CFR Iasi a dat in judecata reteaua McDonald’s

duminică, 05 aprilie 2009, 18:17
1 MIN
 CFR Iasi a dat in judecata reteaua McDonald’s

Compania Nationala a Cailor Ferate Romane (CN-CFR) sucursala Iasi a chemat in fata instantei de judecata lantul de restaurante McDonald’s Romania.

Conducerea CFR vrea ca McDonald’s sa-i achite despagubiri pentru folosirea spatiului situat in Piata Garii din Iasi, in suprafata de 1.960 de metri patrati. Pe spatiul respectiv se afla restaurantul McDonald’s.

"In anul 1998, cei de la McDonald’s s-au prezentat la sediul nostru pentru a solicita aprobarile necesare in vederea amplasarii unei constructii provizorii pe terenul care apartine domeniului privat al CN-CFR. In principiu, noi am fost de acord, dar cu respectarea dispozitiilor legale. McDonald’s si-a amplasat o constructie pe terenul nostru, dar nu ne-a despagubit pentru lipsa de folosinta. Pe 3 martie am stabilit impreuna ca vor plati lipsa de folosinta pentru ianuarie si februarie 2009. Insa ei ne datoreaza despagubiri pentru intreaga perioada de cind ocupa acest teren", a aratat Sorin Trandafirescu, seful Diviziei Patrimoniu din cadrul CFR Iasi.

Urmeaza ca magistratii de la Judecatoria Iasi sa analizeze situatia de fapt, acestia stabilind ca prim termen al dosarului pentru data de 30 aprilie 2009.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii