Consiliul Local: Multe vorbe, putine idei

marți, 17 aprilie 2007, 01:04
7 MIN
 Consiliul Local: Multe vorbe, putine idei

Caliman se ascunde in spatele sedintelor din comisii

Din 2004 si pina in prezent, Iasul a avut 37 de consilieri locali. Consiliul este format din 27 de persoane, dar, in timp, mai multi alesi au parasit forul local din diferite motive. Ei au fost inlocuiti de membri ai aceluiasi partid, aflati pe listele electorale din 2004. Reporterii „Ziarului de Iasi" au analizat fiecare sedinta de CL organizata din iunie 2004 si pina in prezent pentru a scoate in evidenta activitatea alesilor in plen. Nu a fost luata in calcul sedinta de constituire a CL si nici o intilnire a CL aminata pentru ca nu s-a putut stabili un presedinte de sedinta. Datele au scos in evidenta consilieri locali care nu au deschis gura nici macar o data pe sedinta. La acest capitol, in „frunte" se afla consilierul liberal Adrian Caliman. El face parte din CL din toamna anului trecut si a participat la 10 sedinte. In toate aceste sedinte, el a avut doar o interventie in plen. „Eu cred ca atunci cind ai ceva de spus, spui la comisii. Daca ai propuneri sau alte probleme, le faci la comisii. Apoi, interventiile in plen sint pentru purtatorii de cuvint ai partidului care transmit mesajul partidului. Daca scrie undeva ca un consilier bun trebuie sa aiba multe interventii in plen, atunci eu nu sint un consilier bun. Din punctul meu de vedere, sedinta ar trebui sa fie de 10 – 15 minute. Noi ne dam mult cu parerea la fiecare proiect, in special cei care nu vin la comisii. Nu sintem eficienti", a afirmat Caliman.

Manolache: „Prefer sa las specialistii sa discute"

Un alt consilier local care a avut interventii in plen numarate pe degete este Aneta Manolache (PSD). Ea este membra a CL inca de la inceputul acestui mandat legislativ, respectiv din iunie 2004. A participat la toate sedintele organizate in ultimii trei ani, dar a avut doar 8 interventii in plen. Practic, ea a avut ceva de spus doar o data la cinci sedinte, in rest multumindu-se sa voteze disciplinata proiectele de hotarire de pe ordinea de zi. „Eu sint cadru medical si am experienta mare in acest domeniu. De cite ori s-au discutat astfel de probleme in plenul CL? Eu sint obiectiva, nu am putut sa iau cuvintul in mod partinic. Nici nu pot vorbi decit daca sint absolut sigura de ceea ce spun. De aceea, prefer sa las specialistii sa discute. Am observat ca ei se cearta in comisii si apoi vin si fac acelasi lucru in plen. Am incercat sa nu lipsesc la nici o sedinta si sa acumulez cit mai mult", a precizat Manolache. Din cele opt interventii in plen ale lui Manolache, doua au reprezentat propuneri pentru hotariri de CL. „As vrea, pentru corectitudinea documentelor emise de noi, sa se respecte actualizarea denumirilor strazilor, aceea ca strada Uranus a devenit Profesor Sesan, conform paginilor aurii", este una din propunerile facute de Manolache in sedinta CL de pe 7 martie 2005. Aceasta a fost, de altfel, singura interventie a consilierului PSD in toata sedinta. Propunerea ei a fost luata in considerare, iar proiectul a fost modificat.

Cibotariu a cerut bani pentru piesele in care juca

Prezenta la sedintele CL, dar si lipsa interventiilor in plen pare a fi apanajul PSD. Multi dintre alesii acestui partid au fost foarte „tacuti" in plenul CL. Un alt caz concret, in afara de cel al Anetei Manolache, este cel al lui Adrian Nedelcu. Liderul de sindicat de la RATP are o medie de 0,41 de interventii la fiecare din cele 41 de sedinte la care a fost prezent. Astfel, Nedelcu a vorbit doar de 17 ori in sedintele forului local. „Majoritatea proiectelor le discut in comisii. Apoi mai avem o sedinta si la partid cu toate proiectele si una cu primarul. Nu e nevoie sa repetam acelasi lucru si in plen. Opozitia vorbeste tot timpul mai mult. Pentru ce sa ma cert cu Opozitia?", a explicat Nedelcu lipsa activitatii din plenul CL. Acelasi numar de interventii in plenul CL, respectiv 17, l-a avut si reprezentanta PSD Elena Nazarie. In rindurile consilierilor PSD exista si citeva cazuri atipice. Astfel, consilierii Petru Cibotariu si Gerard Jitareanu conduc intr-un top al absentelor de la sedinte. Astfel, rectorul Universitatii Agronomice, Jitareanu, a lipsit de la 13 din cele 42 de sedinte ale forului local, iar Cibotariu a lipsit de la 10. Mai mult, actorul Cibotariu are si o medie de doar 0,44 interventii pe sedinta, adica mai putin de o interventie la doua sedinte in plen. „Nu am lipsit asa de mult. Este imposibil. E drept, nu prea am avut interventii. In mod paradoxal, nu se discuta probleme care tin de Iasul cultural. Nu pot sa-mi dau cu parerea, de exemplu, despre buget", a afirmat Cibotariu. El a avut si doua propuneri pentru hotaririle de CL. Una a vizat includerea piesei de teatru „Apus de Soare", in care juca chiar el, in programul sarbatorilor de iarna. A doua propunere a fost solicitarea unor fonduri de la CL pentru un program artistic in care era implicat si el. „Comporta niste cheltuieli cu costumele, ilustratie muzicala si toate celelalte lucruri care concura la facerea unui spectacol. Eu personal am adus la Primarie aceasta solicitare din partea Teatrului National", a spus Cibotariu, conform stenogramei sedintei din 22 ianuarie 2007.

In cadrul CL exista numerosi alesi locali care au vorbit doar o data la doua sedinte. De altfel, aceasta este nota generala a actualilor membri ai CL. Concret, liberalul Ovidiu Stadoleanu a avut 13 interventii in cele 26 de sedinte la care a participat. El nu a fost consilier local de la inceputul mandatului, ci din 2005. „Au luat alti colegi cuvintul. Analizam proiectele la partid", a explicat Stadoleanu.

Democratul Tiberiu Brailean nu scapa nici o ocazie de a spune sau de a propune ceva

Brailean, in topul eficientei

La polul opus, cel mai „vorbaret" ales local poate fi considerat democratul Tiberiu Brailean. El a avut 262 de interventii in plen, in cele 34 de sedinte la care a fost prezent. „Trebuie sa ne uitam si la calitatea interventiilor. Multi vorbesc inutil sau pe linga obiect, doar de dragul de a vorbi. Este felul meu de a fi, mai «spadasin». Apoi, sint singurul din grupul consilierilor PD care am mai avut experienta in administratie. Am fost ales si lider de grup. De multe ori am exprimat si pozitia grupului", a comentat Brailean. El a avut si 12 propuneri care au vizat hotaririle CL. Cu o medie de 7,71 de interventii pe sedinta, el este depasit doar de un singur fost consilier ales in 2004.

Actualul senator democrat, Dan Carlan, a avut 115 interventii in cele 7 sedinte din iunie si pina in decembrie 2004, adica o medie de 16,43 interventii pentru fiecare sedinta. „Sint onorat si ma bucur ca statisticile mele din CL arata bine. Ma bucur si ca grupul consilierilor PD din CL este activ. De acum inainte, cit timp vom fi in Opozitie, si statisticile de la Senat vor arata un alt Dan Carlan", a afirmat senatorul democrat.

Urca in statistici citind ordinea de zi

In rindul consilierilor locali exista mai multe persoane care au avut interventii numeroase in plen. Multi dintre acestia si-au ridicat insa media pentru ca au fost presedinti de sedinta. Inevitabil, presedintele trebuie sa vorbeasca de mai multe ori decit colegii lui, fie doar si pentru a prezenta fiecare proiect de hotarire de pe ordinea de zi. In aceasta situatia se gaseste consilierul PSD, Petra Carp, al doilea ales local care nu a lipsit de la nici o sedinta a CL. Astfel, in cele 42 de sedinte, ea a avut 248 de interventii. Un numar de 77 de interventii au fost facute insa, in cadrul sedintelor conduse de Carp. Ea a avut si 13 propuneri, cele mai multe ca numar, dar majoritatea au vizat chestiuni tehnice legate de modificarea unui articol de hotarire sau completarea unuia. Si consilierul PSD, Vasile Munteanu sau cel PC, Ionel Oancea au avut peste 230 de interventii in plen, dar au fost si presedinti de sedinta. Acestia insa au avut putine propuneri de hotariri ale Consiliului Local. De altfel, majoritatea alesilor s-au limitat la a analiza si vota proiectele propuse de municipalitate.

Jumatate din consilieri vorbesc o data pe sedinta

O treime din alesii locali, care au trecut prin CL in acest mandat, nu a vorbit nici macar o data pe sedinta. Concret, in aceasta situatie se regasesc 10 alesi locali, adica 27% din cei 37 care au participat la cel putin o sedinta. Alti patru consilieri locali au avut intre una si doua interventii pe sedinta, acelasi numar de alesi luind cuvintul intre doua si trei ori. Cite cinci consilieri locali au avut intre trei – patru interventii, respectiv intre patru – cinci luari de cuvint. Doar noua consilieri locali au vorbit de peste cinci ori in fiecare sedinta de CL, adica 24,3% din totalul de 37 de alesi.
Nici in CJ lucrurile nu stau mai bine. Peste jumatate dintre consilierii judeteni care au ocupat aceasta functie din 2004 si pina in prezent nu a deschis, in medie, nici macar o data pe sedinta gura. Mai mult, doar 16 % dintre consilieri au intervenit macar o data pe sedinta si cam acelasi procent a deschis de doua sau de trei ori gura in plen. Peste 18% dintre consilierii judeteni au intervenit de mai mult de 5 ori in sedinta, cele mai multe interventii apartinind lui Marius Spinu, membru PLD, care a vorbit, in medie, de 9,6 ori pe sedinta.

Comentarii