Ovidiu Musetescu a sondat privatizarea la Braila

duminică, 22 aprilie 2001, 23:00
7 MIN
 Ovidiu Musetescu a sondat privatizarea la Braila

Ministrul Privatizarii, Ovidiu Musetescu, a intreprins simbata o vizita la Braila, la trei dintre societatile comerciale aflate in prezent sau in trecut in patrimoniul institutiei pe care o conduce – actuala Autoritate pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), fostul FPS.
Ovidiu Musetescu a trecut in revista doua dintre societatile mari brailene, care urmeaza a fi privatizate in curind – "Promex" SA si "Celhart-Donaris" SA – si o societate privatizata deja, de FPS – SC "Farex" SA.
Ministrul Privatizarii a fost insotit, de-a lungul periplului sau prin Braila, printre altii, de primarul Anton Lungu, senatorul PDSR Viorel Balcan, deputatul PDSR Mihai Tudose si purtatorul de cuvint al Prefecturii, Radu Smochina – prefectul fiind plecat la o aniversare a Aeroportului Militar Ianca.
La "Promex", Ovidiu Musetescu a vizitat Fabrica de excavatoare si sectia Uzinaj, pentru a se convinge personal de situatia din "Promex".
"Sinteti primul ministru din actualul Guvern care ne viziteaza si care poate, cu adevarat, sa faca ceva pentru noi", a spus directorul general al "Promex", Vasile Pricop. Acesta i-a prezentat demnitarului un scurt istoric al uzinei din ultimii 12 ani, insistind in special asupra actualei situatii a societatii.
"Pina in 1995, «Promex» a avut profit. In 1997, ca urmare a unei greseli din acea vreme, societatea a fost sacrificata nemeritat. A venit un lichidator, care doar a «rontait» din bunurile societatii. Dupa ce a fost reziliat contractul cu lichidatorul, societatea o mers mai greoi, asta si pentru ca exista temerea ca nu ai voie sa inchei noi contracte, ca trebuie aprobarea FPS etc. Acum, in 2000, «Promex» a avut un profit net de 43 de miliarde, ca urmare a compensarii unei parti din garantia de la Krivoi-Rog cu datoriile noastre catre bugetul de stat… In prezent, contractele deja incheiate acopera 88% din cifra de afaceri pe care ne-am propus-o pe 2001. Avem contracte cu Sidex de 115 miliarde si e pentru prima data din 1995 cind combinatul siderurgic apeleaza la noi… A mai ramas de compensat o suma de 1,77 milioane dolari din garantia de la Krivoi-Rog, care se pare ca e prinsa in Legea Bugetului de Stat pe 2001. Daca se va intimpla asta, societatea nu va mai avea datorii catre stat.
Avem de recuperat 8 milioane de dolari creante de la 3 combinate din Ucraina, plus piese pe stoc pentru acestea in valoare de 3 milioane de dolari. Desi ni s-a tot promis, in trecut, ca Guvernul ne va ajuta sa recuperam acesti bani, nu s-a intimplat nimic. Singura solutie este valorificarea acestor creante, dar la 50% din valoarea lor, altfel existind pericolul sa nu mai luam nimic. AGA si CA au aprobat aceasta solutie, trebuie doar acceptul APAPS", a spus directorul Pricop. "Va dam mandat pentru asta", a raspuns ministrul Musetescu.
"Noi speram acum de la APAPS sa ne ajute cu o suma de bani pentru repunerea in functiune a unor masini de performanta, acum si cit mai repede", a mai aratat Vasile Pricop.
"O crima industriala"
"Motivele vizitei mele sint mai multe. In primul rind, este o practica a membrilor actualului Guvern de a se deplasa in teritoriu pentru verificarea punerii in practica a deciziilor Guvernului. Apoi, pentru ca «Promex» se afla intr-un moment extrem de important. Imi pare bine ca actuala conducere are proiecte pe termen mediu si lung, chiar daca acestea ar putea fi fragmentate de privatizare. «Promex» a fost tinta unor experiente lamentabile ale Puterii trecute, dar s-a incapatinat sa demonstreze ca poate rezista si unei asemenea agresiuni din cauza careia a pierdut insa o importanta parte din piata cucerita in trecut.
Ce s-a intimplat cu «Promex» a fost o «crima» industriala. Noua ne revine misiunea de a repara rezultatul experimentelor care s-au facut cu aceasta societate.
Acum, uzina e doar o replica palida a ceea ce a fost in 1990. In prezent e evident ca progreseaza, recuperindu-se multe din ceea ce-a pierdut. Am venit aici pentru ca trebuie sa stii ce vinzi, nu sa vinzi din birou. Apreciez ca procesul de privatizare va fi destul de dificil, insa. Pentru un investitor serios este foarte greu sa se inhame la un asemenea colos, care a fost gindit cu totul altfel fata de ceea ce este el in prezent. Vom incerca sa vindem actiunile APAPS si de aceasta data. Oricum, vom bloca orice tentativa ca aceasta societate sa intre pe mina unor investitori care sa nu-si recupereze banii dati pe actiuni – care si asa vor fi putini – din vinzarea de active. Chiar daca vom fi acuzati de blocare a privatizarii, nu putem accepta ca societatea sa fie taiata sub ochii nostri", a aratat Ovidiu Musetescu.
Acesta a anuntat ca va solicita de la "Promex" un tehnician de referinta care sa asiste din postura de consultant comisia de negociere, pentru a o convinge ca proiectele potentialilor cumparatori sint viabile.
"Privatizarea la Braila nu a adus rezultatele economice scontate, in mare parte, ba dimpotriva. Braila are probleme mari cu somajul, cu realizarea veniturilor bugetului local… Privatizarea nu mai trebuie sa fie un element de disponibilizare, ci invers. Ne propunem sa va facem sa priviti cu mai multa incredere institutia pe care o conduc. Contractele de privatizare vor avea clauze suficient de asiguratorii si va veti convinge ca adevaratii investitori nu se feresc de aceste clauze", a mai spus ministrul Privatizarii.
La "Celhart-Donaris" – lucrurile stau mult mai bine
Urmatorul punct al deplasarii ministrului Musetescu a fost "Celhart-Donaris" SA, societate care urmeaza, in scurt timp, sa fie scoasa la privatizare.
Directorul general al societatii, Viorel Gurau, a atras atentia ministrului privatizarii ca in ceea ce priveste "Celhart-Donaris" va trebui avuta grija in ceea ce priveste vinzarea pachetului de actiuni, societatea asigurind circa 60% din necesarul de hirtie al Romaniei. Societatea a obtinut rezultate deosebit de favorabile, chiar daca si-a incetat productia de celuloza chimica, destinata combinatului "Dunacor" SA, intrat in lichidare din 1997.
"Celhart-Donaris" a obtinut pe anul trecut un profit net de 95,786 miliarde lei la o cifra de afaceri de 707 miliarde lei, realizind, exclusiv prin eforturi proprii, investitii de 2 milioane de dolari, fara a apela la credite si fara a avea datorii catre stat.
"La privatizarea ei vor trebui evitate orice incercari de rupere a acesteia. Privatizarea ar trebui insa urgentata putin, pentru a vedea care ne e norocul. Conjunctura e un pic nefavorabila, pentru ca anul 2000 a fost anul de virf in productia de celuloza, care la nivel mondial are o evolutie ciclica", a precizat directorul general Viorel Gurau. Acesta a mentionat ca pentru retehnologizarea si modernizarea completa a instalatiilor actuale ale societatii ar fi nevoie insa de o investitie de circa 45-50 milioane dolari.
S-a pus in discutie necesitatea transferarii statiei de neutralizare a apei de la "Dunacor" la "Celhart-Donaris", aspect care se va realiza, in acest sens dindu-se asigurari si din partea reprezentantului lichidatorului combinatului chimic, prezent la intilnirea cu Ovidiu Musetescu.
Ministrul Privatizarii a declarat ca, in ceea ce priveste "Celhart-Donaris", se va aplica o etapa de precalificare a ofertantilor, pe criterii de referinte si experienta. "Sint multi cu ochii pe aceasta societate si vom avea mare grija la privatizare. Urmeaza ca in circa 3 saptamini strategia de privatizare sa treaca pe la Guvern, dupa care va aparea si anuntul publicitar. Exista deja aproximativ 20 de scrisori de intentie pentru cumpararea pachetului de actiuni pe care APAPS il detine la «Celhart-Donaris» si probabil ca dupa publicarea anuntului numarul lor va creste. Oricum, vreau sa va felicit pentru ceea ce ati realizat aici, pentru ca e clar ca societatea este foarte bine administrata si una dintre putinele la care lucrurile stau intr-adevar bine", i-a spus Ovidiu Musetescu directorului general al societatii.
"Farex" – o privatizare reusita
"Acum trei ani am vizitat «Farex», cind inca nu era privatizata. Am venit acum aici sa vad daca s-a schimbat ceva, si ce anume s-a schimbat dupa privatizare. Iar schimbarea in bine este evidenta", a declarat ministrul cind dupa ce a vizitat aceasta societate, privatizata de FPS in 1998. Actionarul majoritar – care detine 87,15% din actiuni – este firma "Moor Mineral" SRL. "Farex" are ca obiect de activitate, printre altele, reparatii utilaje si mijloace de transport, productie si reconditionare piese de schimb, lucrari de terasamente si operatiuni de transport in utilaje specializate si, de curind, executarea de lucrari de inchidere a minelor si carierelor.
Conducerea societatii "Farex" a aratat ca este destul de greu sa se dezvolte in actualele conditii in care in Braila inca nu apar lucrari de anvergura care sa asigure comenzi mari. Aceasta a pus problema reesalonarii unor datorii foarte vechi ale societatii, care genereaza penalitati uriase.
Ministrul privatizarii a raspuns ca Guvernul pregateste o strategie de nivel global in ceea ce priveste problema penalitatilor. "Oricum, daca ar fi fost toate privatizarile cum este cea de la «Farex», cel putin in ceea ce priveste societatile mijlocii, lucrurile ar fi stat mult mai bine la Braila", a spus Ovidiu Musetescu.
La finalul vizitei, Aurel Simionescu, presedintele Consiliului Judetean, a aratat ca "prezenta domnului ministru la Braila este o dovada ca judetul nostru este in centrul atentiei actualului Guvern". (Mircea DOAGA)

Comentarii