunar pe economie.
Neplata CAS la termenele prevazute de lege genereaza plata unor majorari pentru fiecare zi de intirziere. Calculul majorarilor de intirziere, evidentierea acestora in contabilitate si urmarirea platii se fac de catre angajator. "Braila are debite restante la CAS de o mie de miliarde. Ne puneti in situatia sa recurgem la blocari de conturi, executari silite si sechestre. Neachitarea datoriilor la bugetul asigurarilor sociale ar putea duce la blocarea platii pensiilor. Cei 6.200.000 de pensionari din Romania sint sustinuti de aproximativ 4 milioane de salariati. Presiunea asupra bugetului este foarte mare", a comentat Ion Rotaru, director al Casei Judetene de Pensii – Braila. Actiunea de instruire continua si-n cursul zilei de astazi. Agentii economici interesati sint asteptati la Clubul Sindicatului "Promex", incepind cu ora 10.30. (Daniela TUPEA)

Comentarii