Sute de asociatii de locatari intra in ilegalitate

marți, 20 octombrie 1998, 23:00
2 MIN
 Sute de asociatii de locatari intra in ilegalitate

Asociatiile de locatari intra, incepind de astazi, in ilegalitate. Ele trebuiau sa se transforme in asociatii de proprietari, conform Legii locuintei nr. 114/1996. Acestea au avut la dispozitie doi ani pentru a deveni asociatii de proprietari, astazi fiind ultima zi acordata de lege functionarii asociatiilor de locatari.
De acum incolo, termenul "asociatie de locatari" dispare din reglementarile legale, ceea ce face, practic, ca acestea sa nu mai existe. In aceasta situatie se gasesc circa 250 de AL din cele peste 400 de asociatii existente in municipiu. Prin urmare, teoretic, RA "Aptercol" nu le mai poate furniza acestora servicii. Ele ar mai avea 30 de zile la dispozitie, perioada pe care vechile contracte semnate de regie cu asociatiile de locatari se prelungesc de la sine.
Pe de alta parte, este posibil ca Parlamentul sau Guvernul sa prelungeasca din nou termenul fixat pentru transformarea in asociatii de proprietari sau chiar sa il elimine.
"Este de asteptat asa ceva pentru ca, se vede clar, Legea 114/96 nu se aplica mai deloc in practica. Este o lege fara efect, declara Romeo Findrihan, directorul general al RA "Aptercol". Acesta crede ca o noua prelungire a perioadei necesara transformarii ar fi la fel de ineficace. "Cei in masura sa treaca la infiintarea asociatiilor de proprietari – in speta conducerile celor de locatari – vor trata problema cu aceeasi indiferenta. Daca se renunta la un termen limita, atunci sigur se vor pune alte conditii, care sa-i oblige, indirect, pe cei ce conduc actualele AL, sa se miste ceva mai repede. Problema este destul de delicata. Ar fi trebuit, totusi, ca parlamentarii sa-si fi inchipuit, atunci cind au facut legea, ca se va ajunge aici", a mai spus Findrihan. (Mircea DOAGA)

Comentarii