"Lagare" pentru copiii orfani

Una dintre piesele de rezistenta ale intrarii Romaniei in Uniunea Europeana, imbunatatirea conditiilor de trai pentru copiii institutionalizati, se misca doar scriptic, prin transferuri birocratice, insa cu oameni vechi, lipsiti de un elementar atribut: omenia. In vreme ce strainatatea finanteaza aplicarea noii strategii de protectie a drepturilor copilului de la noi, in centrele de plasament sint mult prea putini oameni care inteleg ca micii orfani au nevoie, intii, de afectiune. Desi, anual, pentru un copil institutionalizat statul aloca circa 30 de milioane lei, cuvintul pe care micutii il rostesc adesea nu este nici "papa", nici "haine", ci "mama".
O vizita neoficiala si neanuntata intr-una dintre institutiile pentru copiii abandonati a scos la iveala un tablou naprasnic in care educatorul umbla cu parul printre micuti. La o a doua infatisare, insa oficiala, ziaristii au fost poftiti dincolo de gardul din fier.
Presedintele Consiliului Judetean Braila, Aurel Simionescu, a recunoscut trista realitate a citorva centre de plasament din municipiu, ba chiar a motivat lipsa educatiei acestor copii prin inradacinarea unor oameni vechi intr-o reforma noua.
Realitatea de dincolo de zidurile centrelor de plasament
Saptamina trecuta unul dintre reporterii nostri a intrat in Pavilionul 4 al Centrului de Plasament 1, fara intentia realizarii unui reportaj, ci intr-o vizita pur "civila", sa-i spunem. Copii de trei-patru ani, imbracati sumar si desculti se jucau in micul parc de la intrarea in cladire, nu departe de mormanele de gunoi si materialele de constructii aferente micii cladiri alaturate.
Printre ei, cea care se voia a fi educator minuia cu dexteritate un retevei. Copilul care a indraznit sa faca pe el si apoi sa murdareasca bancuta a fost articulat. Apoi, altuia, care a strigat ca face pe el, si in cele din urma a urinat in boscheti, educatorul i-a adresat un cuvint pe care hirtia nu il suporta. Cuvint preluat, insa, de intreaga grupa de micuti si repetat cu insistenta.
Nicusor, copilul orb, a fost pus de "educatoare" sa-i pazeasca pe ceilalti. A primit si parul aferent: "Uite, tu esti sef aici!", i s-a spus. Cind, pe buna dreptate, Nicusor i-a scapat pe ceilalti din vedere, copiii s-au apucat de mincat corcoduse, pamint si frunze.
Cind Sorinel a tinut mortis sa fie luat in brate, a fost tratat de "instructorul de educatie" cu: "Tu stai la locul tau, ca bunica-tu’ are niste mustati intoarse sub barba, iar bunica-ta o groaza de fuste colorate."
Picatura care a umplut paharul a fost momentul in care un alt pusti care voia sa fie luat pe genunchi a primit o replica dureroasa: "Ba… bubosule, tu stai deoparte ca esti plin de bube!"
Am incercat sa refacem traseul, insa, de asta data in calitate de jurnalisti. Singura usa care ne-a fost deschisa e cea a Centrului de Plasament nr. 2, unde micutii, curati si linistiti, asteptau sub supravegherea "din ochi" iar nu "din bat", ora mesei. Chiar am fost invitati sa-i vedem, desi nu ne anuntasem anterior.
La iesirea din centru, trei fosti asistenti ai Centrului il asteptau cu nerabdare pe directorul unitatii pentru, culmea, a-l saluta.
Fara stirea sefilor, nu intra nici musca
Nu aceeasi deschidere am intilnit si in Pavilioanele 3, 4 ale Centrului de plasament nr. 1. Un gard rosu din fier, mascat de arbori si tufisuri, nu permitea accesul in Pavilionul 3 al CP 1. Initial, am crezut ca in spatele portilor grele functioneaza o unitate militara sau chiar un penitenciar. Am fost verificati "la singe", s-a cerut confirmarea vizitei noastre de la Directia Generala de Protectie a Drepturilor Copilului si apoi am fost invitati sa iesim, cu mentiunea ca: "Cei mici nu pot fi vazuti fara aprobarea sefilor."
Singurul obiectiv accesibil noua, ni s-a spus, este locul de joaca: un teren plin de jucarii, dar fara viata.
Tot un gard din fier imprejmuia pavilionul 4 al CP 1. Portile vraiste, de asta data, descopereau un teren viran, cu balarii, gunoaie si materiale de constructii. Dupa un slalom printre acareturile abandonate in curte, ne-am apropiat de cladirea veche, din care razbateau plinsete de copii. Mai multe asistente ne-au luat la intrebari, iar dupa ce ne-am legitimat am fost expediati prin aceeasi metoda: "Copiii nu pot fi vazuti fara aprobarea sefilor." Secretomania afisata in cele doua pavilioane ale CP 1 este de neinteles. Daca totul este OK, cine ce are de ascuns?!
"Mi se pare normal sa nu puteti intra intr-un centru sa vedeti copiii. Regula aceasta a fost facuta datorita unei exceptii, cind cineva a intrat si a prezentat doar anumite aspecte ale Leaganului, dar vom incerca sa refacem legaturile cu presa, in sensul ca vom acredita cite un ziarist de la fiecare publicatie", a declarat Aurel Simionescu, presedintele Consiliului Judetean Braila.
Reforma noua, cu oameni vechi
Presedintele CJ Braila a recunoscut ca marea absenta din institutiile de protectie a copilului, este educatia si ca, urmare a vizitelor sale inopinante in aceste unitati, a constatat nereguli mult mai mari decit cele semnalate de noi: "Sint mai multe probleme. In acest moment, noi facem reforma cu eforturi imense dar cu aceiasi oameni. Vrem sa angajam specialisti, psihologi, sociologi, iar problema este rezolvabila in timp. Calitatea materialului uman cu care se lucreaza este foarte scazuta. Copiii institutionalizati sint traumatizati din mai multe puncte de vedere. Si apoi angajatii de acum nu se gindesc cu ce sechele vor ramine acesti copii, le este indiferent ce simte un copil lovit fata de un copil dojenit, pentru ca pe acesti educatori nu-i trage nimeni la raspundere."
Desi atitudinea unor educatori nu se explica prin lipsa motivatiei financiare, acestia beneficiind de salarii la timp, continua sa apara cazuri de copii traumatizati, lasati la voia intimplarii. Asta in conditiile in care, lunar, pentru un copil institutionalizat statul aloca 2,5 milioane lei. Anul trecut, unui copil i-au revenit, de la bugetul local, 33 de milioane lei.
"Suma este imensa, ar trebui sa investim acesti bani in domenii in care sa putem crea noi locuri de munca in care sa angajam parintii copiilor abandonati", a conchis presedintele CJ. Din pacate, va mai curge multa apa pe Dunare pina cind oficialii nostri vor reusi sa asaneze centrele de "uscaturi" si sa gindeasca in mod economic pentru a trata cauza abandonarii copiilor, iar nu efectul.
"Un tratament inuman administrat copiilor din institutiile de «ocrotire» ale statului nu face decit sa-i transforme pe acestia in potentiali agresori, in adepti ai violentei. Copiii brutalizati de educatori in frageda copilarie sau chiar in timpul scolii, vor deveni adulti interiorizati, defulati, cu un permanent sentiment de frustrare si chiar le va fi teama de contactul cu societatea. Cea de-a treia cale pe care pot merge acesti copii, este cea a consumului de droguri si alcool. In concluzie, sint niste copii condamnati", a opinat doctor psiholog Florentina Cotoi.
Incercind sa luam legatura cu Alecsandrina Broasca, director general al Directiei Generale de Protectie a Drepturilor Copilului, de la secretariat ni s-a comunicat doua zile la rind, ca nu poate fi gasita, deoarece este plecata in judet sau intr-o sedinta. Vom reveni. (Nicoleta BUTNARU, Gina PAVLICENCO)