Salvatorul a fost inghitit de Dunare

luni, 14 mai 2001, 23:00
5 MIN
 Salvatorul a fost inghitit de Dunare

Inecat in Dunare, in dupa-amiaza zilei de 5 mai, braileanul Ionel Capitaneanu, 33 de ani, marinar-bucatar imbarcat pe nava "Prutul", nu este cautat nici cu scafandri, nici cu alte mijloace de dragare. Absolvent al scolii de inot, de la virsta de trei ani, barbatul n-a precupetit nimic si s-a aruncat in apa, in zona pontonului de la Galati, pentru a salva o fata de 17 ani si un pontonier care, la rindu-i, sarise s-o salveze pe tinara. Imediat dupa ce acestia au fost scosi, in siguranta, pe malul fluviului, Ionel Capitaneanu s-a scufundat ca tras de o mina nevazuta si n-a mai revenit la suprafata.
"Salvase mai multe persoane de la inec"
Ionel Capitaneanu era marinar de peste 11 ani. Cel mai mult, insa, lucrase pe nava "Prutul", ca bucatar. "Era un inotator de exceptie si facea de toate atunci cind era nevoie. Daca marinarii scapau piese in apa, el era cel care sarea si le scotea la suprafata. Odata, in Constanta, a salvat mai multe persoane de la inec. La virsta de trei ani, il dadusem la inot. A crescut pe malul Buzaului si, din copilarie, el a fost cel care a sarit dupa altii, pentru a-i salva. Acum, s-a inecat el! Eu am fost anuntata a doua zi si nu mi-a venit sa cred. Imi stiu copilul, nu pot sa cred ca a murit inecat", ne-a relatat Maria Capitaneanu, mama lui Ionel, zdruncinata de hohotele de plins.
Tinarul ar fi implinit 33 de ani in ziua de 17 mai. Avea o fetita de 9 ani, Ana-Maria, pe care o lua de la fosta sotie in week-end si in vacante. Astepta ca cea mica sa implineasca virsta necesara pentru a-si da consimtamintul sa locuiasca la el. Cind a auzit ca tatal sau a murit si ca nimeni nu-i cauta trupul, pentru a-l inmorminta crestineste, Anei-Maria au inceput sa-i alunece lacrimile pe obrajori si a intrebat cu un fir de voce: "Oare nu exista un costum de scafandru din acela mic, sa intru eu sa-l caut?!"
Ion Capitaneanu, tatal victimei, ne-a relatat, abia reusind sa-si struneasca durerea: "In ziua de 5 mai, Ionel fusese trimis sa cumpere un vitel, ca sa-l pregateasca marinarilor. Cind s-a intors, pe la 18.30, n-a mai gasit nava in portul din Galati. Vasul «Prutul», proprietatea «Dunarom» Galati, fusese tras in Dana nr. 18, la Atelierul de reparatii. El a stat putin pe acolo si a vazut o fata de vreo 17 ani, care se zbatea in apa. Pontonierul a sarit dupa ea, au inotat vreo 30 de metri si apoi au strigat dupa ajutor. Ionel si-a dat geaca jos si a sarit sa-i salveze."
Intr-adevar, simbata, in jurul orei 18.40, Ana-Maria Boeru, 17 ani, din Cernavoda, aflata impreuna cu sora ei pe pontonul din Galati, a cazut in apa. Nu stia sa inoate. Pontonierul s-a aruncat dupa ea, a prins-o si chiar a dat impresia ca o va aduce teafara la mal. Insa Dunarea s-a "stricat" dintr-odata, si omul a cerut ajutor celor de pe mal. Ionel Capitaneanu a inotat spre ei, i-a adus mai aproape de ponton si i-a agatat de un colac aruncat de cineva de pe mal. Apoi, el s-a dus la fundul apei.
Colonelul Constantin Balta, seful Biroului de Presa al Inspectoratului de Politie Transporturi Galati, ne-a declarat: "Nava era trasa in atelierul de reparatii din Santierul Naval. Simbata dupa-amiaza, o tinara originara din Cernavoda, una dintre «fetitele» portului, a sarit in Dunare sa se scalde. La un moment dat, a strigat dupa ajutor, intrucit era pe punctul de a se ineca. Citiva membri ai echipajului «Prutul», printre care si Ionel Capitaneanu, au sarit in fluviu sa o salveze. Aceasta a fost scoasa din apa dar, din nefericire, bucatarul Capitaneanu n-a mai iesit la suprafata. Cazul este de competenta Parchetului din Galati, care a declansat ancheta, in paralel cu reprezentantii Inspectoratului de Protectie a Muncii. Pina in prezent, trupul marinarului inecat nu a iesit la suprafata. Probabil ca, in curind, se vor declansa operatiunile de cautare cu ajutorul scafandrilor si actiunile de dragare a zonei. Cautarile sint, insa, foarte greu de facut, stiut fiind ca, in zona respectiva, sint curenti foarte puternici, si fundul apei este intesat cu tot soiul de resturi metalice. E posibil ca trupul marinarului sa iasa la suprafata in zona Cotul Pisicii, acolo unde, indeobste, sint gasite cadavrele inecatilor."
Familia Capitaneanu ar vrea sa-si ingroape fiul crestineste, insa nu poate. "Ma uimeste faptul ca, desi «Dunarom» a inregistrat moartea fiului meu ca fiind accident de munca, atunci cind am incercat sa vorbeasc cu directorul firmei, am fost lasata sa astept doua ceasuri la usa, pentru a mi se spune, ulterior, ca nu voi fi ajutata cu nimic. As fi vrut, macar, sa fie deplasate putin barjele care sint in zona respectiva, fiindca e posibil ca baiatul meu sa se fi agatat de barje. Din cite stiu, sint oameni care au murit de doi ani si nu i-a scos nimeni. Noi stam cu candelele aprinse si cu poza baiatului marcata de doliu", a adaugat mama lui Ionel.
Dupa sapte zile, Dunarea a mai cerut o viata drept tribut
Zona in care a murit Ionel Capitaneanu este aceeasi in care, in urma cu un an de zile, maiorul de jandarmi Virgil Capitaneanu s-a inecat impreuna cu camaradul sau. Trupul maiorului a fost scos la suprafata datorita eforturilor depuse de Comandamentul Judetean de Jandarmi Braila, care a platit toate taxele necesare pentru ca utilajele sa perieze fundul apei. Ca un facut, la o saptamina de la disparitia lui Ionel Capitaneanu, in ziua de 12 mai, in jurul orei 11, Dunarea si-a luat, din nou, tributul. Nicu Ciutacu, 41 de ani, din Gropeni, care lucra la punctul piscicol "Navodari", aflat, insa, sub influenta bauturilor alcoolice, s-a aruncat in fluviu pentru a aduce la mal o barca cu motor, care nu fusese asigurata. La scurt timp dupa aceasta, el s-a inecat. "Cadavrul nu prezenta alte urme de violenta si a fost transportat la morga pentru efectuarea necropsiei", a informat Biroul de Presa al IPJ Braila. (Nicoleta BUTNARU, Nicu MATEI)

Comentarii