O noua arestare in "scandalul Sidex"

joi, 07 decembrie 2000, 00:00
4 MIN
 O noua arestare in "scandalul Sidex"

Ancheta demarata in urma cu mai bine de o luna, care are in vizor contractele incheiate in conditii dezavantajoase pentru Sidex, a dus la operarea unei noi arestari din rindul clientilor Combinatului. Acesta este al treilea caz, dupa incatusarea patronilor de la Ercolemn Tecuci si Prima Pagina, in care procurorii emit mandat de arestare pe numele unuia dintre cei care au preluat marfa din Sidex, fara a avea disponibil bancar. Acum este vorba despre un patron din Husi care, in complicitate cu administratorul firmei Rompet din aceesi localitate, a ridicat din Combinat marfa de peste 10 miliarde de lei, pe care nu a achitat-o. Dupa nenumarate cautari, politistii au reusit sa-l captureze doar pe unul dintre ei, cel de-al doilea fiind dat in urmarire generala. Potrivit anchetatorilor, cel care a acceptat incheierea acestui contract a fost vicepresedintele Consiliului de Administratie al Sidex, Flaviu Moldovan, care ar fi "actionat" contrar deciziilor Comitetului Director.
Chiar daca unii s-au grabit sa critice arestarile care s-au produs in ultima vreme la Sidex, spunind ca persoanele inchise pina in acest moment sint victimele unui sistem de lucru care se aplica de zece ani la Combinat, pe masura ce ancheta inainteaza se constata ca, de fapt, unii dintre cei care au avut misiunea de a se ocupa de soarta colosului siderurgic au intrat in relatii de afaceri cu firme dubioase, care nu pot fi in nici un caz comparate cu parteneri de afaceri de talia Daciei Pitesti, de exemplu. Daca la baza livrarilor de marfa in valoare de miliarde catre societati obscure in baza unor garantii mai mult decit "subtiri" au stat anumite interese sau a fost vorba doar de naivitatea unor oameni pentru care "caciula" numita Sidex s-a dovedit mult prea mare urmeaza sa se stabileasca in cursul anchetei aflate in derulare. Cert este ca in acest moment se vede foarte clar ca unele dintre societatile carora oameni cu functii de raspundere din Sidex le-au dat gir fara a-si face prea multe probleme nu ar fi trebuit in mod normal nici macar sa treaca de poarta Combinatului.
Caruselul arestarilor a debutat, dupa cum se stie, cu retinerea administratorului societatii Prima Pagina, Andrei Zanopol, cel care, potrivit politistilor, a preluat din Combinat tabla in valoare de peste 30 de miliarde de lei, garantind plata cu zeci de bilete la ordin fara acoperire. Pornind de aici, organele de control au luat la verificat toate tranzactiile incheiate intre alte societati mici si Sidex. La scurt timp dupa Zanopol, a ajuns in arestul Politiei si directorul comercial al Combinatului, Mircea Drozan acuzat ca si-a depasit atributiile de serviciu prin incheierea unor contracte cu mai multe firme in conditii dez avantajoase pentru Sidex care a fost prejudiciat cu 37 de miliarde de de lei. Dupa doar o zi, a fost arestat patronul unuia dintre cele trei firme care au obtinut tabla de la directorul Drozan fara a plati nici un leu in avans: Valentin Coman, adminstrator al firmei tecucene Ercolemn. Seria arestarilor a culminat cu incatusarea vicepresedintelui Consiliului de Adminstratie a Sidex, Flaviu Moldovan acuzat si acesta de abuz in serviciu. Ulterior, Inspectoratul Judetean de Politie a solicitat Garzii Financiare sa verifice alte patru firme: Agatur SRL, Pressing SA, KRETA Company SA si Star 91 SRL. Ieri, Politia a anuntat ieri arestarea unui patron din Husi care, folosind aceeasi metodae operare a prejudiciat Sidex cu peste 10 miliarde de lei.
Tabla de peste 10 miliarde de lei ridicata din Sidex
Proaspatul arestat in acest scandal este un anume Ioan Plesu, in virsta de 49 de ani, din Husi, domiciliat fara forme legale in Slanic-Moldova si administrator al mai multor firme din tara. Potrivit politistilor, el a actionat cu complicitatea lui Ion Escu(45 ani), din Husi, administrator la Rompet SA. In luna octombrie, cei doi au incheiat un contract de vinzare-cumparare cu Sidex in numele Rompet. Anchetatorii spun ca in luna noiembrie, cu ajutorul" lui Flaviu Moldovan, cei doi au reusit sa ridice din Sidex produse metalurgice in valoare de 10,9 miliarde de lei. Conform contractului, marfa urma sa fie platita in termen de 30 de zile de la livrare, lucru care contravenea hotaririlor Consiliului de Administratie si Comitetului Directorului conform carora incepind cu semestrul II al acestui an plata marfii se va face cu plata in avans sau la livrare.
Banii de pe tabla de la Sidex s-au dus in contul Contec
Odata preluata, tabla a fost "pasata" societatii Olimpic Trading SRLdin Lupeni, judetul Hunedoara, administrata de fiul lui Ion Plesa, acesta din urma avind calitatea de imputernicit. Ulterior, tabla a ajuns la societatea galateana Mairon SA, fiind vinduta cu 9,5 miliarde de lei, deci sub pretul de achizitie. De mentionat ca Mairon, una dintre firmele foarte puternice din oras, este distribuitor autorizat al Combinatului, deci poate prelua marfa din Sidex fara dificultati. Cu toate acestea, Mairon a cumparat produsele siderurgice, achitind mai bine de jumatate din marfa prin compensare cu bairamix, al carui pret trecut in documente era, conform Politiei, de zece ori mai mare decit cel normal. Potrivit politistilor, "Ion Plesa a inaintat ordinul la plata de 4,4 miliarde primit de la Mairon in contul personal al lui Genan Pirvu, care l-a folosit pentru achitarea catre FPS a actiunilor pachetului majoritar de al SC CONTEC Tecuci, urmind ca ulterior acesta din urma sa-i cesioneze lui Plesa parti sociale." La sfirsitul acestor tranzactii, nici unul dintre cei doi patroni nu a achitat catre Sidex nici un leu. Mai mult, la ridicarea marfii, cei doi au prezentat conducerii Combinatului un bilet la ordin fara acoperire.
Unul arestat, al doilea cautat de Politie
Purtatorul de cuvint al Inspectoratului Judetean de Politie ne-a declarat, maiorul Ion Maris ne-a declarat ca patronul Ion Plesa a fost arestat preventiv pentru o perioada de 30 de zile sub acuzatiile de inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Administratorul firmei Rompet, Ion Escu se sustrage urmaririi penale si de aceea a fost dat in urmarire generala. (Andrei RADU)

Comentarii