Campanie pentru cauza copiilor cu autism

miercuri, 01 aprilie 2009, 08:56
2 MIN
 Campanie pentru cauza copiilor cu autism

La 18 decembrie 2007, Natiunile Unite declarau ziua de 2 aprilie Ziua Internationala de Constientizare a Autismului. Cu aceasta ocazie, doua asociatii din Iasi, fondate de parinti ai unor copii cu autism, vor sa atraga atentia opiniei publice asupra problemelor cu care se confrunta persoanele cu autism si familiile lor. In Romania, autismul este o boala inca insuficient cunoscuta si cercetata. Adesea, diagnosticul se pune tirziu, iar din acest motiv eforturile de recuperare devin mult mai dificile, intrucit terapiile trebuie sa inceapa foarte devreme, pentru a avea succes. Mai mult, terapiile, extrem de costisitoare, de pina la 2000 de euro lunar, nu se bazeaza pe metode strict medicale si nu sint decontate de Ministerul Sanatatii, ceea ce le face inaccesibile multor parinti. De asemenea, autismul nu este recunoscut in Romania ca o boala a adultilor, la virsta de 18 ani tinerilor cu autism schimbindu-li-se diagnosticul in schizofrenie, ceea ce le ia din dreptul la insotitor permanent. Nu in ultimul rind, copiii cu autism nu au acces in invatamintul de masa.

Pentru a atrage atentia asupra acestor mari probleme cu care se confrunta peste 300 de familii din Iasi si 30.000 de familii din toata tara, miine, Asociatia „Inca o sansa", fondata de familia Mihaela si Gheorghe Cuzuc, care are un baietel de 6 ani, cu autism, invita iesenii, de la ora 10.00, in Piata Palatului, pentru a realiza impreuna o fundita din piese de puzzle, simbol al luptei pentru un viitor mai bun pentru copiii bolnavi de autism. Evenimentul face parte din campania „Arata ca iti pasa", organizata de Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania, filiala Iasi (ANCAAR). Presedintele ANCAAR Iasi, Carmen Gherca – ea insasi mama unui copil cu autism, Robert, de 13 ani – a programat tot pentru miine, insa de la ora 18.00, la Motel Bucium, un eveniment caritabil, la care a invitat oameni de afaceri din Iasi. Scopul acestui eveniment este de a stringe bani pentru un microbuz, de care copiii bolnavi de autism au nevoie pentru a merge la scoala si a participa la actiunile ANCAAR, filiala Iasi. Actiunea este realizata cu sprijinul Primariei Iasi, Fundatia Romanian Angel Appel, FDSC, Fundatia Vodafone Romania si Fundatia „Pentru Voi". Pe 30 martie, cauza copiilor cu autism a fost sustinuta in Senatul Romaniei de Mihaela Popa, senator PDL de Iasi. „Doresc atit sa trag un semnal de alarma, cit si sa ne propunem, cu totii, un set de masuri pentru a usura, pe cit poate un sistem sa o faca, viata copiilor care sufera de autism", a spus Mihaela Popa. Ea a solicitat ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, sa ii prezinte strategia ministerului in privinta recuperarii si integrarii copiilor cu autism, dar si in pregatirea terapeutilor si cadrelor didactice capabile sa lucreze pentru recuperarea acestor copii.

Comentarii