Un an de la constiuirea CJ Vrancea

luni, 18 iunie 2001, 23:00
2 MIN
 Un an de la constiuirea CJ Vrancea

Primul an de existenta al CJ, in noua formula, s-a caracterizat ca unul dinamic din punct de vedere al performantelor administratiei judetene si ca unul de anonimat total al celor 39 de consilieri judeteni. Practic in toata aceasta perioada luarile de pozitie ale alesilor judeteni pot fi numarate pe degete. La fel de rare au fost si hotaririle de CJ initiate de catre acestia.
Noul Consiliu Judetean, rezultat in urma alegerilor din vara lui 2000, a implinit un an de zile. In aceasta perioada componenta CJ a suferit citeva modificari, datorate in primul rind promovarii in parlament a unor consilieri PDSR. Astfel, au parasit pe rind CJ Vrancea, actualul prefect, Constantin Buza, senatoarea Fevronia Stoica si deputatul Catalin Popescu.
Singurul consilier judetean care a fost nevoit sa renunte la demnitatea aleasa de consilier judetean, datorita incompatibilitatii sale a fost fostul director al OPC Vrancea, Marian Bobocea.
In aceasta perioada si raportul de forte politice din CJ s-a schimbat simtitor.
Consilierii ApR Angel Tilvar si Ionel Sirbu au demisionat si au trecut in barca PD, in timp ce au alt consilier ApR Tudor Bozna a preferat sa ramina independent. Un alt consilier judetean Ciprian Stroia a demisionat din FER si a ingrosat rindurile pedistilor din CJ.
Evolutie stearsa

In ceea ce priveste activitatea propriu-zisa a consilierilor judeteni aceasta a fost, in cea mai mare parte, legata de cea a presedintelui CJ, Marian Oprisan. Consilierii judeteni, indiferent de culoarea lor politica, au avut o evolutie stearsa, fara prea multe initiative sau pozitii in cadrul sedintelor de consiliu. Majoritatea hotaririlor de CJ au fost initiate de catre presedintele institutiei, Marian Oprisan, care de fiecare data a obtinut unanimitate in ceea ce priveste votul.
Pe perioada acestui an au existat doar doua exceptii: abtinerea consilierului PD, Ionel Sirbu si cea a consilierilor PRM: Gabi Derderian si Marin Stoica. Cei din urma au votat impotriva hotaririi prin care s-a votat bugetul, dind astfel un vot politic impotriva impartirii bugetului judetean.
Bani mai multi
In ceea ce priveste activitatea autoritatilor executive din CJ Vrancea aceasta a fost una mult mai dinamica fata de cea din trecut.
Astfel, bugetul judetului Vrancea este, in acest an cu 50% mai mare, in suma reala, fata de bugetul anului 2000.
Intr-un comunicat de presa al CJ Vrancea se specifica faptul ca in acest an, la capitolul Fonduri Speciale s-au primit pina in acest moment 70 de miliarde de lei, fata de 22 de miliarde de lei primite in 2000. Pe linga aceste sume in Vrancea au mai fost atrase alte 21 de miliarde de lei pentru pietruirea unor drumuri comunale in comunele: Corbita, Paltin, Poiana Cristei, Vidra si Bighesti.
Pe de alta parte pina la sfirsitul acestui semestru vor fi inaugurate mai multe lucrari de alimentare cu apa, in comunele Tifesti, Soveja, Vidra, satul Verdea, din comuna Racoasa si se va finaliza podul Coza din comuna Tulnici. (T. NEGULESCU)

Comentarii