Programe speciale pentru cei loviti de soarta

miercuri, 07 iulie 2004, 23:00
3 MIN
 Programe speciale pentru cei loviti de soarta

Centrul de Plasament pentru copii cu handicap din Cotesti pare a fi singurul loc unde acestia pot duce o viata linistita, departe de rautatea cu care lumea obisnuieste sa-i trateze pe cei batuti de soarta. Reprezentantii institutiilor care se ocupa cu protectia copiilor au mers ieri la Cotesti, pentru a vedea modul in care sint ingrijiti copiii care traiesc aici. „Am ales modalitatea de a veni pe teren, pentru ca nu are rost sa mergem in apartamente frumoase, ci vrem sa vedem problemele cu care ne confruntam aici, la copiii cu nevoi speciale. Fata de anul 2000, cind aveam aproape o mie de copii abandonati, anul acesta s-a sesizat o scadere a numarului de copii abandonati, la numai cinci sute cincizeci”, a spus doctorul Danut Ceamburu, directorul Directiei Generale pentru Protectia Drepturilor Copilului. Pentru a veni in ajutorul copiilor cu probleme, DGPDC isi propune sa renoveze cladirea din spatele Centrului de Plasament din Cotesti intr-un Centru de Recuperare de Zi special pentru copiii cu handicap. Prin proiectul „Salvati copiii” se urmarete repatrierea copiilor neinsotiti in afara tarii, precum si combaterea traficului de copii, iar celelalte proiecte urmaresc refacerea capacitatii de a fi parinte si stocarea abuzului privind munca copiilor sub 16 ani. Pe viitor, Autoritatea Nationala va organiza simpozioane regionale cu specialistii DGPDC, urmatorul simpozion avind loc la Galati.
Parintii vin „din an in Paste” la copiii lor
Dintre copiii adapostiti de Centrul de Plasament de la Cotesti, cei care se confrunta cu o situatie mai dificila sint cei care au depasit virsta de 18 ani si care trebuiesc transferati la alte centre. „Trebuie sa le cream un loc unde tinerii sa fie ocrotiti, ingrijiti, recuperati”, a spus doctorul Danut Ceamburu. Centrul de Plasament din Cotesti s-a infiintat in anul 2000, prin desfiintarea Centrului „Siret” de la Suceava. Ingrijorator este ca doar o mica parte din parinti isi mai viziteaza copiii, iar acest lucru se intimpla doar la sarbatorile de iarna si la cele pascale. Pentru copiii cu probleme, va fi amenajata o sala de chineto-terapie, apelind si la terapia prin muzica, dar si la cea ocupationala. „Sint copii care participa la probleme sociale, care merg la scoala, la magazin, dar acestea sint cazurile fericite”, spune Violeta Graur, sefa serviciului familiar. Pe linga cazurile fericite, exista insa si copii-leguma care au 16-18 ani si nu au reusit sa progreseze in nici un fel. „Printre cei patruzeci si patru de copii sint si doi care provin din familii si care au ajuns aici din cauza retardurilor severe”, mai adauga Violeta Graur. La nivel de judet sint doua sute saisprezece asistenti maternali care se ocupa de copiii cu probleme. Modul in care asistentii maternali vin aici este din proprie initiativa, sau prin publicitate. Pentru a ajunge un bun asistent maternal trebuie indeplinite niste criterii. Pe linie de asteptare deocamdata sint patruzeci de asistenti maternali care au absolvit cursurile. De mentionat este si faptul ca un curs de asistent maternal contine trei module, iar pentru modulele cu nevoi speciale se mai adauga ore in plus. „Pentru copilul cu HIV este alt modul, iar noi lucram pentru recuperarea copilului chiar si pentru cei normali. In actiunile noastre punem accent pe familie, pe care incercam sa o implicam cit mai mult in vietile copiilor. Primarii nu acorda atentia cuvenita acestor copii, spre deosebire de primarul de la Tulnici, unde implicarea primariei este evidenta”, au mai adaugat reprezentantii DGPDC. Numarul actual al copiilor parasiti in spital este de 34, anul 2004 inregistrind o scadere evidenta, spre deosebire de anul trecut cind erau sesizate 500 de cazuri. Cei care trebuie sa inteleaga suferinta copiilor abandonati sint parintii, singurii care pot face un viitor mai bun pentru sufletele chinuite din centrele de plasament. (Mihaela LOTRU, Madalina IRIMIA)

Comentarii