Povara kilowattului

miercuri, 08 martie 2000, 00:00
2 MIN
 Povara kilowattului

In ultima vreme, brailenii au inceput sa resimta din plin costul energiei electrice – capitol la care, in anii trecuti, consumatorii nu isi faceau foarte mari griji. Acum, insa, a consuma curent electric tinde sa devina o grija la fel de mare ca intretinerea – din punctul de vedere al achitarii facturilor la timp. Ca niciodata pina acum, tot mai multi abonati casnici ai CONEL incep sa cumuleze restante la plata energiei electrice. Inainte se stia ca, atunci cind cititorul-incasator al CONEL bate la usa, musai plateai factura pe care ti-o aducea, asta si pentru ca, in general, factura de energie electrica nu era prea impovaratoare si se gaseau bani in casa pentru a fi achitata chiar atunci. Sau daca nu, cei care ramineau restantieri citeva zile se grabeau sa ajunga la ghiseele CONEL pentru a-si achita factura. Acum, insa, lucrurile s-au schimbat, iar multi abonati platesc facturile restante abia cind li se aduce urmatoarea factura, adica dupa 2-3 luni. "De la o vreme, consumatorii casnici au inceput sa plateasca mai greu decit o faceau inainte. Multi intirzie cu plata, probabil din cauza situatiei sociale grele cu care se confrunta. Fenomenul se extinde, tinind cont si de faptul ca numarul abonatilor care sint deconectati de la retea din cauza datoriilor este in crestere", ne-a declarat Marius Chioibas, director de marketing al CONEL-SC "Electrica" SA-Filiala Braila.
Ingrijorator pentru CONEL este si faptul ca in municipiu, cu mult peste o treime dintre abonati au ales tariful social – care, pentru a fi avantajos, presupune un consum de doar 50-60 KWh lunar. Conform ultimelor statistici, in mediul urban 44% dintre abonati au ales tariful social, ceea ce este foarte mult fata de asteptarile CONEL. "Si pe noi ne-a mirat acest procent mare, tinind cont de cit se consuma inainte in municipiu. Cert este ca foarte putini dintre cei care au ales tariful social nu s-au incadrat in cei 50-60 KWh lunar", spune sursa citata.
Dar, cu toate ca e clar ca multi abonati fac economie pentru a nu depasi cei 60 KWh pe luna, conducerea CONEL a descoperit si un alt fenomen: o parte dintre cei care consuma foarte putin e posibil ca, de fapt, sa fure energie electrica.
"In cazul unora, cu cit vor sa plateasca mai putin, cu atit tentatia de a consuma fraudulos energie e mai mare. Iar in multe cazuri chiar am depistat astfel de abonati care teoretic consumau foarte putin, dar de fapt furau energie electrica", a mentionat directorul de marketing Marius Chioibas.
Lunar, in medie, zeci sau chiar sute de MWh sint consumati fraudulos de catre abonati, CONEL reusind sa recupereze o parte din aceasta cantitate. De-a lungul anului trecut, "Electrica" Braila a recuperat peste 500 MWh consumati fara a fi inregistrati si facturati, cea mai mare parte constituind-o consumul fraudulos. (Mircea DOAGA)

Comentarii