Urecheala la nivel inalt

vineri, 04 august 2000, 23:00
3 MIN
 Urecheala la nivel inalt

Patru din cele 14 puncte ale Ordinii de zi a sedintei Delegatiei Permanente de ieri au facut referire la reorganizarea unitatilor din cadrul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului (DGPDC), in speta preluarea scolilor speciale de catre aceasta si a Spitalului de Recuperare Neuropsihomotorie Baraganu.
Presedintele Consiliului Judetean, Aurel Simionescu a abordat in cadrul aceleiasi sedinte subiectul tratat de "Monitorul" in urma cu doar citeva zile, in care un educator a fost surprins facind educatie "cu parul", la Centrul de Plasament 1, pavilionul 4. Numarul unu al CJ a avertizat conducerea DGPDC Braila ca centrele sint intr-o noua etapa si ca a venit momentul unei asanari la nivel de personal in institutiile pentru copiii abandonati.
"Trebuie diminuate problemele care vor aparea la preluarea noilor unitati dar, mai intii trebuie sa reusim inlaturarea problemelor care sint acum in interiorul centrelor. Sintem urmariti, dar nu trebuie sa gasim scuze pentru greselile noastre ci trebuie sa inlaturam ceea ce ne determina sa gresim", sustinea Aurel Simionescu.
Acesta a punctat ca staff-ul DGPDC nu are motive de suparare pe mass-media locala care a sanctionat oportun, un caz de incalcare a celor mai elementare norme de conduita ale unui educator. In replica, directorul DGPDC Braila, Alecsandrina Broasca a afirmat ca, deja s-a declansat o ancheta la centrul de plasament vizat si, mai mult, va lua masuri drastice impotriva vinovatilor.
"Pina in prezent am desfacut trei contracte de munca pentru abateri similare si este posibil sa recurgem la aceeasi sanctiune si in cazul angajatilor pavilionului 4 al CP 1. Ancheta este in plina desfasurare si vom comunica masurile luate", a declarat Alecsandrina Broasca.
In finalul dezbaterii celor patru proiecte, presedintele CJ a sugerat consilierilor judeteni sa calce mai des, dar neoficial, pragurile centrelor de plasament pentru a contribui la o radiografie "live" a institutiilor respective.
Pe de alta parte, intr-o discutie purtata de reporterii nostri cu directorul Alecsandrina Broasca, imediat dupa editarea textului din "Monitorul", aceasta a recunoscut existenta unor "uscaturi" in actualul aparat administrativ al centrelor: "Este dureroasa situatia prezentata de «Monitorul» si poate ca nu reda intocmai realitatea. Recunosc, mai avem «uscaturi» si in scurt timp vom incerca sa scapam si de acestea, insa tind sa cred ca acel educator a fost o exceptie. Comparativ cu starea in care se aflau centrele de plasament in urma cu trei ani, acum copiii o duc bine. Oricum, vom efectua o ampla ancheta la acel centru de plasament pentru a identifica persoana in cauza si bineinteles, ca vom lua masurile legale impuse de situatia actuala."
Un prim pas in instaurarea ordinii in institutiile pentru orfani a fost facut de insusi presedintele CJ care a luat in plina Delegatie Permanenta, decizia de a acredita ziaristi pentru a intra, fara un raport prealabil la DGPDC, in centrele de plasament.
Reamintim ca reporterii nostri au intreprins un raid-ancheta, la inceputul acestei saptamini, in centrele de plasament 1 si 2, urmare a unui tablou gen "educatorul cu bat" surprins de un jurnalist, in timpul unei vizite neoficiale, in pavilionul 4 al CP 1. Actiunea noastra s-a soldat cu o impresie buna la CP 2 si cu porti inchise la CP 1.
Ziaristul a surprins un educator ce-si "supraveghea" copiii cu batul, un altul care a vorbit obscen si chiar copii lasati murdari, care mincau pamint, corcoduse si frunze. Am imortalizat toate aceste aspecte nu fiindca n-am intelege la ce grad de "uzura" sint expusi angajatii centrelor, lucrind cu prescolari, ci fiindca anual contribuabilul aloca 30 de milioane de lei unui copil institutionalizat si acesta este, paradoxal, privat de afectiune. Asta in conditiile in care, traumele copilariei pot mutila radical destinul unui om. (Nicoleta BUTNARU, Gina PAVLICENCO)

Comentarii