„El Dorado”, generalul de Focsani

O viata ca un roman de aventuri cu 1000 de pagini. Astfel raspunde Sile Doran daca il intrebi cum si-ar caracteriza cei 54 de ani pe care i-a implinit anul acesta, pe 19 iunie. Dar cine este Sile Doran? Il stiti cu siguranta! Vinde seminte in Gradina Publica, de aproape 8 ani, linga sectorul sahistilor, merge la stadion sa mai dea citeva cornete si pe acolo, cind joaca Unirea pe teren propriu, bate toba in deplasarile echipei fanion si se imbraca extravagant. Prefera costumatia de general, dar nu ezita sa se echipeze si in costume populare sau in haine de vrajitoare. Nu regreta prea multe din ceea ce i s-a intimplat in viata, chiar daca i-au pus politistii „frina”, cum ii place sa zica, timp de 14 ani, 3 luni si 10 zile. „Din 1984, cind m-am liberat ultima oara, si pina astazi, am fost baiat cuminte”, spune Sile, care are, la ora actuala, un mare of: „M-am saturat sa locuiesc pe doar 9 metri patrati in ghetto-ul din Bahne. Poate ma ajuta cineva sa capat si eu o locuinta sociala!”
De ce „El Dorado”? „Pentru ca ma cheama Doran. Si-mi place!”, alunga Sile misterul titulaturii de artist pe care si-a dat-o in anii tineretii.
Semintele reprezinta, practic, mica lui „afacere”. „Mai cistig si eu un ban ca pensia mea e de un milion si ceva, iar sotia lucreaza la salubritate. Trebuie sa ma descurc, nu?”, zice zimbind sugubat.
Dar Sile s-a descurcat toata viata. Cu zimbetul pe buze, mai usor sau mai greu! Cind isi aminteste prin ce a trecut, devine melancolic. N-ai banui la prima vedere, dar asta-i purul adevar: Sile Doran a fost si este un romantic. Un haiduc neastimparat in tinerete, caruia i-a placut viata si aventura. Ce mai conteaza ca 14 ani, 3 luni si 10 zile n-a vazut libertatea decit din spatele gratiilor. „Mi-au pus «frina» ceva timp, asta e!”, zice el impreunind miinile, semn al incatusarii. „Am facut multe greseli, dar m-am cumintit de mult. La virsta mea nu mai vreau probleme. Vind seminte, citesc foarte mult, ma uit la fotbal si rememorez anii tineretii”. Tine, neaparat, sa completeze: „Eram mare sef in tinerete, nici nu ma gindeam ca voi vinde seminte. Nu mi-e rusine, doar ca ma apuca nervii uneori”, zice Sile.
Primii ani de penitenta
Avea 12 ani cind a primit prima lovitura a vietii: 6 ani „detasat” la un institut pentru reeducarea minorilor. Nu vrea sa spuna motivele pentru care a ajuns acolo. Nici nu insistam. Preferam sa-l ascultam in continuare. Spune ca n-a rezistat mult si a evadat. Prima lui evadare. Au mai urmat vreo 7-8. „Ei credeau ca ma au in vizor, dar cum prindeam un moment de neatentie al paznicilor, cum fugeam. Pai ce, eram prost sa iau bataie acolo toata ziua si sa nu maninc mai nimic?” Nu peste mult timp era prins si readus la institut. Pentru el au urmat ani de suferinta din cauza colegilor. Fizicul firav nu-l ajuta prea mult. Mai scapa datorita glumelor pe care le spunea. N-a rezistat, evident, prea mult si a fugit din nou. Practic, joaca de-a v-ati ascunselea si… prinselea nu s-a incheiat decit dupa foarte multi ani.
Securistul si doamna din WC-ul trenului
O intimplare hazlie i-a ramas si acum in minte. Tocmai evadase si dorul de casa l-a facut sa ia primul tren spre Focsani. Firav cum era, s-a ascuns in spatele usii de la WC. „S-a petrecut atunci un lucru incredibil. O femeie de peste 30 de ani a intrat la toaleta, s-a asezat sa-si faca treaba si, abia dupa un minut, a observat cum stateam chircit intr-un colt, in spatele usii. Spre surprinderea mea, nu s-a speriat, ba chiar s-a purtat de parca nici n-as fi fost acolo. A revenit la WC cu un sapun si un prosop, spunindu-mi sa ma spal. Dupa evadarea cu peripetii, eram negru pe fata si miini. Si acum ma mir cum de nu s-a speriat doamna. M-a dus apoi in compartiment, la sotul ei, si dupa ce le-am dezvaluit ce facusem, m-a traznit «fulgerul»: domnul era securist si mergea in concediu la Rm. Sarat. Mi-a spus, inainte sa coboare, ca la Focsani voi fi prins. Speriat, am sarit din tren la Gugesti si am ajuns acasa pe jos”, povesteste Sile.
„Am fost coleg de celula cu Sandu Boc”
Dupa virsta majoratului au reinceput problemele pentru el. Fusese luat in armata, insa spiritul sau libertin l-a facut sa sara gardul unitatii si s-o ia la sanatoasa. Asa cum se mai intimplase, a fost prins si incarcerat. „Se intimpla in 1970. Aveam 21 de ani. Tin minte perfect. Sandu Boc (fostul mare fotbalist la Dinamo si echipa nationala -n.r.) a fost coleg de pirnaie cu mine, la inchisoarea Policolor. Eu, pentru ca fugisem din unitate, militar in termen fiind, iar el pentru bataia de la Lido. Microbistii batrini isi aduc aminte de acest lucru. Pe atunci, Vacaresti era inchisoarea cea mare. Dezertasem din cauza regimului cazon, nu-l suportam. Si am luat cu mine si un automat cu trei incarcatoare. Eram pericol public. Dar n-am stat inchis niciodata pentru crime sau violuri. N-am omorit si violat pe nimeni in viata mea”.
„Feriti-va! A intrat Sile Doran in cartier!”
Au urmat ani in care bataile intre gastile de cartier, chermezele de la Casa Armatei si goana dupa fete frumoase ii trezesc puternice amintiri: „Au trecut, fie clipe frumoase, fie mai putin placute. Incerc sa uit vorbind de fotbal cu prietenii, uitindu-ma la meciuri si citind foarte mult. Chiar daca scandalurile nu lipseau in Focsani acum 30-40 de ani, parca exista un respect ce nu se mai regaseste astazi printre tineri. Alte vremuri, alte conceptii, alt mod de viata”, filozofeaza Sile cu usurinta, avind in vedere cit de mult a citit la viata lui. Este purul adevar, pe care focsanenii care trec prin Gradina Publica l-au observat in ultimii ani.
„Pai cred ca sint in Focsani foarte putini care se pot lauda ca au citit mai mult decit mine. Spun asta pentru ca eu lecturez in fiecare zi. La doua zile dau gata o carte”, se lauda, cu acoperire, cel care prefera romanele de aventuri, de dragoste si cele politiste. Nu-i place SF-ul, ci actiunea. Tot actiune se numea si bataia saptaminala din tinerete: „Erau gasti in fiecare cartier. Cind ne intilneam ieseau scintei. Oricum, eram lider, ce mai! Intram fara frica peste tot. Ii auzeai pe unii: «Feriti-va! A intrat Sile Doran in cartier!». Tin minte toate strazile din Focsaniul acelor vremuri. N-am uitat nimic. Gradina Publica era frumoasa. Acum parca si-a pierdut farmecul”.
Distractie printre artisti celebri
Asemanarea cu Puiu Calinescu l-a avantajat atunci cind artistii romani veneau sa concerteze la Focsani: „Stela Popescu imi dadea dedicatii cind avea recitaluri la restaurantul hotelului Unirea. Tot aici m-am intilnit si cu Puiu Calinescu. Cind m-a vazut prima data, a zis ca se uita in oglinda, asa de mult semanam! Am stat la terasa cu el, cu Jean Constantin, Doamne, ce vremuri! Pot sa-l imit pe Puiu Calinescu, mai ales fazele din seria de filme B.D. (n. r. – Brigada Diverse)”.
Soarta l-a adus fata in fata si cu scriitorul Fanus Neagu. Cind l-a auzit cum povesteste, Neagu i-a propus sa scrie o carte despre el. A refuzat. Probabil ca in viitor nu va mai face acelasi lucru.
Fotbalul, marea sa pasiune
Sile a jucat si fotbal. La Energia Focsani. „Pai ce goluri am dat eu la viata mea! Intrebati-i pe cei care ma cunosc daca nu ma credeti. La un meci jucat la Tirgu Ocna, am marcat de la 40 de metri. Eram extrema stinga. Dupa ce m-am lasat de fotbal, m-am apucat de speriat portarii echipelor care veneau sa joace la Focsani, impotriva Unirii. Ma postam in spatele portii si cind era o faza periculoasa, spargeam baloane cu un chistoc aprins. Era mare distractie”, povesteste amuzat Sile. I-a placut de Canaragiu, Manole, Manolache, Cristinel Rusu, Titi Rusu, Stan Gheorghiu, Manta (n.r. – tatal lui Claudiu Manta), Sima. Despre ultimul spune ca era poreclit Ghebosu. „Dadea la goluri cocosatu’. Bun fotbalist!”. Normal, fotbalul a ramas una din pasiunile sale, astfel ca se duce des s-o vada pe Unirea cum joaca in deplasare. Odata, s-a suparat, dar n-a spus de ce si a coborit din autobuzul suporterilor. Se spune ca a mers zeci de kilometri pina a gasit o ocazie pina la Focsani, mai ales ca nu avea bani la el si era putin „piscat”. Despre visul vrincenilor, adica accederea in primul esalon, Sile zice: „Vom intra in Divizia A cind lumea va fi serioasa”. Scurt si cuprinzator.
Era sa dea ortu’ popii saptamina trecuta
Fara a banui citusi de putin raspunsul pe care il va primi, il intrebam daca i-a facut moartea cu ochiul, pina acum. „N-o sa va vina sa credeti! Martea trecuta, dadeam cu matura linga banca din parc cind, aud o trosnitura si vad cum o creanga uriasa se prabuseste pe banca unde vind eu seminte. Daca ma prindea acolo, ala eram! Am avut noroc, ce mai incolo si incoace”.
Sile nu e proprietar de casa. Sta in celebrul, de acum, G2 din Bahne. A facut si greva foamei la Primarie, pentru a primi si el o locuinta, dar tot n-a rezolvat nimic. Nici primarul Decebal Bacinschi nu a gasit o solutie „desi port in piept o insigna cu chipul sau. O mai dau jos din cind in cind”, zice Sile, convins din ce in ce mai putin ca-l va ajuta cineva sa capete si el o locuinta sociala. (Cristi IRIMIA)