E.ON scufunda Iasul in bezna strada cu strada

luni, 14 ianuarie 2013, 22:36
1 MIN
 E.ON scufunda Iasul in bezna strada cu strada

 Strazile aflate in bezna se inmultesc in fiecare zi. Reprezentantii Primariei atrag atentia ca numarul defectiunilor in iluminatul public creste de la  o saptamana la alta. Acestia au efectuat o centralizare a punctelor cu probleme in furnizarea energiei electrice. „S-au continuat verificarile la iluminatul public. Este tensiune scazuta, deci asta arata defecte in furnizare. Concluzia este ca trebuie sa faca, au promis ca fac, dar din pacate nu vad un recul la numarul de defecte in retea", a spus viceprimarul Mihai Chirica.

Probleme sunt in Copou, de la Fundatie pana la strada Toma Cozma, pe partea dreapta, pe bulevardul Mangeron, intre Facultatea de Chimie si cea de Mecanica, intre Podu de Fier si statia Padurii, pe Calea Chisinaului intre CET si Baza 3, dar si in fata la Iulius Mall.

Printre cele 17 zone identificate de municipalitate se numara si aleea Decebal, strada Roman Voda, strada Strapungere Silvestru, intre Bacinschi si Octav Bancila, pe bulevardul Independentei, intre Piata Natiunii si Nicolae Balcescu, dar si stradela Moara de Vant si zona strazii Eternitate.

Reprezentantii Primariei au declarat saptamana trecuta ca vor purta discutii cu societatea E.ON Moldova, care insa nu au mai avut loc.

Comentarii