Poetul puscariei

In pragul pensiei, la 55 de ani, Tudor Ene a "patit un necaz" si a fost nevoit sa-si mute intreg universul satului de domiciliu, din Teleorman, la puscarie. Intii, a primit 15 ani de temnita, pentru vatamare corporala grava. S-a amarit tare, dar a continuat sa lupte pentru a spala pata de rusine pe care a adus-o pe numele fiilor sai, "realizati in Capitala". Pe masura ce a trimis petitii, chiar poezii, forurilor supreme ale statului, pedeapsa i-a scazut la sapte si, in ultima instanta, la cinci ani de inchisoare. Continua si acum, dupa trei ani executati, sa lupte pentru dreptate. Dintr-un anumit punct de vedere, puscaria i-a innobilat viata. Ene a defulat in versuri. Compune pentru toti ceilalti detinuti ai Penitenciarului Braila poezii simple, cu rima. Procesul in urma caruia a fost bagat la pirnaie este imortalizat chiar si in versuri albe, intr-un lung poem.
Tudor Ene, originar din satul Cioran-Prahova, si stabilit intr-un catun din judetul Teleorman, este omul despre care detinutii spun ca "s-a dezvoltat multilateral" la puscarie. Ziua este electricianul Penitenciarului Braila, seara inventatorul de aparate utile in agricultura. Tot timpul, el este detinutul Ene si poetul popular al puscariei. Popular, fiindca versurile scrise de el au aerul acela al povestilor spuse la gura sobei de un bunic intelept. Poeziile despre viata de inchisoare, legate intr-un limbaj specific detinutilor, dezvaluie revolta poetului fata de faptele antisociale si fata de autorii acestora.
"Cind ma liberez, le demonstrez ca am facut puscarie degeaba"
Poeziile lui Tudor Ene, frumos rinduite intr-o agenda, alaturi de fotografiile alor sai, se impart in "de puscarie" si "de suflet". Un singur poem combina ambele stiluri, poemul fara nume care surprinde faptele pentru care Ene a fost condamnat. Barbatul mai are doua luni de zile pina cind intra in comisia de liberari conditionate. Spune ca, desi a ispasit pedeapsa, va continua, din libertate, sa lupte pentru demonstrarea adevarului in cazul sau. "Nu sint vinovat de vatamare corporala grava. Cind am aflat prima sentinta, 15 ani, am mutit pret de un ceas. Apoi am inceput sa scriu: la Guvern, la Parlament, la Presedintie, la LADO, Curtea Suprema, Parchet… Peste tot. Mi s-a redus din pedeapsa. Am ajuns la cinci ani de puscarie, dar tot nu sint multumit. Eu stiu ca nu sint vinovat si gata. Cind voi iesi de aici, probabil peste doua luni, voi continua sa lupt pentru dreptatea mea", ne-a relatat Tudor Ene.
Cu ochii in lacrimi, omul povesteste ce mare rusine i-a fost cind l-au ridicat si cum copiii lui, unul absolvent al Conservatorului, altul al Facultatii de Arte, l-au cautat la puscarie, cu capetele plecate. "Le-am transmis sa nu mai vina. Nu ne spuneam nimic. Plingeam si eu si ei si se termina vorbitorul."
Despre lungul proces pe care l-a strabatut pina la condamnare, Ene scrie si in poemul fara titlu. Acolo, dezvaluie atit lupta dusa cu cei din jur pentru a fi declarat nevinovat, cit si lupta dusa cu sine, pentru a se obisnui cu gindul ca este "un pirnaias". Incet, incet, Ene s-a obisnuit cu acest ultim gind si a incercat sa se faca util institutiei in custodia careia este. Fiind electrician de meserie, toata ziulica trebaluieste cu becuri, cabluri, transformatoare… Cadrele apeleaza cu usurinta la el: "Ene, s-a ars becu’ la 34! Ene, trebuie un intrerupator la sectia…" Ene cunoaste puscaria ca pe propriu-i buzunar. Printre picaturi, cind ii vine inspiratia, scoate pixul, agenda si scrie versuri. Cadrele si detinutii ii stiu meteahna si nu-l mai sicaneaza, ca la inceput. Seara, tirziu, cind ceilalti se uita la televizor ori deja sforaie, Ene face schite ale unor aparate ciudate: inventii. "Eu, acolo la tara, am nevoie de o metoda rapida de strins paiele de pe cimp. Aici, am inventat un aparat care sa ma ajute. Am facut schitele. Cind ajung acasa, il construiesc. Sper sa mearga. Mai am doua inventii, dar nu pot sa le dau publicitatii, sa nu mi le fure careva", se mindreste detinutul.
Acum, Ene are o pasiune noua. S-a apucat de scris povesti pentru copii. Spera ca naratiunile sale sa ajunga in cartea aceea pe care o va edita, pentru orfani, Directia Generala a Penitenciarelor.
Inchisoare in versuri
Ceilalti detinuti il roaga adesea pe Ene sa le faca poezii despre faptele lor. Asa au luat fiinta poeziile "Borfasi de strada" si "Intimplari neprevazute". In prima, Ene descrie modul in care "sutii" abordeaza un trecator, pentru a-i fura portofelul, cum ii dau in cap la colt de strada, cum deschid masinile fara cheie si cum reusesc sa ademeneasca o minora pentru a o viola: "Incep toti sa chefuiasca/ Pe fata s-o rinduiasca." In "Intimplari neprevazute", pe sintaxa careia autorul ne-a permis sa mai lucram, Ene creioneaza soarta unui copil al carui tata este detinut: "Fata mea, nu am ce-ti face/ Tatal tau nu se intoarce/ El are pedeapsa mare/ E pe viata la-nchisoare." Poeziile sint inspirate atit din vietile colegilor de acum ai lui Ene cit si din vietile detinutilor intilniti de el in penitenciarele de maxima siguranta din tara prin care a trecut. In aceste versuri este foarte prezent limbajul de puscarie: sis, sut, dau la disperare, parale, gura muta, sa-l piste cu cutitul, proasta de minte, prada cheltuita…
"Ma inspir si din ce aud pe la televizor. Sa stiti ca sint foarte revoltat impotriva huliganilor astia. Aici sint oameni de toata mina. Stau, asa, si ma gindesc la ce fac ei si ma ingrozezc la gindul ca unul dintre copiii mei sau nepotul meu ar putea fi victimele acestora", a spus Tudor Ene. Acesta a scris o poezie si despre inundatiile din Retezat. A urmarit stirile si apoi a scris: "N-a putut deschide usa/ Apa i-a ucis papusa." In balanta emotiilor sale sta si momentul cind se va intoarce in satul de bastina: "Nevasta mea e huiduita acolo. Nici nu stiu cum sa fac sa evit gura satului. Cred ca vom vinde acolo si ne vom muta. Da-mi pare tare rau ca am muncit si am o gospodarie frumoasa. Am si pamint care trebuie muncit. Vreau sa traiesc linistit la batrinete, sa-mi maninc pensia. Ca… nici n-am apucat sa-mi fac dosarul de pensie. Atunci il faceam, cind m-au arestat. Si vreau sa fiu si mai aproape de Bucuresti, unde-mi sint baietii. Ehe… Ce stiti dumneavoastra?! Am baieti buni. Unul lucreaza in fanfara iar altul la teatru. Am si un nepot, s-a facut flacau mare si… Doamne, ce dor mi-i de ei!", se lasa cuprins de plins. (Nicoleta BUTNARU)