Se fabrica o "cooperativa"?

luni, 03 iunie 2002, 23:00
3 MIN
 Se fabrica o "cooperativa"?

12 iunie este data la care vom afla ce echipe din cele patru care se vor intilni la baraj vor activa in editia viitoare a primului esalon. Sportul Studentesc, Farul Constanta, Cimentul Fieni si FC Baia Mare se vor intilni pe 8 si 12 iunie, miza fiind Divizia A. Astazi are loc tragerea la sorti a celor doua partide.
In functie de rezultatele la baraj, putem face supozitii in privinta strategiei pe care conducatorii echipei Unirea 2002 Focsani o vor adopta in continuare. Chiar daca s-au facut declaratii ca nu se mai doreste cumpararea unui loc de Divizia A, realitatea este alta. Daca Cimentul Fieni si FC Baia Mare vor cistiga barajele de promovare, echipele in cauza isi vor vinde locurile de pe prima scena. Iar Unirea, cel mai probabil prin Gigi Netoiu, va incerca ca cumpere un loc pe prima scena. Pretul va fi unul mai mic de un milion de dolari pentru ca mai este o a treia formatie care ia in calcul varianta renuntarii la participarea in primul esalon. Este vorba despre AEK Bucuresti, patronata de Toni Dobos, "secundul" lui Anghel Iordanescu la "nationala". Sprijinita politic la nivel central, AEK ar incerca sa gaseasca 2 – 3 sponsori pentru a-si incerca fortele in primul esalon, dar Dobos nu este foarte hotarit la aceasta ora. Cert este ca el va tine la pret (aproximativ 1.500.000 de dolari) daca Cimentul Fieni si FC Baia Mare nu se vor impune la baraj, situatie in care Unirea 2002 are toate sansele sa evolueze tot in Divizia B si in editia 2002 – 2003. In acest caz, se vorbeste despre formarea unei "cooperative" pe filiera Dinamo, care va sprijini Unirea 2002 pentru a promova. Din aceasta "cooperativa" ar urma sa faca parte ARO Cimpulung Muscel, Metalul Plopeni, Midia Navodari, FC Onesti si Foresta Falticeni. Metoda, desi neortodoxa, ar putea fi pusa in aplicare. Si, culmea, se pare ca oficialitatile locale nu vor fi deranjate ca echipa isi va croi drumul catre primul esalon si prin alte mijloace decit cele sportive. Din "cooperativa" ar urma sa faca parte si Poiana Cimpina, dar sint sanse extrem de mici ca echipa lui Stefan Chitu sa reuseasca sa se salveze de la retrogradare, sursele noastre declarindu-ne ca Poianei nu i se vor anula cele 6 puncte de penalizare, caz in care Dacia Unirea Braila ar activa in Divizia B si in editia 2002 – 2003.
Practic, nu ne-ar mira ca Unirea 2002 sa promoveze si cu ajutorul altor formatii. Pentru ca mentorul din spatele cortinei – Gigel – are experienta cistigarii campionatului de catre Dinamo, cu un puternic sprijin din partea mai multor formatii.
Nu trebuie sa uitam ca direct sau indirect, implicarea lui Netoiu la Unirea 2002 s-ar putea solda cu un puternic val de antipatie la adresa fotbalului vrincean. Pentru ca "nea Gigi" este cel mai prost vazut personaj din fotbalul romanesc la aceasta ora. Mai ales dupa "experienta" de doi ani de zile de la Craiova si dupa ce duminica seara, la "Procesul Etapei", Netoiu l-a facut "tigan borit" pe unul dintre suporterii Universitatii Craiova. Actionarii Unirii ar trebui sa se gindeasca de doua ori inainte sa accepte ca de numele formatiei vrincene sa fie legat si Netoiu. Chiar daca ei se gindesc la jucatorii care ar putea ajunge la Focsani, prin "Comandant". Nu trebuie uitat ca adevaratele valori ale lui Netoiu vor poposi la Dinamo sau vor fi transferate in strainatate. In vreme ce "Comandantul" va deveni vicepresedinte la Dinamo. Expresiv a fost si banner-ul pe care suporterii craioveni l-au afisat la meciul de simbata, dintre Universitatea si FC National: "Rocaristi tarani / Dati-i drumu’ la Focsani". (Cristi IRIMIA)

Comentarii