Suingal

miercuri, 05 noiembrie 1997, 00:00
2 MIN
 Suingal

La Tribunalul Braila s-a derulat ieri al saselea termen de judecata in procesul "Suingal", referitor la uriasa paguba – estimata la aproape 4 miliarde lei – pricinuita Sucursalei "Suingal", de catre reprezentantii SC "Mastercom" SA Turnu Magurele si SC "Ina Impex" SRL la inceputul anului.
In timpul sedintei de ieri a Completului de judecata prezidat de judecatorul Mariana Trofimescu, "Mastercom" SA si "Ina Impex" SRL si-au desemnat reprezentantii legali, alesi dupa arestarea celor implicati in afacerea "Suingal". In acelasi timp, "Ina Impex" SRL, firma lui Nicolae Misirliu, s-a constituit parte civila cu uriasa suma de 3 miliarde lei, bani pe care spera sa-i obtina de la "Mastercom" SA. Cind aparatorul lui Nelu Buzea, avocatul Diaconescu, a solicitat un nou termen de judecata din cauza absentei clientului sau, toti ceilalti avocati ai apararii au aprobat cerera acestuia. Motivul neprezentarii in fata instantei a lui Buzea a provocat insa rumoare in sala: "De la IGP ni s-a comunicat ca inculpatul nu poate fi prezent, deoarece Politia nu a avut mijloc de transport pentru el." (!)
Pina la urma, toata lumea a fost de acord ca fara Nelu Buzea procesul nu poate continua. In consecinta, judecatorul Mariana Trofimescu a fost nevoit sa stabileasca un nou termen de judecata, punind in vedere IPJ Teleorman "sa asigure transport pentru inculpatul Buzea Nelu".
Ca o ironie a soartei, atit "Suingal", societatea braileana pagubita, cit si "Mastercom", care i-a "tras teapa" – sint in faza de lichidare.
Reamintim ca, la inceputul lui 1997, "Braigal" SA a imprumutat de la Banca Comerciala Romana 15 miliarde lei, suma destinata achizitionarii de furaje. Aflind acest lucru, Nicolae Misirliu, asociat unic al SC "Ina Impex" SRL si Fanica Nedelcu, director comercial al aceleiasi firme, au contactat Sucursala "Suingal". Ei au incheiat cu brailenii un contract de vinzare-cumparare privind achizitionarea de catre "Suingal" a 3.000 de tone de porumb boabe, in schimbul sumei de 2.336.400.000 lei. Convinsi ca porumbul se afla in depozitele SC "Mastercom" SA Turnu Magurele, reprezentantii firmei brailene le-au virat acestora banii. Dupa ce "Suingal"-ul si-a dat seama ca a fost inselat, a sesizat Politia. In iunie 1997, reprezentantii SC "Mastercom" si "Ina Impex" au fost trimisi in judecata, sub acuzatia de fals si inselaciune. (Marian GHEORGHE)    

Comentarii