Primarul Lungu si ex-directorul Findrihan – cercetati pentru distrugere si abuz in serviciu

sâmbătă, 26 februarie 2000, 00:00
8 MIN
 Primarul Lungu si ex-directorul Findrihan – cercetati pentru distrugere si abuz in serviciu

Nicolae Bianu, fostul capitan de politie trecut in rezerva imediat dupa ’90 pentru implicarea sa drept "complice" intr-un proces vizind impuscarea unui infractor periculos in timpul misiunii, revine "in forta". Dupa cinci ani in care s-a duelat in instanta cu Primaria Braila, ii acuza printr-o plingere penala pe primarul Anton Lungu si ex- directorul "Aptercol", Romeo Findrihan, de distrugere si abuz in serviciu. Incoltit din toate directiile, incercat de soarta prin decesul ambilor sai fii, Nicolae Bianu a luptat in tot acest rastimp cu Primaria Braila, intr-un proces ce a ajuns pina la Curtea de Apel Galati, pentru a obtine despagubiri substantiale. El sustine ca imobilul in care functiona firma sa, BYD Impex SRL, a fost distrus din pricina deschiderii in strada Gratiei a santierului pentru construirea canalului colector.
Nicolae Bianu este singurul neexpropriat din strada Gratiei dintr-un total de 61 de familii ale caror case au fost afectate. La finele lui ’99, Bianu a depus la Parchet o plingere penala impotriva celor care, spunea el, i-au distrus imobilul in care functiona SC BYD Impex SRL, cei vizati fiind primarul Anton Lungu si ex – directorul "Aptercol", Romeo Findrihan. Plingerea a fost inregistrata la Politia judetului cu numarul 11.220, in 30 decembrie ’99, si remisa Politiei municipale, Biroul Cercetari Penale.
Pentru a afla in ce stadiu se afla cercetarile in dosarul 70.038/ 6.01.2000, care a fost preluat de Politia Municipiului, l-am contactat pe inspectorul sef al Inspectoratului Judetean de Politie Braila, colonel Traian Jipa. Acesta a tinut sa precizeze: "Nicolae Bianu a mai inaintat o plingere la Parchet, prin care acuza organele de cercetare penala ca tergiverseaza ancheta. Aceasta plingere a fost respinsa miercuri, 23 februarie, de catre procurorul Flueraru, pe motiv ca nu este fondata."
"Bianu nu are de ce sa se teama, Politia nu tergiverseaza dosarul sau. Acesta se afla in lucru la Biroul Cercetari Penale de la Politia Municipiului. In cauza respectiva, sint vizati domnii Anton Lungu si Romeo Findrihan, cercetati pentru abuz in serviciu si distrugere. Domnul Findrihan a fost deja audiat, urmind sa fie audiat si domnul primar Lungu. Dupa incheierea cercetarilor, Politia va propune Parchetului solutia corespunzatoare, urmind ca procurorii sa analizeze propunerea noastra si sa decida in cauza respectiva. Oricum, conform legii, Politia are la dispozitie 90 de zile pentru cercetarea unui dosar si acest termen nu a expirat. Sa nu se creada, cumva, ca cineva din Politie vrea sa traga de timp, sa-i puna bete-n roate domnului Bianu sau sa favorizeze persoanele care au fost reclamate. Un dosar complicat nu se documenteaza cit ai bate din palme", a adaugat col. Traian Jipa.
Intr-adevar, Romeo Findrihan a recunoscut ca a fost audiat la Politie. "Eu cunosc bine treaba si Bianu n-are nici un fel de dreptate. Problema este legata de despagubiri si de aceasta treaba se ocupa Primaria", s-a aparat fostul director al "Aptercol". Despre aceasta plingere, primarul Anton Lungu ne-a declarat sec: "Nu cunosc!"
Avatarurile unui proprietar fara proprietate
In iulie 1995, cu sapte milioane de lei, Bianu a cumparat casa de la numarul 138 din strada Gratiei si a deschis acolo firma BYD, avind ca obiect de activitate procesarea maselor plastice si in cadrul careia lucrau 12 oameni. Pe vremea aceea, primarul Lungu s-a aratat chiar incintat ca BYD curata orasul de gunoaiele din plastic. Pina in februarie ’96, firma a procesat 60 de tone de deseuri din plastic si apoi s-a blocat: cladirea in care functiona a inceput sa se "topeasca", din cauza fenomenului de tasare a terenului, provocat de lucrarile incepute in imediata vecinatate. Astfel, in septembrie ’95, la solicitarea "Aptercol" si cu aprobarea Primariei, SC "Tunele" Brasov si "Conif" Braila au inceput constructia canalului colector. Tot atunci, proprietarii a 61 de case din zona s-au impacientat. Locuintele cadeau peste ei, motiv pentru care au trimis memorii, solicitind exproprierea. Rezolvarea a venit pentru 60 dintre ei, la finele lui ’96. Nicolae Bianu, administratorul SC BYD Impex SRL, n-a fost expropriat nici pina astazi. Inglodat in credite de aproape 110 milioane, gajate cu firma, Bianu a incercat sa-si continue activitatea, insa fara succes.
"In septembrie ’95 – povesteste Nicolae Bianu – Primaria a inceput sa construiasca ilegal camera de vizitare si ne-a blocat accesul in curte, ne-a blocat procesul de productie. In februarie ’96, am incetat procesul de productie fiindca au inceput sa cada peretii firmei. Am vindut utilajul principal si am inceput un adevarat razboi cu Primaria. Cind ne-am dus la primar sa ne dea un alt spatiu, ne-a luat la misto. Ne-a oferit spatii improprii si le-am refuzat. In decembrie ’96, am depus memorii pe la Prefectura si la reprezentantul in teritoriu al Ministerului Lucrarilor Publice. Cind cei de la Inspectia in Constructii au venit la fata locului, s-a intimplat sa se rupa mai multe pungi de apa in subteran, iar casele cadeau ca popicele. Printr-o adresa oficiala, MLPAT a sesizat Primaria ca in zona se manifesta fenomenul de tasare a terenului si lucrarile tebuie oprite pina la exproprierea localnicilor."
Bianu mai spune ca, atunci cind "Tunele" Brasov si "Conif" s-au apucat de lucrari, au motivat ca zona este de utilitate publica, dar de fapt, printr-o adresa ceva mai tirzie, din februarie 1997, Primaria cerea Consiliului Judetean Braila declararea utilitatii publice pentru strada Gratiei. Ulterior, Consiliul Judetean, prin hotarirea din 30.04.1997, acorda utilitatea cu o singura conditie: exproprierea care implica evacuarea si despagubirea locatarilor din imobilele din stinga si din dreapta strazii pe o distanta de 35 de metri liniari de la lucrare, Primaria obtinind astfel calitatea de expropriator.
HCJ din 30.04.’97 constituie una dintre piesele de rezistenta de la dosarul aflat acum pe rolul Curtii de Apel Galati, in urma procesului deschis chiar de Primarie impotriva BYD, pentru expropriere. Procesul a plecat de la refuzul lui Nicolae Bianu de a accepta putin peste 40 de milioane pentru imobilul distrus, suma ce i se oferise la negocierea cu Primaria.
Dosarul de expropriere a trecut prin cele doua instante locale, Judecatorie si Tribunal, si s-a ingrosat cu fiecare termen. Tribunalul, de competenta caruia era judecarea cauzei, s-a pronuntat si a dat cistig de cauza lui Bianu, obligind Primaria la despagubiri fata de acesta, in suma de 142 de milioane de lei, desi la dosar existau nenumarate expertize ce evaluau imobilul la mai mult. Decizia Tribunalului a fost atacata din trei directii: de procurorul de sedinta, de Primarie si, in fine, de BYD.
"Reprezentantul Parchetului spunea ca suma este prea mica, Primaria ca suma e prea mare, iar noi ca expertizele nu sint corecte. Asta fiindca noi stiam ce spuneau o serie de expertize din ’98, care evaluau pagubele noastre, imobilul, terenul si profitul nerealizat la 760 de milioane. In fond, noi nu voiam decit contravaloarea unui apartament, fiindca nu mai aveam unde sa stam, fiind obligati sa ne vindem apartamentul pentru a achita parte din creditele contractate pentru BYD. Acum stam cu chirie, nu stim pina cind, iar masina Cielo, singurul bun pe care-l mai avem, este gajata", ne-a declarat Nicolae Bianu.
Ajuns pe rolul Curtii de Apel Galati, procesul s-a incheiat odata cu renuntarea Primariei la judecata, pe motiv ca nu-l mai expropriaza pe Bianu.
Adresa demolatoare
Pe data de 19 noiembrie 1999, primarul Anton Lungu a trimis Curtii de Apel Galati o adresa prin care arata ca, "in conformitate cu art.247, alin. (4) Cod Procedura Civila, Primaria Braila, in calitate de expropriator, solicita «renuntarea la judecata», deoarece lucrarile «Canalului Colector General Ape Uzate» Braila au depasit imobilul situat in strada Gratiei nr.138, proprietatea SC BYD Impex SRL, al carei unic administrator este Nicolae Bianu. In sustinerea celor mentionate mai sus, va anexam in copie xerox adresa nr. 1.508/ 12.11.1999, prin care se mentioneaza ca lucrarile acestui canal au depasit acest imobil cu 260 ml (metri liniar – n.r.) si harta canalului colector."
Intr-adevar, adresa nr. 1.508, emisa de constructor, certifica faptul ca lucrarile au trecut de imobilul din Gratiei 138. Prin decizia 61/A din sedinta publica din 07.12.1999, Curtea de Apel Galati a luat act de renuntarea reclamantei Primaria Braila la dreptul de expropriere al imobilului si a admis apelul Primariei, anulind sentinta civila 1389 a Tribunalului Braila, prin care BYD cistigase despagubiri de 142 de milioane. Cu alte cuvinte, Bianu a ramas si fara bani si fara firma si cu casa distrusa. Dar, sustine fostul capitan de Politie, de profesie jurist, primarul nu avea calitatea de a renunta la expropriere. Competenta primarului de a emite un astfel de act nu putea fi data decit de o noua hotarire a CJ prin care sa se decida, in urma analizei pe caz, renuntarea la exproprierea imobilului din str. Gratiei nr. 138. O astfel de hotarire nu exista, dupa cum ne-a declarat ieri Aurel Simionescu, presedintele CJ. Sursa citata sustine ca era suficienta HCJ din aprilie ’97 pentru renuntarea la expropriere. Pe de alta parte insa, doi specialisti in Drept civil din cadrul Baroului de avocati sint de aceeasi parere cu juristul Nicolae Bianu.
"Adresa luata in considerare de Curtea de Apel Galati este ilegala, este un abuz in serviciu. Legal, primarul dispune dupa voturile consilierilor, conform Legii Administratiei Publice. De aici reiese abuzul in serviciu al primarului. In fapt, Anton Lungu si Romeo Findrihan se inscriu la infractiunea de distrugere continuata, cu intentie, prin distrugerea imobilului meu, desi au fost avizati de proiectant sa exproprieze si apoi sa lucreze. Mi-au blocat obiectul de activitate si au inceput ilegal lucrarile. Au incalcat dreptul de proprietate, consfintit prin Constitutie, si au incalcat Legea Administratiei Publice Locale. Acum, daunele se ridica la 2,5 miliarde de lei, avind in vedere inflatia", a adaugat Nicolae Bianu.
In replica, primarul Anton Lungu, caruia i s-a solicitat o declaratie de presa, a afirmat: "Nu cunosc aceasta problema. Altceva? Ce, i-am distrus eu ceva? N-am timp de povesti. N-am nici o datorie fata de domnul Bianu si nu ma priveste discutia dumitale cu el. Nu este pentru prima oara cind sint reclamat. Invatati-va cind veniti la primar sa fiti pregatiti, nu sa ma luati pe mine cu verzele domnului Bianu! Eu nu m-am dus cu parul sa-i distrug nimic. Ai inteles, sa nu mai folosesti cuvintul asta. Nu am fost cu parul sa-i distrug nimic." Ignorind ca reportofonul inregistreaza cu permisiunea domniei-sale, primarul a continuat: "Nu ma intereseaza ce scrie in plingere. Daca ala spune ca a mincat un cacat (sic!), dumneata vii la mine cu chestii dintr-astea?! Eu nu am fost cu parul sa-i distrug nimic, dom’le. Ati auzit?!"
Cert este ca, in disperarea sa, in doua rinduri, prin cereri formulate in februarie 2000, Nicolae Bianu a cerut forurilor in drept, sa-i aprobe organizarea unui miting de protest prin pichetarea Primariei si Consiliului local municipal Braila. "Nu avizam!", a raspuns sec Primaria. Si totusi, un pasaj din acel raspuns denota ca primarul stia de cel putin una dintre plingerile penale depuse de Bianu: "Nu avizam organizarea mitingului de protest, intrucit problemele pe care le ridicati se rezolva pe baza legii si la instanta de judecata. De altfel, dumneavoastra ati si formulat plingere penala pentru toate aspectele semnalate, plingere care se afla in cercetare la Politia Municipiului Braila."
Despre acest conflict, "Monitorul" a incercat sa afle si opinia directorului juridic al Primariei, Sorina Bosoanca. Sursa citata ne-a declarat in urma cu doua zile ca ne va contacta ieri, dupa intoarcerea de la Curtea de Apel Galati si ne va oferi date noi si precise despre situatia conflictuala creata intre Bianu si autoritatile locale. Pina la inchiderea editiei insa, nu am mai fost contactati de directorul juridic al Primariei. (Nicoleta BUTNARU, Nicu MATEI)

Comentarii