Au platit vrincenii impozite pentru matul gros al lui Netoiu?

duminică, 26 mai 2002, 23:00
3 MIN
 Au platit vrincenii impozite pentru matul gros al lui Netoiu?

De ce trebuie sa vina Netoiu la Focsani pentru ca Vrancea sa aiba echipa in primul esalon? Iata o intrebare la care, inca, asteptam raspuns de la oficialitatile locale, mai exact de la Oprisan, Baesu si Bacinschi, politicienii cu care Netoiu a spus ca s-a intilnit si ca a primit asigurari ca exista un buget de 1,8 milioane de dolari pentru fotbalul local.
Daca actionarii vrinceni pe care i-am numit si in ziarul nostru de simbata (Rosca, Jitea, Prunache, Tanase, Simiz, Surdeanu, Dinuta, Malureanu, Vicol, Dinu, V. Epure, N. Epure, Primarie, Consiliul Judetean, CUP, ENET) au strins 1,8 milioane de dolari intr-o luna, de ce nu fac ei o echipa de Divizia A? In alte judete exista doar o societate sau 2 – 3 sponsori care finanteaza o echipa de primul esalon, iar in Vrancea 16 actionari puternici si cu bani nu pot sustine o grupare de Divizia A? Este neaparata sosirea lui Netoiu, patat pina peste cap dupa scandalurile de la Rocar si U. Craiova, pentru ca judetul nostru sa aiba echipa de fotbal in primul esalon?
Toata lumea vrea fotbal de calitate si la cel mai inalt nivel, dar nu in orice conditii. De ce actionarii amintiti mai sus nu continua ce au inceput? Mai ales in conditiile in care Oprisan se lauda in mass-media vrinceana ca s-au strins deja 1,8 milioane de dolari. De ce echipa noastra nu este dusa in Divizia A de oamenii de afaceri vrinceni? Care este menirea lui Netoiu la Focsani? Sa beneficieze de banii pe care i-au strins oamenii de afaceri locali, dar si de banii strinsi din impozitele vrincenilor, comandind astfel pe banii lor? Iar daca se va supara si va pleca de la Focsani, asa cum a facut la Rocar si U. Craiova, Vrancea va ramine fara echipa atit la nivelul primului esalon, cit si la nivelul esalonului secund?
Sint intrebari la care microbistii trebuie sa primeasca un raspuns clar din partea oficialitatilor vrincene.
Netoiu s-a plins ca la Craiova nu a avut sprijinul oficialitatilor locale. Probabil politicienii de acolo n-au vrut sa pompeze bani intr-o echipa care apartinea lui Netoiu, de teama ca acesta va parasi Bania si-i va lasa cu ochii in soare. Iata ca asa s-a intimplat, recent Netoiu anuntind ca dupa ultima etapa de campionat va pleca de la Craiova.
Si mai este un lucru. Cum poate vorbi Oprisan de Divizia A cind noi, cu atitia bani in cont (n.r. – 1,8 milioane de dolari, nu?), am tremurat cu gindul la retrogradare si a trebuit sa asteptam infringerea Brailei la Navodari pentru a ne salva. Ceva este putred la mijloc. Se pregateste cumva un tun financiar prin care cineva se va imbogati subit? Cum a ajuns sa fie rostit numele lui Luchi Georgescu, concubina lui Netoiu, in fotbalul vrincean, dupa ce timp de doi ani de zile, de cind a preluat Vinconul, n-a spus macar o singura data ca ajuta fotbalul?
Blestemul de la Craiova se poate muta la Focsani si intr-o forma mult mai grava, deoarece Vrancea nu are pepiniera fotbalistica a Olteniei, care-si va face repede alta echipa.
In alta ordine de idei, Ziarul de Vrancea asteapta, in continuare, un raspuns privind provenienta celor 1,8 milioane de dolari strinse intr-o luna de zile, precum si a celor 2 milioane de dolari pe care oficialitatile spun ca le vor baga in stadionul "Milcovul", pentru a-l moderniza. Cetatenii care platesc impozite sint actionari la SC Unirea 2002 SA Focsani?
Si noi ne dorim echipa in Divizia A, dar nu in orice conditii. Nu sintem impotriva fotbalului de prima divizie la Focsani, ci sintem pentru transparenta in privinta fondurilor alocate fotbalului. Si mai sintem impotriva sosirii lui Netoiu la Focsani. Pentru ca, peste tot unde a fost, nu a facut performanta si a fost implicat doar in scandaluri legate de blaturi, cedari gratis de jucatori catre Dinamo si distrugerea imaginii cluburilor la care a "activat", ultimul exemplu in acest sens fiind Universitatea Craiova.
Echipa fanion a judetului trebuie sa apartina unor oameni de afaceri locali, altfel exista pericolul intrarii sportului-rege in colaps, daca gruparea de fotbal isi va pierde identitatea si va intra pe miinile cuiva care a provocat numai scandaluri peste tot pe unde a fost. (Cristi IRIMIA)

Comentarii