Joi se stabilesc criteriile de admitere la facultate

marți, 19 februarie 2002, 00:00
2 MIN
 Joi se stabilesc criteriile de admitere la facultate

Elevii clasei a XII-a trebuie sa mai astepte citeva zile pentru a afla ce trebuie sa invete pentru admiterea in Universitatea galateana. Materiile, criteriile de departajare intre candidati si metodologia examenului de admitere vor fi stabilite de Senatul Universitatii "Dunarea de Jos" in cursul zilei de joi. Locurile pe care se vor lupta viitorii absolventi de liceu vor fi stabilite de Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC) in cel mult o luna.
Sedinta de Senat ce va avea loc pe 21 februarie, are pe ordinea de zi stabilirea normelor de departajare intre candidati si capitolele din care se vor structura subiectele examenului de admitere. "Cu toate ca la aceasta ora exista propuneri din partea decanatelor privind normele metodologice si criteriile dupa care se va sustine examenul de admitere la invatamintul superior, ele vor fi modificate in sedinta Senatului de joi. Abia dupa acea data vom putea spune cu exactitate cum se va desfasura examenul si ce trebuie sa invete absolventii de liceu pentru a putea sustine cu brio admiterea", ne-a declarat rectorul Emil Constantin.
In privinta locurilor scoase la concurs de catre Universitatea galateana, rectorul nu crede ca MEC va aproba cifra propusa de acesta. "Este normal ca in fiecare an sa solicitam Ministerului un numar de locuri mai mare decit este posibil. Acest lucru se datoreaza intentiei noastre de a spori numarul specializarilor din Universitate. Cu toate ca intentiile noastre din acest punct de vedere sint in conformitate cu legea si ca indeplinim conditiile necesare pentru a obtine locurile cerute, nu cred ca MEC va aproba cererea noastra. Noi am solicitat 5.000 de locuri, insa sint sigur ca vor fi mai putine. Cu exactitate, cite locuri avem voie sa scoatem la concurs, vom afla peste cel mult o luna cind Ministerul va stabili potentialul fiecarii Universitati in parte si va decide care este si cerinta de pe piata muncii", ne-a declarat Emil Constantin.
Scepticismul sefului institutie superioare de invatamint din Galati, se bazeaza pe declaratiile ministrului Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu care a stabilit ca pentru admiterea in anul universitar 2002-2003 vor fi doar 62.000 de locuri in toata tara. (Marius ANTON)

Comentarii