Siderurgistii braileni nu participa la mitingul de la Galati

marți, 26 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Siderurgistii braileni nu participa la mitingul de la Galati

Sindicalistii braileni nu participa la mitingul de protest al siderurgistilor, organizat, astazi, la Galati, de Confederatia Sindicala Nationala (CSN) "Metal".
Din Confederatie, face parte si Sindicatul Liber Independent din SC "Laminorul" SA Braila, unul dintre cele doua care activeaza in societatea braileana. "Noi am avut o sedinta de consiliu, zilele trecute, la care domnul Ioan Pirlog (liderul Sindicatului Liber Independent – n.n.) nu a participat si, astfel, nu am mai putut lua legatura cu dinsul. Pina acum (ieri, ora 15.30 – n.n), dinsul nu ne-a confirmat prezenta. Din pacate, «Laminorul» nu va fi reprezentat, dar speram ca-l vom reprezenta cu cinste noi", ne-a declarat Valentin Tudose, prim-vicepresedinte CNS "Metal".
La mitingul de azi, vor participa sindicalisti din Galati, Slatina, Iasi si Tulcea. "Ar fi fost oportuna prezenta unor reprezentanti ai sindicalistilor din «Laminorul», data fiind situatia critica post-privatizare a acestei societati", a adaugat sursa citata.
Celalalt sindicat din "Laminorul", Sindicatul "Metal", are azi o zi plina, dat fiind ca au loc alegeri, dupa cum ne-a declarat liderul Constantin Iorca.
Prin protestul de azi, siderurgistii solicita Guvernului suspendarea aplicarii noii Legi a pensiilor, transparenta in procesul de privatizare, tragerea la raspundere a celor implicati in incheierea de contracte de privatizare oneroase si abrogarea Ordonantei cu privire la limitarea fondului de salarii in intreprinderile de stat. "Ni s-a spus ca aceasta reglementare se refera doar la salariile directorilor, dar ea afecteaza si salariile celorlalti angajati. Protestam impotriva scaderii continue a nivelului de trai din ultimele 6 luni. Noua putere n-a reusit nici macar sa stopeze aceasta scadere, desi asa au promis la inceput. Cit priveste Legea pensiilor, aceasta este, de fapt, o «lege a mortii», deoarece, conform noilor reglementari, din salariat treci direct la stadiul de decedat, in conditiile actuale de viata din Romania. Nu vrem doar modificarea legii, pentru ca un lucru iesit prost, oricit l-ai modifica, ramine prost, ci suspendarea acesteia", a spus prim- vicepresedintele CNS "Metal". (Mircea DOAGA)

Comentarii